Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu, la FIRST LEGO…

Maia Sandu, la FIRST LEGO League Challenge: „Tehnologiile vor schimba viitorul, iar tânăra generație este cea care se împacă cel mai bine cu inovațiile”

Președinta Maia Sandu a participat la Finala FIRST LEGO League Challenge, cea mai mare competiție internațională în domeniul tehnologiei și roboticii dedicată copiilor și adolescenților. Evenimentul, s-a desfășurat sâmbătă 14 mai, și a reunit sute de elevi din toată R. Moldova, transmite un comunicat al Președinției.

În acest an, participanții la concurs au trebuit să vină cu soluții inovatoare pentru transportarea mărfurilor, care să fie rapidă, cost-eficientă, confortabilă oamenilor și prietenoasă mediului.

Este o misiune cu care tinerii noștri s-au descurcat de minune și cred că pentru mulți dintre ei aceștia sunt primii pași într-o carieră de succes”, a spus șefa statului, care a înmânat premiile pentru cele mai bune proiecte și a admirat rezultatul muncii echipelor câștigătoare.

Cursul de Robotică a fost introdus în școlile din Republica Moldova în anul 2014, iar astăzi acesta este predat în peste 200 de instituții de învățământ și biblioteci din toată țara, fiind unul dintre cele mai îndrăgite de elevi.

Tehnologiile vor schimba viitorul, iar tânăra generație este cea care se împacă cel mai bine cu inovațiile. Mulțumim USAID, Guvernului Suediei și partenerilor locali pentru sprijinul pe care-l oferă în realizarea acestui program. Și mai ales mulțumim profesorilor entuziaști care mențin ingeniozitatea, creativitatea și curiozitatea în tinerii noștri”, a spus Președinta Maia Sandu.