Depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate” cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova
R. Moldova celebrează astăzi 35 de ani de la proclamarea independenței. Conducerea țării depune flori în dimineața zilei de miercuri, 27 august, la a monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova.
La ora 09:00, vor fi depuse flori și la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
„Cred că trebuie să înțelegem cu toții că lucrurile nu s-au întâmplat de la sine. Avem un stat astăzi, datorită sacrificiilor multor oameni. Începem această zi chiar aici, pentru că mulți oameni și-au pus viața în pericol ca să apere independența R. Moldova și le datorăm lor, în primul rând, statul pe care îl avem. Datorăm și oamenilor care au început mișcarea de eliberare națioanlă și sacrificul pe care l-au făcut acești oameni. Ieri am discutat cu deputații din primul Parlament și care ne-au povestit și ne-au amintit încă odată cât de greu a fost creat acest stat. Le mulțumim celor care și astăzi protejează statul, pentru că ne confruntăm cu provocări și astăzi, din păcate. Și astăzi independența noastră este pusă la încercare. Felicitări tuturor. La mulți ani, R. Moldova!”, a declarat Maia Sandu.
„La mulți ani, Moldova”. 35 de ani e o vârstă frumoasă pentru un stat tânăr. O vârstă în care te poți uita încapoi. Au fost lucruri complicate (…) Sunt încrezut că Moldova va reuși, toți împreună vom reuși și vom ajunge în marea familie europeană”, a declarat Igor Grosu.