Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Nu războiului din Ucraina!”: cum…

„Nu războiului din Ucraina!”: cum sunt persecutați protestatarii din Rusia pentru autocolante și pliante anti-război

Invazia trupelor rusești în Ucraina, pe 24 februarie, a declanșat un val de proteste în toată Rusia. Oamenii au participat la mitinguri împotriva războiului, au distribuit pliante împotriva războiului, și-au lipit autocolante pe mașini care condamnau agresiunea rusă în Ucraina sau au lăsat inscripții împotriva războiului la intrarea în diferite clădiri. Poliția a început să persecute activiștii pentru astfel de agitație anti-război: aceștia sunt amendați și sunt inițiate dosare penale.

Presiunile asupra celor care și-au exprimat dezacordul față de acțiunile armatei ruse în Ucraina au început imediat după primele proteste. Imediat au început să apară știri despre cei reținuți pentru autocolante sau pliante anti-război.

Anterior, distribuția de autocolante și pliante de protest îi interesau pe reprezentanții organelor de drept”, susține analistul OVD-Info, Grigori Durnovo.

„Probabil, putem spune că acum [astfel de povești] devin mai curând o ocazie pentru dosare administrative și, cu atât mai mult, penale”, notează expertul OVD-Info. „De asemenea, se pare că sunt tot mai multe cazuri de denunțuri tocmai în legătură cu inscripțiile [anti-război]. Există cazuri când oamenii sunt reținuți pentru autocolante și inscripții, de exemplu, pe genți, pentru că cineva i-a denunțat – nu-mi amintesc să se fi întâmplat așa ceva înainte”, spune Durnovo.

Zilele trecute, forțele de securitate au considerat că armata rusă este discreditată de afișe cu un citat din „Aventurile pisicii Leopold” – «Ребята, давайте жить дружно!» („Băieți, haideți să rămânem prieteni!” – din rusă) și cu una dintre cele zece porunci ale lui Moise – „Să nu ucizi!”

La sfârșitul lunii martie, peste 15.000 de participanți au fost reținuți la proteste împotriva războiului din Ucraina. Au apărut noi articole din Codul Penal care prevăd răspunderea penală pentru lozincile anti-război și diseminarea informațiilor despre război, care nu coincid cu datele oficiale ale Rusiei.

„Nu sunt întotdeauna cunoscute detaliile dosarelor penale împotriva celor care nu sunt de acord cu războiul [din Ucraina], dar contextul general și profilul celor persecutați ne permit să afirmăm că autoritățile folosesc războiul drept scuză pentru suprimarea disidenței și „curățarea” totală a societății civile”, susține OVD-Info.

De curând, însă, rușii au inventat o nouă formă de protest împotriva războiului din Ucraina. Oamenii confecționează figurine, care conțin lozinci anti-război. Acestea sunt amplasate în cele mai imprevizibile locuri.