Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG: Politică sub…

Citiți joi în ZdG: Politică sub acoperire. Detalii noi despre operațiunea secretă în care a fost implicată Arina Spătaru: un lider de partid i-a propus să meargă la CNA

Joi, într-o nouă ediție a Ziarului de gardă, din data de 28 septembrie, aflați detaliile noi despre operațiunea secretă în care a fost implicată Arina Spătaru și cum i-a propus un lider de partid să meargă la CNA. În cea de-a 36-a ediție veți afla despre accidentele rutiere comise de polițiștii în stare de ebrietate, despre lipsa de cadre în poliție și salariile de 7000 de lei ale acestora, la rubrica EXCLUSIV, într-un interviu cu Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției. Tot în această ediție veți putea citi mărturiile părinților unor copii care au fost agresați în școli, de către colegi sau cadre didactice, la rubrica DOSAR.

La rubrica ACTUAL veți afla mai multe despre Arina Spătaru „președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), care a devenit „agentă sub acoperire”, după ce Liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, a îndemnat-o să depună un denunț pe numele deputatului transfug Alexandr Nesterovschi în perioada în care acesta încerca să o racoleze pentru a lucra în echipa lui Ilan Șor”. 

În ediția de mâine veți putea citi despre tinerii (lipsă) pe listele electorale și problema care stă la baza ratei mici de participare a tinerilor la alegeri ca și candidați și votanți. „În 2019, rata tinerilor și tinerelor care au obținut mandatul de primar/ă a fost de 12 la sută: din totalul de 898 de primari aleși, doar 108 aveau vârsta sub 33 de ani. De ce tinerii nu sunt o prioritate pentru partidele politice și de ce nu sunt aceștia promovați masiv pe listele electorale?” Mai multe aflați la rubrica ALEGERI PENTRU TOȚI. 

„Copilul meu are acum nevoie de tratament, după ce a fost umilit timp de câțiva ani la școală”; „Medicii ne-au spus că dacă nu veneau la timp, era posibil să ne pierdem fiul”; „I-a dat un elektroschocker în stomac și cu pumnul în nas, fără nicio milă”, veți afla despre cazurile copiilor agresați în școli de colegi și cadre didactice la rubrica DOSAR, unde veți putea citi și mărturiile părinților acestora. 

Pentru a-l cunoaște pe Alexandru Bulat, directorul și fondatorul Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Cimișlia, răsfoiți la rubrica ZDG LA CIMIȘLIA (REPORTAJ). „Din start, mă gândeam să fac un muzeu la mine acasă, mai exact, o galerie – atunci când mai pictam câte ceva. Nu m-am gândit ca de la această idee să se ajungă la un muzeu raional”. 

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 36-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: Politică sub acoperire. Detalii noi despre operațiunea secretă în care a fost implicată Arina Spătaru: un lider de partid i-a propus să meargă la CNA/ Guvernul Recean va avea un nou ministru al finanțelor.

DOSAR: „Copilul meu a fost agresat la școală”

ALEGERI PENTRU TOȚI: Tinerii (lipsă) pe listele electorale/ De ce tinerii nu participă la vot?

CITITORUL DE GARDĂ: Necrolog: A trecut în eternitate Gheorghe Nicolau – somitate în domeniul stomatologiei autohtone

VIAȚA REDACȚIEI: ZDG, la Cimișlia/ Dezinformarea – subiect de discuție între jurnaliști și tinerii studenți ai FJȘC/ Site-ul ZdG, atacat de hackeri ruși

ZDG LA CIMIȘLIA (REPORTAJ): Istoria de succes a Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Cimișlia/ Au modificat actele de proprietate pentru a prelua un grajd de viței al fostului colhoz. Doi frați se plâng că au fost lăsați fără moștenire din partea bunelului

EXCLUSIV: Accidente rutiere comise de polițiști în stare de ebrietate, lipsă de cadre în poliție și salarii de 7000 de lei. Interviu cu Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției

UTIL: Femeile în funcții publice – realități și provocări

PROIECT: Ilustru cercetător mondial cu rădăcini basarabene – laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițeanu”

WEEKEND: Zilele Filmului Românesc ajung în mai multe localități ale R. Moldova/ R. Moldova va putea atrage fonduri și investiții europene în domeniul ocupării forței de muncă și al protecției sociale 

OPINII:

Petru Grozavu: Rusia nu vrea să lupte cu America în Ucraina

EDITORIAL:

Maria Victoria Chilari: Nu avem nevoie de mai mulți antieroi

Necrolog: Pentru că mamele nu mor