MAEIE anunță consultări publice privind Planul de acțiuni în contextul statutului R. Moldova de țară candidată pentru aderarea la UE – DOC
Autoritățile naționale anunță joi, 21 iulie, despre elaborarea un plan de acțiuni pentru implementarea celor nouă condiții formulate de către Comisia Europeană, în contextul acordării R. Moldova a statutului de țară candidată pentru aderare la UE. Planul de acțiuni a fost discutat la ultima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, iar autoritățile intenționează să fie aprobat până în luna august.
Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) informează că vor avea loc consultari publice privind proiectul Planului de acțiuni.
„Planul de acțiuni conține pașii principali, ce urmează să a fi realizați către vara anului 2023. Proiectul planului de acțiuni a fost elaborat în baza contribuțiilor autorităților naționale relevante”, se menționează într-un comunicat al MAEIE.
Potrivit Ministerului de Externe, după acordarea R. Moldova a statutului de țară candidată la UE, Comisia Europeană a fost invitată să transmită Consiliului European un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul din 17 iunie 2022, ca parte a pachetului său periodic de extindere.
„Se așteaptă că pachetul de extindere pentru anul 2023, care pentru prima dată va viza și țara noastră, va fi publicat în toamna anului 2023. Consiliul European va urma să hotărască asupra etapelor următoare odată ce vor fi îndeplinite pe deplin toate aceste condiții”, notează MAEIE.
Autoritățile invită pe cei interesați să transmită „eventualele propuneri argumentate la textul” proiectului până la data de 25 iulie 2022, ora 12:00, la adresa electronică [email protected].