În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22 de cazuri de fraudă telefonică: prejudicii de peste 3 milioane de lei
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei. Dintre acestea, un caz s-a produs ieri, iar celelalte au avut loc în zilele precedente, fiind raportate ulterior de victime, a precizat vineri, 12 iunie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Totodată, 284 de tentative de escrocherie au fost prevenite, datorită vigilenței cetățenilor.
Cel mai mare prejudiciu a depășit 900 de mii de lei. O femeie de 58 de ani din raionul Telenești, indusă în eroare de escroci, a contractat un credit bancar și și-a folosit economiile, transferând banii în cinci tranșe, în Chișinău, în perioada 4 – 9 iunie. Cazul a fost sesizat Poliției pe 11 iunie.
Potrivit IGP, escrocii continuă să folosească metode de inginerie socială, manipulând victimele:
- să transfere bani;
- să divulge date personale sau bancare;
- să contracteze credite.
IGP îndeamnă cetățenii să nu transfere bani la indicațiile unor persoane necunoscute.
„Nu comunicați date bancare sau coduri de verificare. Verificați întotdeauna informațiile direct la instituțiile oficiale. Închideți apelul dacă vi se cere să acționați «de urgență». Dacă sunteți contactați în astfel de situații sau suspectați o tentativă de escrocherie, sesizați imediat Poliția”, a sugerat IGP.