Curtea de Apel Centru menține sentința de condamnare a fostei deputate, Irina Lozovan și soțului acesteia
Astăzi, 25 noiembrie, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondate apelurile declarate de avocații Irinei Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, fost consilier raional în Ocnița, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 31 martie 2025, prin care aceștia au fost condamnați la 6, respectiv 5 ani de închisoare, anunță Procuratura Anticorupție.
Decizia este definitivă și executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la data pronunțării.
6 ani de închisoare pentru Irina Lozovan. Deputata a lipsit de la pronunțarea sentinței
Pe 31 martie 2025, Irina Lozovan, împreună cu soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, au fost condamnați la șase și respectiv cinci ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a partidului „Renaștere” din partea unui „grup criminal organizat”. Înainte de pronunțarea sentințelor, cei doi parlamentari au fugit în stânga Nistrului pentru a scăpa de închisoare. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a acuzat anterior responsabilii din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău că i-ar fi ajutat pe cei doi să fugă în stânga Nistrului. Reprezentanții misiunii diplomatice au respins acuzațiile.
Totodată, potrivit unui comunicat al PA, mijloacele bănești în sumă de 30 000 de dolari, recunoscute în calitate de corp delict și aflate în administrarea ARBI a CNA, au fost trecute în folosul statului. De asemenea, au fost confiscate două notebook-uri.
În vederea asigurării executării sentinței cu închisoarea, în privința celor doi soți a fost stabilit arestul preventiv, aceștia fiind anunțați în căutare.
„Conform probelor prezentate în instanța de judecată, Irina Lozovan, fiind deputată în Parlament și membră a Biroului Politic a Partidului „Renaștere”, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „Renaștere” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorând normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, ar fi acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „Renaștere”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.
Respectiv, din motiv că Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din R. Moldova, ar fi oferit membrului Biroului politic al Partidului „Renaștere”, Lozovan Irina, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali pe care să-i convingă să adere la partid. În scopul indicat, inculpații ar fi încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițându-i un milion de lei personal și alt milion de lei, alocați Primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a partidului.
Deși primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, inculpații ar fi continuat acțiunile de convingere și pe 2 august 2023, soțul deputatei i-ar fi transmis primarului suma de 30 000 de dolari, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului „Renaștere”, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor, fiind reținut și percheziționat în aceeași zi”, susțin reprezentanții PA.
Urmărirea penală a durat trei luni
Dosarul penal în care figurează deputata transfugă Irina Lozovan și soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, a fost inițiat de Procuratura Anticorupție (PA) pe 2 august 2023. Atunci, Gîrleanu a fost reținut în flagrant în timp ce transmitea 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița pentru a-l convinge să renunțe la formațiunea din care făcea parte și să adere la un alt partid politic. În aceeași zi, Gîrleanu a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. La 4 august 2023, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
La 21 septembrie 2023, procurorul general Ion Munteanu, care deținea interimatul la acea vreme, a solicitat ridicarea imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a deputatei Irina Lozovan, aleasă pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar „transferată” la partidul „Renaștere”, controlat de fugarul Ilan Șor – condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. În aceeași zi, Lozovan a fost reținută pentru 72 de ore, iar peste două zile, la 23 septembrie 2023, deputata a fost plasată în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile.
La 18 octombrie 2023, solicitarea procurorilor anticorupție de a prelungi cu 30 de zile măsura preventivă de arest la domiciliu aplicată Irinei Lozovan a fost acceptată de magistrații Judecătoriei Chișinău. Iar la 16 noiembrie 2023, arestul deputatei a fost prelungit cu alte 30 de zile.
Printr-un comunicat de presă, la 2 noiembrie 2023, după trei luni de la inițierea dosarului, PA a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a trimis cauza în instanță.
Examinarea dosarului a durat un an și cinci luni
Dosarul de finanțare ilegală a unui partid politic în care este vizată deputata Irina Lozovan și soțul acesteia a fost repartizat magistratei Viorelia Grigoraș, iar prima ședință a fost fixată la 16 noiembrie 2023.
În martie 2024, dosarul a fost redistribuit judecătorului Sergiu Stratan, după ce a fost dispusă crearea unor complete de judecători specializați pentru examinarea mai rapidă a dosarelor de corupție.
La 5 aprilie 2024 a fost finalizată ședința preliminară și s-a dat start etapei de prezentare a probelor acuzării, care a durat până la 8 noiembrie 2024.
Etapa de examinare a probelor acuzării a început la 14 noiembrie 2024 și a fost finalizată la 23 ianuarie 2025.
La 12 martie curent, cei doi inculpați și-au spus ultimul cuvânt în dosarul în care sunt învinuiți de finanțarea ilegală a unui partid politic.