Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   BNM pune în circulație noi…

BNM pune în circulație noi monede comemorative: Moneda cu valoarea nominală de 100 lei, bătută în aur

La aniversarea celor 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc, ca mijloc de plată pe teritoriul R. Moldova, Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat crearea a cinci monede comemorative. Comercializarea acestora către publicul larg se efectuează prin intermediul băncilor licențiate din R. Moldova.

Seria „Personalități” este  completată cu două monede comemorative dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea pictorului Igor Vieru și 150 de ani de la nașterea arhitectului Alexei Șciusev.

Următoarele trei monede vor completa seria „Altele”. Una dintre ele este  „Lumea albinelor”.  Moneda are un design color, este bătută în argint, are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități. 

Sursă foto: bnm.md

Alte două monede sunt dedicate aniversării monedei naționale – leul moldovenesc, care a fost introdusă în circulație la 29 noiembrie 1993. Moneda cu valoarea nominală de 100 lei este bătută în aur și are un tiraj inițial de 300 unități, iar moneda cu valoarea nominală de 50 lei este bătută în argint și are un tiraj inițial de 500 unități. Aceste monede vor putea fi suplimentar emise până tirajul total pentru fiecare va atinge 5 000 de exemplare.

Monedele comemorative sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiind însoțite de certificate de autenticitate cu un QR cod, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre fiecare monedă. Certificatele de autenticitate sunt semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.