Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu convoacă Consiliul Național…

Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate. Atacurile cibernetice, pe agendă

Sursa: Președinția

Maia Sandu convoacă vineri, 6 noiembrie, ședința Consiliului Național de Securitate (CNS), anunță Președinția. Pe agenda ședinței se află examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului și asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a serviciilor guvernamentale digitale.

„Ședința are loc inclusiv în contextul intensificării atacurilor cibernetice asupra instituțiilor publice și a infrastructurii critice din mai multe țări europene, cele mai recente lovind, în această săptămână, peste zece state”, a precizat instituția. 

Ședința va fi urmată de un briefing de presă al Maiei Sandu, începând cu ora 12:30.

Anterior, autoritățile au anunțat că datele aferente a circa 750 de mii de IDNP-uri printre care date de identificare, statutul de asigurat, informații financiare, inclusiv IBAN-ul, au fost extrase în urma atacului cibernetic din 19 – 23 octombrie, care a vizat mai multe servicii publice digitale.

Potrivit Agenției de Guvernare Electronică (AGE), în timpul atacului cibernetic nu au fost afectate informațiile cu privire la cardurile bancare.

Conform AGE, atacatorii au exploatat vulnerabilități ale unor servicii accesibile fără autentificare, apoi au folosit datele obținute pentru extrageri suplimentare.

Ulterior, șefa statului a participat la o reuniune virtuală la nivel înalt dedicată controlului celor mai avansate modele de inteligență artificială existente.

La reuniune au participat peste 30 de șefi de stat și de guvern, precum și miniștri de resort. Discuțiile s-au concentrat pe riscurile generate de dezvoltarea rapidă a modelelor avansate de AI și pe necesitatea cooperării internaționale pentru asigurarea siguranței acestora.