CNPAC: Autoritățile au obligația de a acționa imediat atunci când există suspiciuni sau riscuri privind integritatea unui copil
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii își exprimă îngrijorarea față de modul în care autoritățile au gestionat până în prezent cazul minorei de 15 ani din raionul Rîșcani, precum și față de expunerea copilului în spațiul public.
„Prioritatea intervenției instituționale și a comunicării publice trebuie să fie protecția imediată a copilului, respectarea demnității și a vieții sale private, prevenirea victimizării secundare și asigurarea accesului rapid la servicii medicale, psihologice, juridice și de protecție, într-un cadru coordonat, prietenos copilului și informat pe traumă”, se spune într-un counicat al CNPAC, precizându-se că, în lumina standardelor internaționale, la care R. Moldova este parte, precum și a legislației naționale, autoritățile statului au obligația să asigure un răspuns prompt, coordonat și centrat pe interesul superior al copilului, cu activarea fără întârziere a măsurilor de protecție, a evaluărilor necesare și a cooperării interinstituționale.
„Orice caz de violență asupra copilului impune intervenția obligatorie și imediată a statului, independent de poziția sau acordul reprezentantului legal, prioritar fiind interesul superior și siguranța copilului. Este profund îngrijorător faptul că în acest caz, atât polițistul, cât și medicii implicați nu au întreprins acțiunile imediate care se impuneau conform obligațiilor profesionale și legale”, spune CNPAC, sesizând organele procuraturii de la care solicită investigarea situației și aplicarea măsurilor de sancționare a persoanelor responsabile, în conformitate cu legislația în vigoare.
Orice intervenție în astfel de cazuri trebuie să înceapă cu evaluarea riscului și aplicarea măsurilor urgente de protecție, printre care se regăsește și acordarea imediată a asistenței medicale de urgență, atunci când există suspiciuni sau semne de violență asupra copilului.
Autoritățile au obligația de a acționa imediat atunci când există suspiciuni sau riscuri privind integritatea unui copil. Întârzierea în sesizare, dar și lipsa unei reacții coordonate între instituții ridică semne grave de întrebare cu privire la respectarea acestor obligații. În astfel de cazuri, timpul pierdut înseamnă risc crescut de abuz și revictimizare.
CNPAC a întreprins măsuri pentru a facilita coordonarea acțiunilor între actorii relevanți ai statului și a oferit copilului asistență psihologică de criză. La acest moment, minora se află în siguranță și beneficiază de suportul necesar.
Facem un apel ferm către societate și mass-media să înceteze expunerea publică a copilului.
Comunicarea publică despre asemenea situații trebuie să respecte standarde stricte de acuratețe, prudență și etică. Nu trebuie comunicate detalii care pot conduce la identificarea copilului, la stigmatizarea lui sau la retraumatizare. Informațiile privind viața privată a copilului, starea sa, presupusele fapte suferite sau alte elemente sensibile trebuie tratate cu maximă rezervă și comunicate doar în măsura strict necesară și legitimă.
Reiterăm că interesul public nu justifică expunerea copilului.
Difuzarea de informații, imagini sau detalii care pot duce la identificarea acestuia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor copilului și poate genera revictimizare. Îndemnăm publicul să se abțină de la comentarii, speculații sau judecăți care pot afecta suplimentar copilul.
Adresăm, totodată, un îndemn părinților și tuturor persoanelor care au copii în grijă
Evaluați cu maximă responsabilitate riscurile la care copilul poate fi expus în diferite situații și contexte de viață. Siguranța copilului presupune anticiparea atentă a circumstanțelor în care acesta se deplasează, interacționează cu alți adulți sau rămâne în grija altor persoane, precum și luarea unor decizii prudente, adecvate vârstei și vulnerabilităților sale.
Acest caz evidențiază necesitatea dezvoltării serviciilor specializate pentru copii victime și martori ai violenței. Dacă în regiunea Centru ar fi funcțional un centru de tip Barnahus, copilul ar fi fost referit imediat către un astfel de serviciu, unde ar fi beneficiat, într-un mediu sigur și prietenos, de asistență integrată – medicală, psihologică, juridică și de protecție – reducând riscul de retraumatizare și asigurând o intervenție coordonată și eficientă. Din 2022, un Centru de tip Barnahus este funcțional în regiunea de nord a țării www.barnahus.md
CNPAC se obligă să monitorizeze riguros acest caz, utilizând toate pârghiile legale disponibile, pentru a se asigura că instituțiile statului își îndeplinesc obligațiile în mod real, efectiv și responsabil.