Dorin Chirtoacă rămâne achitat în dosarul parcărilor cu plată. Potrivit deciziei, prima instanță „nu a comis careva erori de fapt și de drept, care ar impune casarea sentinței”
Vineri, 5 iunie 2026, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat apelul procurorilor și a menținut sentința de achitare a fostului primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, în dosarul parcărilor cu plată. Instanța a confirmat decizia anterioară potrivit căreia faptele care i se incriminează nu întrunesc elementele infracțiunii.
Instanța a respins contestația procurorilor și a menținut decizia din 22 decembrie 2022. De asemenea, Colegiul penal constată că prima instanță nu a comis careva erori de fapt și de drept, care ar impune casarea sentinței adoptate în partea achitării inculpatului.
„Instanța de apel reține că nu au intervenit împrejurări noi de fapt sau de drept care să justifice reconsiderarea soluției dispusă prin încheierea interlocutorie pronunțată pe parcursul examinării cauzei. Prin urmare, constatând legalitatea și temeinicia acesteia, instanța de apel dispune menținerea integrală a încheierii interlocutorii pronunțate anterior, acestea urmând să și producă în continuare efectele juridice.
(…) Colegiul penal concluzionează că, argumentele invocate în cererea de apel sunt neîntemeiate și nu poate servi temei de admitere, în prezența circumstanțelor sus indicate, iar sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) nr.1-1320/2017 din 22 decembrie 2022, urmează a fi menținută fără modificări”, potrivit deciziei.
Decizia este executorie şi poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.
Dorin Chirtoacă a comentat decizia în cadrul unei emisiuni la TV8, pe 5 iunie.
„Da, am fost achitat. Aparent ar trebui să mă bucur, dar nu mă pot bucura. Eu am un sentiment de furie, pentru că dosarele fabricate, deschise abuziv pe vremea statului capturat, durează mai mult deja pe vremea guvernării democratice a PAS decât pe vremea mafiei respective. Au fost doi ani pe vremea lor și șase ani pe vremea actualei guvernări. Și nu se vede capătul”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a fost achitat de prima instanță pe 22 decembrie 2022, pe marginea acuzațiilor de corupere pasivă şi trafic de influenţă din dosarul parcărilor cu plată.
Proiectul parcărilor cu plată în Chișinău s-a transformat în dosar penal în 2017, când CNA a reținut opt funcționari și oameni de afaceri care ar fi aranjat licitația pentru selectarea partenerului privat care urma să gestioneze parcările.
Dorin Chirtoacă a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată pe 25 mai 2017. A doua zi, acestuia i-a fost aplicat un mandat de arest la domiciliu, care ulterior a fost prelungit în mai multe rânduri. Pe 28 iulie 2017, la câteva zile după ce dosarul a fost trimis în judecată, instanța a dispus suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția din funcția de primar.