Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ O nouă amânare a…

DOC O nouă amânare a ședinței Curții de Apel cu privire la numărul secțiilor de vot în străinătate. Cauza urmează a fi transmisă spre repartizare aleatorie unui alt complet de judecată

Curtea de Apel (CA) Chișinău a amânat sâmbătă, 12 iunie, ședința de judecată cu privire la examinarea contestațiilor depuse de mai multe formațiuni politice cu privire la anularea deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 8 iunie de a deschide 146 de secții de votare în străinătate.

Potrivit informației publicate pe portalul național al instanțelor, ședința de astăzi a avut loc, însă a fost amânată pentru că „cauza civilă va fi transmisă spre repartizare aleatorie unui alt complet de judecată în scopul examinării cererii de recuzare”.

Următoare ședință a fost stabilită pentru luni, 14 iunie, ora 10:00.

Magistrații urmează să se expună pe marginea sesizărilor depuse de Partidul Unității Naționale (PUN), Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și Partidul Democrația Acasă, blocul electoral „Renato Usatîi” cu referire la numărul secțiilor de votare în străinătate.

Vineri, 11 iunie, drept urmare a unei ședințe care a durat 10 ore, în care potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, judecătorii au examinat și respins două cereri de recuzare în privința magistraților care fac parte din completul de judecători care examinează cauza, ședința de examinare a cauzei a fost amânată pentru astăzi, ora 13:00. Astfel, magistrații CA urmează să examineze astăzi sesizările depuse de către mai multe partide cu privire la Hotărârea CEC care indică numărul de secții de votare deschise peste hotare.

Ședința de la Curtea de Apel cu privire la numărul secțiilor de vot în străinătate continuă: în 6 ore au fost examinate și respinse două cereri de recuzare, iar acum continuă examinarea cauzei

În ședința de joi, 10 iunie, magistrații au decis conexarea contestațiilor depuse de mai multe partide cu privire la anularea deciziei CEC din 8 iunie de deschidere a 146 de secții de votare în străinătate. Contestații în acest sens au fost depuse de PUN, AUR și Partidul Democrația Acasă, blocul electoral „Renato Usatîi”.

Cronologia ședinței de joi: LIVE/ Curtea de Apel examinează contestațiile depuse de mai multe partide în legătură cu decizia CEC privind secțiile de votare în străinătate. Cererea de recuzare a completului de magistrați, respinsă

La 5 iunie curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, exact același număr de secții care a fost deschis la scrutinul prezidențial din 2020, atunci când mai mulți cetățeni R. Moldova aflați peste hotare nu au reușit să voteze.

Proiectul inițial prevedea deschiderea a 162 de secții de votare, însă membrul CEC desemnat de socialiști, Maxim Lebedinschi, a venit cu propunere, ca în străinătate, să fie deschise doar 139 de secții, proiectul fiind susținut de încă patru membrii CEC – Vadim Filipov, Veaceslav Agrigoroaie, Andrei Volentir și Vasile Gafton.

La alegerile prezidențiale, desfășurate în toamna anului trecut, mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare nu au putut vota din cauza insuficienței de buletine după ce au stat la coadă ore în șir, majoritatea membrilor CEC au respins propunerile de majorare a numărului de secții de vot pentru parlamentarele din iulie.