Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Ședința Parlamentului. Parlamentul a…

VIDEO Ședința Parlamentului. Parlamentul a denunțat în prima lectură două acorduri cu CSI care nu au fost aplicate

Sursa: Parlamentul Republicii Moldova/flickr.com

Deputații s-au întrunit în ședință joi, 29 octombrie. Astfel, aceștia au examinat 13 proiecte de lege, dintre care patru sunt marcate cu sigla UE. În lectura a treia, deputații au examinat proiectul de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al R. Moldova și a Legii privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. Pentru lectura a doua au fost incluse proiectele de lege privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere, eficientizarea procesului de autorizare a producerii energiei din surse regenerabile și dezvoltarea pieței biocarburanților.

UPATE 15:42 Ședința a luat sfârșit.

UPDATE 15:10 Parlamentul a susținut în prima lectură denunțarea a două tratate de cooperare cu statele membre ale Comunității Statelor Independente (CSI)

Deputații au votat pentru denunțarea Acordului cu privire la restituirea valorilor culturale și istorice statelor de origine. Încheiat în 1992, documentul a avut o aplicare practică limitată întrucât comisia interguvernamentală responsabilă de elaborarea mecanismului de restituire nu a fost constituită niciodată.

Între timp, R. Moldova și-a dezvoltat propriul cadru juridic în domeniul protejării patrimoniului cultural mobil, aliniat la standardele europene. Printre măsurile adoptate se numără aprobarea, în 2023, a Regulamentului privind circulația bunurilor culturale mobile și instituirea, în 2025, a Sistemului național de protejare, recuperare și restituire a patrimoniului cultural mobil. În aceste condiții, menținerea Acordului cu CSI nu mai este considerată necesară.

Totodată, la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, a fost susținută denunțarea Protocolului privind ordinea transmiterii substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, a armelor de foc, a principalelor lor componente, a munițiilor, a substanțelor și dispozitivelor explozive, care constituie corpuri delicte în cauzele penale. Semnat în 2017, Protocolul nu a fost aplicat în practică, iar mecanismele de cooperare prevăzute de acesta nu au fost utilizate.

„Denunțarea Protocolului nu echivalează cu încetarea cooperării internaționale cu statele CSI. Republica Moldova poate continua această cooperare prin intermediul instrumentelor juridice internaționale la care este parte, inclusiv Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și al Convenția asupra substanțelor psihotrope”, a precizat Parlamentul.

UPDATE 13:25 Parlamentul a luat o pauză.

UPDATE 12:05 Proiectul de lege care transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2018/1808 privind serviciile media audiovizuale și prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual a fost adoptat de Parlament în lectura a treia.

Pentru lectura a treia, urmare a recomandărilor formulate de grupurile de experți în domeniul audiovizualului, proiectul a fost completat cu modificări menite să îmbunătățească prevederile Codului serviciilor media audiovizuale:

  • reglementări ce vizează susținerea producției audiovizuale autohtone, asigurarea independenței furnizorului public regional de servicii media din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia – Compania „Gagauziya Radio Televizionu” (GRT);
  • regulile privind programele audiovizuale achiziționate;
  • protecția minorilor față de programele care le pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală, precum și protejarea publicului de conținuturile ilegale din programele audiovizuale.

De asemenea, clarificarea unor noțiuni, în conformitate cu legislația UE, va asigura o interpretare clară și o aplicare uniformă a normelor. 

UPDATE 11:40 Deputații au adoptat în lectura a doua un proiect de lege care prevede îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul protecției civile și al apărării împotriva incendiilor.

Au fost extinse competențele IGSU în ceea ce privește coordonarea proceselor de evaluare a riscurilor, prevenirea și pregătirea pentru dezastre, precum și aplicarea deciziilor Guvernului și ale Comisiei Naționale de Management al Crizelor. De asemenea, au fost actualizate atribuțiile IGSU în domeniul urbanismului și construcțiilor. Instituția urmează să emită avize consultative la recepția lucrărilor și să participe la procesele de evaluare a riscurilor.

Totodată, proiectul prevede instituirea unui mecanism de schimb de informații între autorități, inclusiv prin intermediul unor platforme interoperabile. Acesta va permite schimbul de date privind riscurile, capacitățile de răspuns și nivelul de pregătire al structurilor implicate.

„O altă prevedere a proiectului vizează reglementarea instruirii și atestării specialiștilor din domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor. Astfel, responsabilitatea pentru instruirea în domeniul protecției civile a personalului din cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, a efectivului formațiunilor protecției civile, a operatorilor economici și a organizațiilor necomerciale va reveni conducătorilor acestora. Instruirea se va realiza în funcție de specificul activității și în conformitate cu măsurile de pregătire aprobate anual de Guvern”, a mai adăugat Legislativul.

UPDATE 11:30 Autoritățile vor putea coordona și monitoriza mai bine integrarea străinilor care locuiesc în Republica Moldova. Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care modifică mai multe acte normative pentru a crea mecanisme de integrare mai eficiente, mai accesibile și mai incluzive.

Totodată, proiectul elimină ajutorul bănesc acordat solicitanților de azil, deoarece necesitățile lor de bază sunt deja acoperite prin mecanismele prevăzute de cadrul normativ conex, care reglementează cazarea, alimentația, îmbrăcămintea și alte facilități materiale destinate solicitanților de azil fără mijloace de întreținere.

„Străinii titulari ai cărții de rezidență vor putea deveni membri ai asociațiilor de economii și împrumut, drept rezervat până acum cetățenilor și apatrizilor. Persoanele aflate în custodie publică vor beneficia de asistență juridică de urgență prin numirea unui avocat de serviciu, iar solicitanții de recunoaștere a statutului de apatrid vor avea acces la asistență juridică indiferent de venituri. Beneficiarii de protecție temporară vor putea accesa măsurile de ocupare a forței de muncă, inclusiv indemnizația de șomaj, și nu își vor pierde automat statutul dacă documentul de ședere expiră în perioada în care participă la aceste măsuri”, a precizat Parlamentul.

Majoritatea prevederilor proiectului vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, cu excepția celor referitoare la noua Lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor, care se va aplica din 1 iunie 2027.

UPDATE 11:10 Vehiculele agricole și forestiere vor fi supuse omologării. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament.

Potrivit proiectului de lege, tractoarele, remorcile, mașinile interschimbabile tractate și componentele acestora vor putea fi introduse pe piață, înmatriculate sau date în exploatare doar dacă sunt omologate și însoțite de un certificat de conformitate. Documentul va confirma că vehiculele îndeplinesc cerințele privind siguranța în funcționare, protecția mediului și securitatea la locul de muncă, fără a pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor.

La lectura a doua, proiectul a fost completat cu mai multe prevederi. Astfel, autoritatea de omologare va recunoaște și omologările acordate în Uniunea Europeană, fără a relua procedura. Totodată, a fost introdusă o procedură simplificată de omologare pentru vehiculele individuale, inclusiv cele de mâna a doua, precum și pentru remorci, tractoare cu șenile și tractoare cu destinație specială. Vehiculele omologate prin această procedură vor putea fi utilizate doar pe teritoriul R. Moldova.

Potrivit Parlamentului, costurile de implementare a proiectului sunt estimate la aproximativ 3,46 milioane de lei. Suma va fi destinată instituirii autorităților de omologare și de supraveghere a pieței, desemnării și dotării serviciului tehnic, precum și acreditării acestuia. Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat și din asistența tehnică externă disponibilă.

UPDATE 10:15 93 de deputați sunt prezenți la ședință.