Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine va urca pe scenă…

Cine va urca pe scenă la Adunarea națională Moldova Europeană și ce declarații urmează să fie adoptate în cadrul acesteia

Președinta Maia Sandu a participat miercuri, 26 aprilie, la o emisiune TV în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte de actualitate. Astfel, șefa statului a vorbit și despre Adunarea națională Moldova Europeană, oferind mai multe detalii despre cum se va desfășura evenimentul.

Maia Sandu a vorbit despre organizarea evenimentului, menționând că a avut deja întrevederi cu diverși reprezentanți ai societății, pe care ar dori să îi vadă pe scenă în timpul Adunării naționale: „La moment credem că e bine să invităm să vorbească în fața cetățenilor oameni recunoscuți și apreciați, care reprezintă un domeniu sau altul în societatea noastră”.

Totodată, președinta a spus că urmează semnarea a două declarații: una care condamnă războiul din Ucraina și una care ar confirma susținerea parcursului european de către cei prezenți la eveniment.

„Propunerea noastră este să avem o declarație în care confirmăm susținerea celor care participă la această adunare pentru parcursul european al R. Moldova”, a explicat Maia Sandu.

Șefa statului a mai precizat că deocamdată echipa președinției se ocupă de organizarea adunării.

„Această manifestație este inițiativa mea și la moment este echipa mea cea care se ocupă de primii pași pentru a organiza procesul.”, a menționat președinta.

Președinta Maia Sandu a anunțat anterior organizarea Adunării naționale „Moldova Europeană”, la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, în care „să spunem lumii că noi suntem europeni și că aceasta este calea aleasă de noi”.