Doi bărbați au încercat să treacă ilegal frontiera Ucrainei cu R. Moldova, deghizați în costume de camuflaj „kikimora”. Aceștia au fost reținuți
Doi bărbați din regiunea Odesa, care intenționau să traverseze ilegal segmentul transnistrean al frontierei dintre Ucraina și R. Moldova, au fost depistați și reținuți de grănicerii din țara vecină. Pentru a nu fi observați, aceștia au îmbrăcat costume de camuflaj de tip „kikimora”, a precizat Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei.
Potrivit grănicerilor, cei doi bărbați, locuitori ai regiunii, și-au planificat din timp traseul și intenționau să treacă ilegal frontiera în raionul Rozdilna din regiunea Odesa.
Pentru a se camufla, aceștia au ales costume speciale de tip „kikimora”, sperând că vor rămâne neobservați de grăniceri. Totuși, camera cu termoviziune le-a detectat deplasarea, iar tentativa de a traversa frontiera pe ascuns s-a încheiat cu reținerea lor.
Pe numele celor doi au fost întocmite procese-verbale pentru încălcarea articolului 204-1 din Codul contravențional al Ucrainei, care vizează trecerea ilegală a frontierei de stat. Cazurile au fost transmise în instanță.