Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Erdogan cere ca Turcia să…

Erdogan cere ca Turcia să fie prezentă la negocierile de pace: „Securitatea europeană nu este doar treaba ţărilor Uniunii”

Sursa foto: Reuters

„Securitatea europeană nu este doar treaba ţărilor Uniunii”. Declarațiile au fost făcute de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, vineri, 7 martie. Potrivit AFP, citat de news.ro, acesta a mai cerut ca țara pe care o conduce să fie prezentă la masa de negocieri cu privire la oprirea războiului din Ucraina.

„Este în interesul nostru reciproc să planificăm toate etapele securităţii europene împreună cu Turcia”, a sublinit şeful statului turc.

Recep Tayyip Erdogan a subliniat asupra necesității stabilirii „unei păci drepte, durabile şi onorabile în Ucraina”.

De asemenea, el a mai a mai cerut să se menajeze relaţiile Turciei cu Satele Unite.

„Este imporant totodată să păstrăm legăturile transatlantice şi să obţinem susţinerea aliatului nostru american”, a declarat președintele turc.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, marți, 4 martie, planul de reînarmare a Europei (ReArm Europe) în cinci puncte, precizând că acesta va permite disponibilizarea de fonduri de 800 miliarde euro. Statele membre vor putea crește cheltuielile pentru apărare fără a duce la declanșarea procedurii de deficit excesiv.

Anunțul Ursulei von der Leyen a urmat discuția aprinsă dintre Trump și Zelenski din Biroul Oval din 28 februarie și decizia de a suspenda ajutorul militar american.