Numele și imaginea unui deputat, folosite de escroci care solicită „investiții”. „Atenție la un canal Telegram fraudulos”
Deputatul PAS, Radu Marian, atenționează că numele său este folosit în mod fraudulos de un canal de Telegram pentru a promova așa-numite „investiții”. Canalul cu numele și fotografia deputatului are peste o mie de membri și promite câștiguri de sute de mii de lei românești.
„Atenție la un canal Telegram fraudulos care folosește în mod ilegal numele meu pentru a promova pseudo-investiții! Vă rog să fiți vigilenți și să nu cadeți pradă escrocilor, în caz contrar puteți pierde sume enorme de bani. Voi sesiza Telegram, dar și organele de drept pentru a identifica și pedepsi făptașii”, a atenționat Radu Marian pe contul său de Facebook.
Autoritățile au atenționat de mai multe ori că numele, imaginea și chiar vocea mai multor persoane publice, precum politicieni, demnitari sau jurnaliști, sunt folosite pentru a promova pretinse oportunități de investiții prin intermediul unor platforme frauduloase, fiind folosite inclusiv tehnici de deep fake.