Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministerul Justiției, despre dosarul lui…

Ministerul Justiției, despre dosarul lui Nicanor Ciochină, aflat pe masa magistraților de aproape un an: „Asemenea cazuri trebuie examinate cu responsabilitate și fără întârzieri”

Sursa foto: TVR Moldova

Situația creată la Boldurești, când un fost primar acuzat că a accidentat mortal un copil de 14 ani și a fost reales în funcție, este un caz îngrijorător, susțin reprezentanții Ministerului Justiției (MJ) într-un comunicat.

Responsabilii din cadrul instituției afirmă că asemenea cazuri trebuie examinate „cu responsabilitate și fără întârzieri”.

„Conform cadrului legal, justiția se înfăptuiește exclusiv prin Curtea Supremă de Justiție, curțile de apel și judecătorii, respectiv, Ministerul Justiției nu poate interveni în cauze aflate pe rol. Totodată, înțelegem preocuparea legată de durata procedurilor și subliniem că evitarea întârzierilor este esențială pentru menținerea eficienței și credibilității justiției. Asemenea cazuri trebuie examinate cu responsabilitate și fără întârzieri”, se spune în comunicatul Ministerului.

În prezent, dosarul este examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, de aproape un an. Potrivit PCCOCS, din cele 37 de ședințe de judecată stabilite până acum, 16 ședințe de judecată au fost amânate la cererea învinuitului.

În cadrul alegerilor locale din 1 iunie, Nicanor Ciochină, învinuit de comiterea unui accident rutier soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani, a luat 615 voturi, cu 13 mai mult decât contracandidatul său Sergiu Bulicanu, care a fost votat de 602 alegători. Astfel, Ciochină a fost reales primar de către locuitori. În comuna Boldurești, raionul Nisporeni au votat 1 241 de alegători, adică 42,87%.

Pe 4 iunie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a admis cererea lui Sergiu Bulicanu, candidat independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, și a dispus renumărarea buletinelor de vot la alegerile locale din 1 iunie. Astfel, CEC a dispus renumărarea numărului de alegători și semnături din listele electorale, a buletinelor de vot valabile și nevalabile, a buletinelor de vot neutilizate şi anulate pentru alegerea primarului în cele trei secții de votare din localitate.

În cererea sa, Sergiu Bulicanu a susținut că în timpul alegerilor de la Boldurești, câștigat de fostul primar Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, au fost admise mai multe nereguli care ar fi influențat rezultatele scrutinului. Candidatul independent Sergiu Bulicanu, care a obținut 49,47% dintre sufragii, acuză că procesul de numărare a voturilor a fost viciat.

Pe 7 iunie 2025, Comisia a anunțat că renumărarea buletinelor de vot pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, a luat sfârșit. În urma procesului, concurentul electoral Nicanor Ciochină este în continuare în avantaj, dar diferența dintre voturi s-a schimbat. Pentru Nicanor Ciochină au fost exprimate 614 voturi, iar pentru concurentul electoral Sergiu Bulicanu – 604 de voturi.