Principală  —  IMPORTANTE   —   UPDATE/ Partidul condus de Irina…

UPDATE Partidul condus de Irina Vlah neagă implicarea sa în acțiunea din perimetrul Președinției: „Este o provocare murdară”

Sursa: Fără filtre

Două sicrie au fost plasate vineri, 18 iulie, în perimetrul clădirii Președinției R. Moldova. Câteva fotografii în acest sens au fost publicate de jurnaliștii de la proiectul „Fără filtre”. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au declarat pentru Ziarul de Gardă că cinci persoane sunt audiate de oamenii legii.

UPDATE 17:54 Purtătoarea de cuvânt a partidului „Inima Moldovei”, Diana Rosipanu, a declarat pentru ZdG că acțiunea este „o provocare murdară din partea celor deranjați de protestele Partidului Republican „Inima Moldovei””.

„Și care încearcă să le compromită. Lucrurile vor deveni mult mai clare în perioada imediat următoare. Nu excludem că în scenă vor fi scoși alți bufoni cărora li se rezervă umilul rol de a asigura așa-zisa continuitate a provocării de astăzi. Dar, indiferent de evoluția evenimentelor, Partidul Republican „Inima Moldovei” nu se lasă intimidat și nu va da curs provocărilor. Avem agenda noastră și o vom urma cu strictețe, iar bufonii nu au decât să își joace rolurile lor mizerabile”, a reacționat Diana Rosipanu.

UPDATE 16:10 Potrivit IGP, în total erau opt tineri, iar odată cu apariția oamenilor legii, aceștia au încercat să fugă, dar au fost reținuți și conduși la inspectorat.

Aceștia au declarat cǎ că li s-a promis 200 de lei din partea reprezentanților unui partid politic, după ce vor aduce obiectele în locația respectivă.

Potrivit unor surse ale ZdG, dar și din imaginile publicate de IGP se observă bannere asociate Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, fosta bașcană a UTA Găgăuzia.

„Tot ei au declarat că au fost împărțiți în două grupuri, un grup responsabil de obiectele aduse și celălalt de pancartele pe care urmau să le afișeze în mai multe locații”, a precizat IGP.

Cazul este examinat de Inspectoratul de Poliție Buiucani prin prisma acțiunilor huliganice, dar și a coruperii privind acțiunile organizate. În cazul minorilor, părinții acestora riscă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor de educare şi instruire a copilului.

Ziarul de Gardă a încercat să o contacteze pe Irina Vlah, dar aceasta nu a răspuns la apeluri.

Știrea inițială…

Pentru această acțiune, persoanele implicate urmau să fie plătite de către reprezentanții unui partid politic, conform Poliției.

Într-un comentariu pentru ZdG, Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale de la Chișinău, a calificat acțiunea drept „dubioasă, care trebuie investigată cu seriozitate de către Poliție”.

Sursa foto: Fără filtre

Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), a menționat pentru ZdG că printre persoanele audiate se numără câțiva minori.