Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Conferința de final de…

VIDEO Conferința de final de activitate a premierului demisionar Ion Chicu și a miniștrilor Finanțelor, Sănătății și a Economiei: „În următoarea perioadă nu se prevăd riscuri”

UPDATE 11:15: Principalele declarații de la sesiunea de întrebări răspunsuri:

  • Despre 2021 și stabilitatea economică din Republica Moldova: „Vaccinarea nu va rezolva pandemia, nu se știe cât va dura, nu va fi acea situația ca gripele sezoniere, va continua să afecteze țările. Republica Moldova mai are de trecut stabilizarea socială, dar vreau să vă spun un singur lucru, Republica Moldova are acea imunitate, pot funcționa și pot rezolva probleme, dacă acești specialiști vor fi lăsați în pace, dacă nu se va veni cu mult populism, totul va fi bine, va fi dificil, se lucrează și am toată încrederea că cei care rămân se vor descurca. Nu panicați oameni, nu faceți scenarii apocaliptice, buget dezastru, faceți politică în Parlament, dar oamenii trebuie să muncească. Nu văd riscuri majore în primele luni dacă lăsați oamenii să muncească”.
  • Olga Cebotari va fi noua prim-ministră a Republicii Moldova. Premierul demisionar spune că asta prevede constituția și că Cebotari va deține această funcție până la numirea unui alt interimar de către președinta Maiei Sandu care are la dispoziție 5 zile pentru a emite un decret.
  • La ministerul Finanțelor ministru interimar va fi de la 1 ianuarie Tatiana Ivanicichina, secretar de stat.
  • La ministerul Economiei interimatul va fi asigurat de Mihail Lupașco, secretar de stat. 
  •  Depre planurile lui Ion Chicu de viitor: „Am spus, probabil ca fiecare dintre colegi avem nevoie de o mica odihna ca să îmi recuperez resursele, încep a trimite CV-urile așa cum face orice om, poate, cine știe, o sa vină în cutiile poștale a unor televiziuni din țară. 
  • Despre demisia sa: „Despre determinarea mea personală și a colegilor de a lansa dizolvarea Parlamentului și ultima la care am facut referință este declarația mea din 12 septembrie și am spus că la prima șansă voi acționa. Vă spun cu toată sinceritatea, plănuaiam să-mi dau demisia fie pe 22 decembrie seara sau 23 dimineața. Am discutat cu președintele ales cele 2 căi legale, fie demisia guvernului, a doua neadoptarea de către Parlament a unui act timp de 90 de zile, dar rămâne guvernul funcțional. Le-am comunicat pe 4 decembrie și am atenționat care sunt riscurile, în exercițiu, semnarea acordului cu FMI și este foarte limitat în acțiune și le-am transmis că este disponibilitatea celor 37 de deputați socialiști de a susține acest scenariu. Pe acest scenariu puteam încheie acordul cu FMI, să-și asume răspunderea și cele 90 de zile să treacă. În cadrul scenariului 2, dacă se răzgândesc, în aceeași zi își dă demisia și începe scenariul 1. În cazul când se materializează primul scenariu, eu voi asigura până la finalul anului. Un fel de ofertă sau propunere pentru o evoluție mai riscantă pentru țară. 
  • Despre primele vaccine: Ion Chicu spune că prima partidă ar putea ajunge la mijlocul lui ianuarie, fără a da detalii. Ministra demisionară a sănătății spune însă că sunt anumite probleme cu asigurarea lanțului de frig, au fost inițiate primele proceduri de achiziție și trebuie să așteptăm. În același timp, Viorica Dumbrăveanu spune că nu știe despre ce cantitate este vorba. „Conform informației pe care am prezentat-o anterior, în total e vorba de peste 1 milion cât am solicitat, acum, se va aprecia care este această cantitate, dar este o primă cantitate”. 
  • Despre anularea așa-zisei legi a miliardului: Sergiu Pușcuță: „Anterior a mai fost o inițiativă  similară din partea unui grup de deputați care prevedea un moratoriu asupra aplicării acestei legi care prevedea anularea acelor garanții și transmiterea către BNM. Guvernul a venit cu un aviz negativ. De atunci, poziția Guvernului nu a fost schimbată, iar legea a fost adoptată fără acest aviz. Acum este examinată la Curtea Constituțională, urmează să executăm sau nu. În cazul în care se atestă decapitalizarea BNM, în acest caz, statul urmează să intervină cu valori imobiliare pentru a capitaliza Banca Națională”

Ion Chicu: „O să vedem care va fi decizia CC, dar trebuie să înțelegem că doar aprobarea unei legi nu înseamnă că imediat urmează implementarea ei. BNM este independentă, eu nu văd riscuri pe perioada următoarea care să pună în pericol sustenabilitatea Băncii Naționale pentru că e nevoie de un Guvern cu capacități depline. Nu este o perspectivă importantă pentru această lege. Nici actuala situație nu poate fi tolerată. 5% noi achităm Băncii Naționale pe când colegii de la Min Fin plasează cu 3,4%. De la BNM împrumut cu 5%, iar de la bănci comerciale cu 3,4%. Sunt sigur că această factură grea pe care Guvernul trebuie să o achite, dar trebuie de ușurat”. 

UPDATE 11.00: Ion Chicu a ținut un discurs de final în care a criticat dur clasa politică și unde a transmis mai multe mulțumiri. În primul rând celor 37 deputați PSRM care l-au susținut necondiționat, dar și „Excelenței Sale Igor Dodon, ex-președinte a Republicii Moldova.

UPDATE 10:58 „Noi v-am ținut departe de politică, nu v-am purtat prin caravane electorale, nu v-am purtat prin scene în Piața Marii Adunări Naționale. Guvernul și instituțiile nu s-au implicat în campania electorală și sper că noua guvernare va face la fel.

UPDATE 10:56: În urma acțiunile întreprinse de ministerul sănătății avem toate șansele să obținem acest vaccin în ianuarie, vaccin de producție occidentală și este foarte important ca această logistică să fie pregătită.

UPDATE 10:51: Ion Chicu încheia seria de raportare a demnitarilor care pleacă și spune că Republica Moldova încheia anul cu indicatori buni. Premierul demisionar speră că noua conducere a statului în funcție cu președinta țării va reuși să facă mai multe realizări și va deveni cu adevărat un șef al statului și nu unul de partid.

„Republica Moldova a reușit să parcurgă acest an cu demnitate și într-o manieră echitabilă ceea ce înseamnă că țara noastră are o imunitate față de anumite provocări. Noi și 2019 și 2020 îl terminăm cu indicatori buni, față de prestația mai puțin onorabilă a politicienilor. Noi avem potențial să ne dezvoltm să ne concentrăm pe muncă și mai puțin pe politică”, a declarat Chicu.

UPDATE 10:47: La final de an, în toate conturile sunt solduri în sumă de 6,759 miliarde cu 2,1 miliarde cu soldul înregistrat la începutul anului 2020 și sunt suficiente pentru achitarea integrală a plăților pentru anul viitor.

UPDATE 10:27: Ministrul Finanțelor a trecut la raport. Sergiu Pușcuță a prezentat mai multe date ale anului și spune că statul va încheia exercițiul financiar cu o datorie publică de 66,9 miliarde de lei ceea ce va fi cu 8,3 miliarde de lei mai puțin decât cea planificată.

UPDATE 10:15: Al doilea raport aparține ministrului Economiei. Anatol Usatîi anunță că ultimul trimestru al anului prezintă scădere a PIB-ului de -8,2%, iar prognoza pe 2020 va arată o scădere de -6,5%. În schimb, ministrul demisionar spune că pentru anul viitor se prevede o creștere a acestui indicator.

UPDATE 10:03 Premierul demisionar Ion Chicu a anunțat că fiecare ministru va prezenta un raport de activitate, după care miniștrii vor răspunde la întrebările reprezentanților mass-media. Prima la raport a ieșit ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Viorica Dumbrăveanu a prezentat mai multe slide-uri cu realizările sale pe care le puteți vedea mai jos. La final, ministra spune că situația pandemică se redresează în ultima perioadă și pleacă din funcție cu sistemul asigurat cu teste, echipamente și medicamente anti-COVID-19.

În ultima lor zi la Guvern, premierul demisionar Ion Chicu, ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, ministrul Economiei și Infrastructurii și ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vor face un bilanț al activității lor în mandatul lor care a durat puțin mai mult de un an.

Cei 4 demnitari de rang înalt și-au anunțat plecarea din Guvern după anunțul privind demisia lui Ion Chicu. Asta chiar dacă, potrivit legii urmau să-și îndeplinească sarcinile în calitate de interimari. Premierul Ion Chicu a anunțat că nu-și mai vede rostul în funcție după ce a fost aprobat bugetul.

În plină pandemie, pleacă persoanele cheie din domeniile cele mai afectate de pandemia de COVID-19, iar plecarea lor a fost catalogată de președinta Maia Sandu drept una lașă și iresponsabilă.