Principală  —  Ştiri   —   Declarație ZdG: Președintele CNI atacă…

Declarație ZdG: Președintele CNI atacă ZdG

Duminică, 17 ianuarie 2016, în cadrul unei emisiuni la Radio Europa Liberă, moderată de Vasile Botnaru, președintele CNI, Anatolie Donciu, a făcut o declarație denigratoare în adresa redacției ZdG: „E un ziar de bulevard”. Solicitat să explice ce anume are în vedere, Donciu a declarat ulterior, în cadrul aceleiași emisiuni că nu știe exact ce a avut în vedere.

Duminică, la Radio Europa Liberă, a fost pusă pe post o dezbatere despre eficiența CNI, cu participarea lui Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii, Anatolie Donciu, președintele CNI și Alina Radu, directoarea ZdG.

http://www.europalibera.org/content/article/27491718.html

În cadrul emisiunii, a fost adus în discuție un articol al ZdG despre transparența averilor lui Anatolie Donciu, publicat în noiembrie 2012, la momentul în care acesta fusese numit în funcție.

https://zdg.md/web/editia-print/investigatii/foto-casa-de-milioane-a-sefului-cni

Remarcăm că, la câteva zile după publicarea acelui articol, Anatolie Donciu a fost la redacție ca să dea o replică. Atunci am solicitat să ne spună tot ce nu ar corespunde realității în acel articol, și el a enumerat 3 detalii care nu ar fi adevărate: că în curtea lui e un câine, nu 2, că, în articol, imobilul a fost evaluat incorect,– fără să spună cât ar costa cu adevărat casa sa, și că angajații Fenosa ar avea acces la transformatorul blocat în curtea gospodăriei sale, deși angajații Fenosa declaraseră în articol că au accesul blocat. ZdG a publicat imediat, la 8 noiembrie 2012, toate nemulțumirile exprimate de președintele CNI.

https://zdg.md/web/stiri/spovedania-lui-anatolie-donciu

În cadrul emisiunii din 17 ianuarie 2016, atunci când a fost invocat acest articol, Donciu a declarat că sunt „aiureli” și că articolul ar conține date false. Donciu a fost solicitat repetat, să explice, dacă e jurist, de ce nu a acționat conform legii în cazul în care s-a simțit calomniat (solicitând din nou dreptul la replică sau făcând o cerere în instanță).

În acel moment, președintele CNI a declarat: „Eu nu vreau să mă cobor la nivelul unui ziar de bulevard”. A urmat un dialog în care i s-a sugerat lui Anatolie Donciu să explice ce anume are în vedere, sau să își ceară scuze.

Europa Liberă: Acesta nu e ziar de bulevard.

Anatolie Donciu: Ba da.

Europa Liberă: E ziar de investigaţie.

Alina Radu: Vă rog să explicaţi ce înseamnă „bulevard”?

Anatolie Donciu: Eu nu înțeleg ce înseamnă aceasta. Cred că am greşit, dar nu ştiu ce înseamnă.

Europa Liberă: „Ziar de bulevard” e o ofensă la adresa ziarului.

Anatolie Donciu: Nu ştiu ce înseamnă aceasta.

Europa Liberă: „Ziar de bulevard” este o ofensă.

Deși nu și-a cerut scuze și a refuzat categoricc să recunoască faptul că și-a permis o agresiune verbală nejustificată în adresa Ziarului de Gardă, președintele CNI s-a contrazis pe sine în cadrul aceleiași emisiuni, declarând ulterior, în contextul rezonanței investigațiilor jurnalistice pe teme de corupție, că materialele publicate în ZdG sunt deseori folosite de CNI pentru inițierea unor controale: „Într-adevăr, pe multe materiale de la Ziarul de Gardă noi am iniţiat controale. Şi chiar foarte multe, nu numai după Ziarul de Gardă şi din presă am iniţiat foarte multe controale şi chiar au fost foarte binevenite unele publicaţii”.

ZdG declară că expresiile „aiureli” și „ziar de bulevard” exprimă o atitudine neprofesionistă și denigratoare din partea unei persoane care conduce o instituție publică, mai ales că afară de atacuri verbale calomnioase, președintele CNI, Anatolie Donciu, nu a oferit niciodată informații clare prin care ar explica de ce exprimă aceste păreri despre ZdG.

După emisia acelei dezbateri, la redacție au telefonat diferiți cititori ai ZdG, care au declarat că, la rândul lor, se simt calomnițai de către președintele CNI, în calitate de cititori, de abonați, de parte integrantă a comunității ZdG.

Cerem președintelui CNI, în calitate de președinte al unei instituții publice și în calitate de jurist cu stagiu, inclusiv cu stagiu de procuror, să dea o calificare juridică propriilor declarații, și să răspundă ZdG, printr-o scrisoare oficială, pe ce s-au bazat declarațiile sale.

ZdG amintește tuturor demnitarilor și funcționarilor publici că presa are nu doar dreptul, ci și obligația profesională de a monitoriza activitatea, comportamentul, averile, interesele și proprietățile tuturor persoanelor publice, iar ZdG este specializat în investigații jurnalistice. Totodată, ZdG ține la standardele profesionale și solicită fiecare demnitar care nu este mulțumit de vreun articol din ZdG, să solicite dreptul la replică, inclusiv prin intermediul Consiliului de Presă (http://consiliuldepresa.md/), dar și a instanțelor judiciare.