Doi angajați ai unui spital din Edineț, cercetați de CNA pentru corupție în procedurile de evaluare a aptitudinii militare
O schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din raionul Edineț, având drept scop influențarea rezultatelor examinărilor medicale pentru obținerea statutului de „inapt” pentru serviciul militar, a fost documentată de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuratorii mun. Bălți, se arată într-un comunicat de presă emis de CNA.
Potrivit materialelor cauzei penale, un medic oftalmolog din cadrul IMSP Centrul de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit mijloace bănești de la un cetățean, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilicite, acesta ar fi promis că va determina persoane din cadrul CMT Edineț să accepte rezultate medicale favorabile beneficiarului, astfel încât acesta să fie declarat inapt pentru satisfacerea serviciului militar.
Medicul este reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în unele birouri ale instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar, inclusiv la asistenta medicală suspectată de implicare în pretinderea și primirea mijloacelor bănești de la pacienți. Aceasta este cercetată în stare de libertate, scrie CNA.
Investigațiile ulterioare au scos la iveală și alte episoade infracționale, ceea ce a determinat pornirea a încă trei cauze penale pentru corupere pasivă. Potrivit probelor acumulate, medicul oftalmolog, împreună cu o asistentă medicală, ar fi instituit un mecanism ilegal de percepere a banilor de la pacienți pentru omiterea sau modificarea informațiilor privind deficiențele depistate în cadrul examinărilor oftalmologice.
Potrivit CNA, astfel s-a stabilit o practică repetitivă, prin care diferite persoane ar fi fost favorizate în schimbul unor plăți necuvenite, fapt ce indică existența unor fapte de corupție cu caracter sistemic.