Principală  —  Ştiri   —   Discuțiile dintre reprezentanții Moldovagaz și…

Discuțiile dintre reprezentanții Moldovagaz și Gazprom continua pentru „recuperarea livrărilor depline de gaze naturale” pentru R. Moldova, spune Vadim Ceban

Până la sfârșitul anului 2022, reprezentanții companiei Moldovagaz și ai concernului rus Gazprom urmează să mai aibă o întrevedere, în cadrul căreia ar urma să se discute, printre altele, despre „recuperarea livrărilor depline” de gaze naturale, conform contractului semnat în toamna lui 2021. Despre asta a declarat președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

„Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare (ar urma o vizită în Rusia n. red.). Eu continui permanent activitatea în domeniul recuperării depline a furnizărilor în R. Moldova”, a explicat Vadim Ceban.

Șeful de la Moldovagaz mai spune că cel puțin până la 1 aprilie, R. Moldova va avea o situație stabilă pe piața gazelor naturale.

„Nu este o problemă cu gazele naturale pentru consumatori pentru următoarea perioadă. (…) (Vom avea o situație stabilă pe piața gazelor naturale n. red.) cel puțin până la 1 aprilie”, mai declară Vadim Ceban.

Compania de stat Energocom a semnat, sâmbătă, 3 decembrie, un contract de livrare a energiei electrice cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), controlată de o companie de stat din Rusia, pentru luna decembrie, astfel întreaga cantitate de gaze naturale livrată de Gazprom merge spre regiunea transnistreană.

În schimbul celor 5,7 milioane de metri cubi de gaze livrate de Gazprom, malul drept va achiziționa în luna decembrie aproximativ 204 mii MW, la preț de 73 de dolari per MWh.

Cu o zi înainte de acest anunț, pe 2 decembrie, compania Energocom a anunțat că a importat 4,3 milioane de metri cubi de gaze naturale din zona Mediterană, prin interconectorul Grecia-Bulgaria. Potrivit Energocom, achiziția a fost făcută pentru a testa cum funcționează în revers acest coridor.

„Astfel, au fost importate 4,3 milioane metri cubi de gaze prin interconectorul Grecia-Bulgaria, via România, fiind transportate până în Ucraina. În trecut, coridorul transbalcanic a funcționat doar dinspre nord spre sud, acum fiind realizată o premieră de transport în sens invers, cu gaze care nu sunt rusești”, ana anunțat compania Energocom.

Potrivit directorului interimar al SA Energocom, Victor Bînzari, sunt mai multe potențiale surse de gaze aflate în discuții. Se testează, cu volume diferite, inclusiv gazoductul Iași-Ungheni care vine spre Chișinău, la fel cum se vor testa și alte rute din regiune.

„Energocom trebuie să aibă construite poduri și relații cu cât mai multe companii din țări europene, astfel încât Republica Moldova să fie asigurată sută la sută cu gaze naturale și energie electrică”, a afirmat directorul Energocom.

Din 1 octombrie 2022, consumatorii casnici achită 29 de lei și 27 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. Hotărârea a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în cadrul ședinței din 23 septembrie. 

Pe 23 noiembrie, Guvernul a aprobat volumele maxime compensate și prețurile la energie pentru consumatorii casnici, aplicate în perioada noiembrie 2022 – martie 2023.

Astfel, în cazul gazelor naturale, statul va compensa tariful pentru primii 180 metri cubi consumați lunar, iar prețul final achitat de consumator, în funcție de categoria de vulnerabilitate, va fi de:

  • 12 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
  • 14 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată;
  • 17 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;
  • 24 de lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.