Deutsche Welle Nicușor Dan, Eugen Tomac și ecuația cu rezultat unic – AUR
Soluția propusă de președinte cu Tomac premier e o încercare de evitare a anticipatelor. În același timp, un guvern tehnocrat în spatele căruia se joacă partidele ar putea fi mai rău decât alegerile înainte de termen, se arată într-o analiză de la Deutsche Welle.
Premierul desemnat Eugen Tomac începe luni, 8 iunie, negocierile pentru formarea guvernului, încercând să rezolve o ecuație complicată în care partidele așa-zis pro-europene și-au tăiat între ele punțile de comunicare. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Tomac după o lună de la căderea guvernului Bolojan și după discuții cu șefii principalelor formațiuni.
Eugen Tomac are 44 de ani și a fost „crescut” de Traian Băsescu începând din 2006, când a devenit unul din consilierii din jurul fostului președinte. Tomac a fost unul dintre puținii politicieni care i-au rămas loiali lui Băsescu până la capăt. A făcut trecerea spre Nicușor Dan cu abilitate, după ce USR l-a tractat spre Parlamentul European în 2024 printr-o alianță care s-a dovedit nefericită cu Partidul Mișcarea Popular (PMP) și Noua Dreaptă.
Ca șef al PMP, care a luat sub 2% la alegerile parlamentare din 2024, Eugen Tomac a fost primul lider politic care s-a decis să-l susțină pe Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni: a organizat congresul PMP la sfârșitul lunii ianuarie 2025 și le-a spus colegilor săi că le cere votul de susținere pentru „cel mai pregătit, cel mai credibil, cel mai bun candidat de dreapta pe care-l poate da România (…), primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, următorul președinte al României”. Această încredere pe care i-a acordat-o imediat după intrarea în cursa prezidențială a rămas neschimbată: Eugen Tomac a primit o funcție onorifică pe lângă Nicușor Dan, ca specialist în diaspora și pe linia relațiilor cu Republica Moldova. Premierul desemnat Tomac și-a dat demisia din PMP pentru a-și demonstra independența, dar nu și din Parlamentul European, unde actualul candidat pentru Palatul Victoria câștigă în jur de 100.000 de euro anual. Este la al doilea mandat la Bruxelles, așa că se poate înțelege cum de a putut să-și cumpere două case în Belgia, unde, de altfel, pare că ar prefera să rămână.
Eugen Tomac nu a fost validat prin alegeri
Nicușor Dan crede că poate pune capăt crizei politice declanșate de PSD, care s-a aliat cu AUR și a dat jos executivul condus de Ilie Bolojan, dar rezolvarea pe care o propune încalcă regulile democratice: Prin definiție, democrația e un sistem care aduce în fruntea instituțiilor politice lideri care au fost validați prin alegeri. Nu e cazul lui Tomac, pe care Nicușor Dan îl împinge în față subliniind „independența” sa față de „partidele parlamentare”. Președintele a fost pus la colț prin refuzul PSD, partidul cu cei mai mulți parlamentari, de a face guvernul în condițiile în care Nicușor Dan a promis o majoritate parlamentară fără extremiști. „Niciunul dintre partide nu a venit cu o majoritate la consultări, nu a venit cu o majoritate conturată”, a spus președintele, argumentând că „Eugen Tomac are atât experiența, cât și valorile care îl recomandă pentru poziția de prim-ministru”.
Guvernul tehnic despre care a vorbit Tomac ar fi, după cum arată numele care se vehiculează, un guvern în care toate partidele vor fi reprezentate prin așa-ziși tehnocrați, astfel, spre exemplu, potrivit ziarului Libertatea, ministrul Educației ar putea fi Sorin Costreie, consilier al președintelui pe probleme de învățământ, dar care a fost consilier al premierilor liberali din perioada 2020-2023, în mandatul cărora au fost elaborate legile educației. La ministerul Dezvoltării ar putea fi un sociolog din cercul PSD, fost consilier al președintelui social-democrat, Sorin Grindeanu, în perioada în care acesta era prim-ministru: Vladimir Ionaș. La Cultură se vehiculează numele profesorului Adrian Papahagi, fost membru PMP și un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, la Ministerul Muncii apare Diana Morar, fostă deputată liberală, care a plecat din PNL odată cu Ludovic Orban. Un alt consilier al președintelui e în cărți pentru Justiție – Cosmin Soare Filatov, parte a unei case de avocatură care a lucrat cu Nicușor Dan, când acesta era primar general.
AUR este marele câștigător al crizei politice
Discuția despre nume riscă să fie inutilă, dacă Eugen Tomac nu reușește să aibă o majoritate în parlament. USR, de pildă, ar vrea să aibă miniștri asumați în viitorul executiv, deși în acest caz PSD nu ar mai vota. PNL și USR au declarat că nu vor vota un guvern în care există vreun social-democrat, dar și reciproca e valabilă. PSD, pe de altă parte, nu a vrut să facă guvernul, pentru că ar fi avut o majoritate doar cu radicalii.
Președintele Nicușor Dan nu a vrut să forțeze PSD să ia guvernarea, tocmai pentru a evita o susținere din partea AUR sau, chiar mai mult, o implicare a radicalilor în executiv, iar liberalii au refuzat orice combinație cu PSD pentru refacerea guvernului, jigniți de aruncarea lui Bolojan peste bord. Soluția nedemocratică propusă de Nicușor Dan cu Tomac premier e o încercare de evitare a alegerilor anticipate. În același timp, un guvern tehnocrat în spatele căruia se joacă partidele, fără să-și asume consecințele, ar putea fi mai rău decât alegerile înainte de termen. Oricare ar fi aranjamentele, marele câștigător al crizei rămâne AUR.