Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce primarul capitalei are…

De ce primarul capitalei are un salariu mai mic decât primarii din Bălți, Cahul sau Hâncești? Explicații de la Ministerul Finanțelor și de la experți

Sursa foto: Colaj ZdG

În 2025,  conform declarațiilor de avere și interese, primarii din Cahul, Hîncești și Bălți au ridicat cele mai mari salarii dintre toți conducătorii de municipii, de circa 550 de mii de lei anual. Salariile acestora au fost practic de două ori mai mari decât cel indicat în declarația de avere și interese de primarul capitalei, Ion Ceban, cel mai mare municipiu din țară. 

De ce există această discrepanță? Ministerul Finanțelor, cu referire la legislație, afirmă că, de fapt, primarul capitalei ar avea cel mai mare salariu lunar dintre toți conducătorii de municipii, de circa 30 de mii de lei, mai mare decât cel al primarilor de la Bălți sau Cahul. Totuși, ministerul precizează că suplimentar, primarul poate beneficia de premii unice și de premiul anual, dar și că primarii din Bălți și Chișinău pot beneficia de o indemnizație lunară calculată proporțional timpului efectiv lucrat în luna respectivă, dar care nu poate depăși 40% din mărimea salariului de bază, acordată în baza regulamentului intern aprobat de consiliul local.

Într-un comentariu pentru ZdG, Mihaela Sirițanu, expertă în economie politică, susține că diferența salarială dintre primarul Chișinăului și primarii din Cahul, Bălți sau Hîncești nu este o eroare – „este un efect direct al suprapunerii a două legi care nu au fost armonizate”. La rândul său, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui consideră că „municipiul Chișinău a fost discriminat din motive politice”.

Primarii din Cahul, Hîncești și Bălți au ridicat cele mai mari salarii dintre conducătorii municipiilor, de circa 550 de mii de lei anual, conform informațiilor din declarațiile de avere și interese depuse de aceștia pentru anul 2025. Salariile acestora au fost practic de două ori mai mari decât cel indicat în declarația de avere și interese de primarul capitalei, Ion Ceban, cel mai mare municipiu din țară. Ion Ceban, edilul municipiului Chișinău, a încasat un salariu în 2025 de 285 mii de lei (23 750 de lei/lunar) și aproape 59,4 mii de lei din diurne.

ZdG a întrebat Ministerul Finanțelor (MF) de ce există această discrepanță. Instituția precizează că salarizarea primarilor din R. Moldova este reglementată de Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, funcțiile de primari reprezintă funcții de demnitate publică.

Conform articolului 10 din Lege, salariul lunar al primarilor pentru activitatea desfășurată pe durata normală a timpului de lucru stabilită de lege este constituit din partea fixă, compusă din:

  • salariul de bază;
  • sporul lunar pentru gradul profesional;
  • sporul lunar pentru deținerea titlului științific și/sau științifico-didactic;
  • sporul lunar pentru deținerea titlului onorific.

Și compus din partea variabilă, care cuprinde:

  • sporul pentru performanță;
  • sporuri cu caracter specific.

Totodată, primarul poate beneficia de premii unice în conformitate cu articolul 21 și de premiul anual în conformitate cu art. 211 din Lege. Suplimentar la salariul lunar, primarii autorităților publice locale de nivelul întâi beneficiază de sporul pentru consolidarea capacităților manageriale acordat în mărime de 50% din salariul de bază, potrivit alin. (1) al art. 203“, se arată într-un răspuns al Ministerului Finanțelor.

De asemenea, personalul primăriei și preturilor din municipiului Chișinău și al primăriei municipiului Bălți, încadrat în conformitate cu statul de personal avizat de Cancelaria de Stat, inclusiv primarii, poate beneficia de o indemnizație lunară calculată proporțional timpului efectiv lucrat în luna respectivă, dar care nu poate depăși 40% din mărimea salariului de bază, potrivit articolului 40 alin. (5)–(8) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, acordată în baza regulamentului intern aprobat de consiliul local.

Astfel, conform Ministerului Finanțelor, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban primește un salariu lunar de peste 30 de mii de lei. Totuși, potrivit declarației sale de avere din 2025, edilul a încasat un salariu în 2025 de 285 011 de lei, adică 23 750 de lei/lunar.

De asemenea, Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți a ridicat, în 2025, un salariu de 505 451 de lei (42 1200 de lei/lunar). Conform datelor de la Minister acesta încasează un salariu de 26 788 de lei/lunar.

O astfel de situație este și în cazul primarului municipiului Cahul. Nicolae Dandiș a ridicat un salariu brut de 550 446 de lei (45 870 de lei/lunar), iar conform Ministerului salariul acestuia lunar este de puțin peste 19 mii de lei.

Salariile primarilor by Ziarul de Gardă

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, a declarat pentru Ziarul de Gardă că „municipiul Chișinău a fost discriminat din motive politice”.

Atunci când s-a schimbat legea, când la toți primarii s-au mărit salariile, la Chișinău nu le-au mărit, au făcut așa prevederi că nu le-au permis. Plus era vorba de o indemnizație pentru capacitate și puteau primi până la 40% din salariul lunar, dar Chișinăului nu i-a dat voie. Dacă ar fi primit și primarul de la Chișinău +40% ar fi fost similar salariul ca la ceilalți, poate chiar și mai mare. Dar vrau să atrag atenția că nu suferă doar primarul, dar și funcționarii simpli de la Primăria Chișinău, nici ei nu pot primi niște indemnizații mai mari, pentru că se face o diferență dintre capitală și restul autorităților locale. Noi ca Congresul Autorităților Locale am atras atenția că este vorba de o interpretare greșită a Ministerului Finanțelor și a Guvernului, că în esență Chișinăul trebuia să beneficieze de aceleași drepturi pe care le beneficiază restul primarilor, pentru că capitala se deosebește de raioane, aceasta are statut dublu, este autoritate de nivelul I și II”, susține Furdui.

„Este un efect direct al suprapunerii a două legi care nu au fost armonizate”

Totodată, într-un comentariu pentru ZdG, experta în economie politică, Mihaela Sirițanu, a declarat că diferența salarială dintre primarul Chișinăului și primarii din Cahul, Bălți sau Hîncești nu este o eroare – „este un efect direct al suprapunerii a două legi care nu au fost armonizate”.

Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare acordă un spor din salariul de bază exclusiv primarilor din autoritățile publice locale de nivelul întâi. Primarii din Cahul sau Hîncești, municipii simple fără localități subordonate, se încadrează în această categorie. Primăria Chișinăului – nu. Motivul: Legea nr. 136/2016 privind statutul municipiului Chișinău clasifică explicit capitala drept unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea, deoarece include în componența sa 35 localități subordonate.

Paradoxul este evident: cel care administrează cel mai mare oraș al țării, cu cel mai mare buget și cel mai numeros aparat, câștigă aproximativ jumătate față de omologii din orașe de câteva zeci de mii de locuitori.

Legea nr. 305/2024, în vigoare din ianuarie 2025, a introdus o modificare de principiu: salariile primarilor vor fi calculate în funcție de numărul de locuitori al localității, nu de categoria administrativă formală. Teoretic, aceasta ar trebui să corecteze paradoxul – primarul Chișinăului, care administrează aproape 800 de mii de locuitori, ar urma să fie remunerat proporțional. La peste un an de la intrarea în vigoare, efectele concrete asupra salariului angajaților la primărie rămân neclare, iar o comunicare publica pe acest subiect însă se lasă așteptată”, a concluzionat experta.