Maia Sandu i-a conferit scriitorului și dramaturgului Matei Vișniec Ordinul Onoarei
Președinta R. Moldova i-a conferit scriitorului și dramaturgului Matei Vișniec Ordinul Onoarei, „în semn de recunoștință pentru opera sa excepțională și pentru felul în care a apărat, prin cultură, libertatea spiritului”. Anunțul a fost făcut chiar de șefa statului, pe pagina sa de Facebook.
„O voce în slujba adevărului, Matei Vișniec a explorat, cu forță artistică, traumele dictaturii, absurditatea războiului și sensibilitatea umană. De trei decenii, Matei Vișniec este acasă și în R. Moldova. Prin spectacolele sale de la Chișinău, prin întâlnirile cu publicul și prin atelierele dedicate tinerilor, a contribuit la formarea unor generații care înțeleg importanța reflecției critice și puterea teatrului de a apropia oameni și destine. În acest an, este invitat special al Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026, o prestigioasă platformă culturală dedicată teatrului contemporan și creațiilor care provoacă, inspiră și deschid noi perspective asupra lumii în care trăim”, se arată în mesajul Maiei Sandu.
Potrivit DW, Matei Vișniec, dramaturg și poet român, este cunoscut pentru piesele sale traduse în zeci de limbi și pentru stilul ironic și profund critic la adresa totalitarismului.
Acesta s-a născut în 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava.