Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ 11 persoane, printre…

LIVE TEXT 11 persoane, printre care și trei copii au fost răniți în urma unui atac în regiunea Sumî. Război în Ucraina, ziua 1274

Sursa: Serviciul pentru Situații de Urgență

UPDATE 10:30 În timpul nopții, armata rusă a lansat un atac masiv asupra orașului Ohtîrka, din regiunea Sumî.

Conform informațiilor preliminare, în urma atacului au fost răniți 14 oameni, dintre care 3 copii. Echipele de urgență au salvat o femeie de sub dărâmături, care a fost predată medicilor de la ambulanță.

„Au fost înregistrate lovituri în mai multe locații. Au fost avariate locuințe private, clădiri nelocuibile și mașini ale cetățenilor. Au izbucnit incendii. Echipele de salvare au stins toate focurile”, anunță Serviciile pentru Situații de Urgență.

UPDATE 9:20 În noaptea de 20 august, forțele ruse au atacat cu două rachete balistice Iskander-M, precum și cu 93 de drone de atac de tip Shahed și drone de diferite tipuri din direcțiile: Shatalovo, Breansk, Millerovo, Primorsko-Akhtarsk și Crimeea, anunță Forțele Aeriene de Apărare a Ucrainei.

Atacul aerian a fost respins de aviație, trupele de rachete antiaeriene, unitățile REB și sistemele fără pilot, grupurile mobile de foc ale Forțelor.

Conform datelor preliminare, la ora 9:00, apărarea antiaeriană a doborât o rachetă balistică Iskander-M și 62 de drone de tip Shahed și drone-imitatoare de diferite tipuri în nordul și estul țării.

Au fost înregistrate lovituri ale rachetelor și ale dronelor de atac în 20 de locații.

UPDATE 8:20 Noaptea trecută, Rusia a atacat Odesa masiv cu drone de luptă, anunță miercuri dimineață Serviciul pentru Situații de Urgență din Ucraina.

Conform informațiilor preliminare, o persoană a fost rănită.

În urma loviturilor, a izbucnit un incendiu de proporții la o instalație din infrastructura energetică.

„54 de salvatori și 16 unități au participat la lichidarea consecințelor atacului rus. De asemenea, au fost mobilizate trenul de pompieri al Ucrainei și echipa locală de pompieri“, a precizat Serviciul.