Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Când își va afla sentința…

Când își va afla sentința Iurie Savițchi, fost șef din cadrul Direcției Locativ-Comunale, care a recunoscut că a primit o mită de 600 de mii de lei și a declarat că „s-a împărțit” cu banii, inclusiv cu fostul șef al Direcției, Ion Burdiumov

Colaj ZdG

La ședința de judecată de astăzi, 16 iulie, au fost clarificate toate aspectele legate de acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de către Iurie Savițchi, după întreruperea examinării pe 5 mai. În prezentarea ultimului cuvânt acesta a declarat că îi „pare rău că a ajuns în această situație” și că pe viitor va respecta legile R. Moldova. Judecătorul Ion Chirtoaca a fixat ședința de pronunțare a sentinței pentru data de 4 septembrie. 

Iurie Savițchi, fostul șef al Serviciului Supraveghere Tehnică al Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare (DGLCA) din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, este acuzat de luare de mită în sumă de 600 de mii de lei de la un antreprenor. Savițchi a recunoscut în instanță că o parte din acești bani, și anume 170 de mii de lei, au fost transmiși ulterior șefului suspendat al DGLCA, Ion Burdiumov, iar 40 de mii de lei — șefului Serviciului Amenajare din cadrul DGLCA, Vasile Efros.

Anterior, inculpatul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. Potrivit pedepsei propuse de procurorul Vlad Toderica, Savițchi ar putea fi condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de 3 ani, precum și la o amendă în mărime de 300 de mii de lei.

În cadrul ședinței de astăzi, 16 iulie, procurorul care reprezintă acuzarea de stat pe acest dosar, Vlad Toderica, a declarat că, deși Iurie Savițchi și-a recunoscut integral vinovăția, fapta este „pe deplin dovedită” de probele acumulate în cadrul urmăririi penale. 

După ședința din 5 mai, procurorul Vlad Toderica a declarat pentru ZdG că dosarele în care sunt vizați Ion Burdiumov și Vasile Efros urmează să fie transmise în instanța de judecată. 

Odată cu adoptarea noilor prevederi legale, Procuratura Anticorupție (PA) va asigura conducerea urmăririi penale pentru toate cauzele instrumentate de ofițerii Centrului Național Anticorupție. Astfel, dosarele pornite de Procuratura municipiului Bălți pe fapte de corupție la DGLCA, care nu au fost trimise în instanță, vor fi preluate de PA.

Anterior, ZdG a scris despre sentința de condamnare a lui Veaceslav Șumutovschi, un antreprenor care a recunoscut în instanță că i-a dat 600 de mii de lei mită lui Iurie Savițchi, care „care urma să se împartă din acești bani cu Burdiumov Ion, care este șeful DGLCA”. Banii au fost oferiți pentru facilitarea participării la niște lucrări la rețelele inginerești a mai multor blocuri din capitală. Detalii AICI

Detalii de la ședința în care Iurie Savițchi și-a recunoscut vina

Anterior, ZdG a scris despre ședința de judecată din 5 mai, unde a fost anunțată semnarea acordului de recunoaștere a vinovăției de către Iurie Savițchi. La debutul ședinței, apărătorul lui Savițchi, Vasile Lucanovschi a cerut examinarea dosarului în ședință închisă, însă judecătorul Ion Chirtoaca a refuzat. 

Conform acuzării, Iurie Savițchi, de comun acord cu administratorul firmei „Vega Total” SRL, Veaceslav Șumutovschi, a inițiat și participat la implementarea unui „mecanism infracțional” orientat spre favorizarea firmei „Maistcons Grup” SRL, administrată de Victor Carabadjac, în cadrul procedurilor de achiziții organizate de către DGLCA „în scopul obținerii unor beneficii materiale ilicite”. 

Iurie Savițchi a pretins transmiterea de la Veaceslav Șumutovschi a sumei de 600 de mii de lei, „destinată atât acestuia, cât și lui Ion Burdiumov și Vasile Efros în schimbul influenței exercitate asupra procesului decizional de adjudecare a contractului”, a precizat procurorul Toderica. La fel, acuzarea a notat că Savițchi, din suma de 600 de mii de lei, 40 de mii le-a transmis lui Vasile Efros, iar 170 de mii de lei i le-a transmis lui Ion Burdiumov, șeful suspendat al DGLCA, tot el, membru al Consiliului Național al Mișcării Alternativa Națională (MAN).

Procurorul a menționat că pe lângă recunoașterea faptei, vinovăția lui Savițchi este demonstrată și de probele acumulate în cadrul urmăririi penale. 

În urma negocierilor dintre inculpat și procuror, s-a ajuns la consensul ca Iurie Savițchi să fie condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de probațiune de 3 ani și cu amendă în mărime de 300 de mii de lei, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani.

Savițchi a confirmat în instanță că a primit suma de 600 de mii de lei, în două tranșe, de 200 și 400 de mii de lei de la Veaceslav Șumutovschi și că o parte din aceștia au fost transmiși mai departe lui Burdiumov și Efros. La fel, Iurie Savițchi a spus la ședință că se „căiește de lucrurile săvârșite” și roagă să-i fie respectat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu partea acuzării. 

Judecătorul Ion Chirtoaca a avut mai multe întrebări în legătură cu banii sechestrați din domiciliul lui Savițchi și dacă pe acest caz există o finalitate procesuală în instanță, după ce a fost expediată o contestație de o persoană care nu este parte în dosar în privința acțiunilor întreprinse de oamenii legii în cadrul urmăririi penale. Astfel, Chirtoaca a dispus întreruperea ședinței pentru a mai studia materialele cauzei.

Iurie Savițchi a refuzat să ofere declarații pentru ZdG după încheierea ședinței de judecată. La fel, anterior ZdG l-a contactat pe Ion Burdiumov pentru a obține o reacție, însă acesta a evitat să ofere o poziție, în contextul urmării penale aflate în derulare.