Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Nouă persoane au fost reținute,…

Nouă persoane au fost reținute, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie cu investiții false în criptomonede. Suspecții se prezentau drept o echipă de experți financiari

Sursa: IGP

Oamenii legii au reținut nouă persoane suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost estorcați bani de la cetățeni din mai multe țări, sub pretextul unor investiții cu venituri rapide și considerabile, se arată în comunicatul de presă emis Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit materialelor cauzei, gruparea infracțională utiliza publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate, cărora le propunea să investească în acțiuni sau criptomonede, prin intermediul unor platforme de investiții și tranzacționare create în prealabil.

IGP scrie că investigațiile au stabilit că gruparea ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă, prezentându-se drept o echipă de experți financiari.

„Persoanele recrutate pentru a activa în cadrul grupării ar fi fost supuse testării la poligraf, pentru ca organizatorii să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre schema infracțională. În urma măsurilor speciale de investigație și a probelor acumulate, oamenii legii au identificat activitatea grupării și au documentat rolul membrilor acesteia. Prin urmare, aseară, au fost efectuate percheziții la centrul de apel utilizat de gruparea investigată. În urma acțiunilor, nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, inclusiv presupusul lider al grupării, au fost reținute”, notează oamenii legii.

În comunicat se precizează că majoritatea persoanelor vizate sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană, iar altele sunt din România și Ucraina.

În continuare, în baza probelor acumulate, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive care se impun, conform prevederilor legale, scrie IGP.