Audit financiar la Ministerul Mediului: „Ministerul și cele nouă instituții subordonate au gestionat, în 2025, resurse financiare în valoare de circa 1,5 miliarde de lei”
Curtea de Conturi a R. Moldova (CCRM) a publicat „Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Mediului încheiate la 31 decembrie 2025“. Potrivit raportului, au fost evidențiate deficiențe în evidența și raportarea patrimoniului public, în special a terenurilor fondului forestier.
Ministerul Mediului și cele nouă instituții subordonate au gestionat, în anul 2025, resurse financiare în valoare de circa 1,5 miliarde de lei, cheltuielile efective constituind 8,7 milioane lei. Totodată, valoarea patrimoniului administrat de minister a însumat aproximativ 1,1 miliarde de lei.
CCRM precizează că „printre cele mai semnificative constatări care au stat la baza exprimării opiniei cu rezerve se evidențiază deficiențe în evidența și raportarea patrimoniului public, în special a terenurilor fondului forestier care deși au fost menționate repetat, măsurile întreprinse nu au conformat situațiile”.
„Auditul a constatat că Ministerul Mediului nu a evaluat și nu a contabilizat, circa 340 de mii hectare aferente terenurilor fondului silvic transmise în gestiunea economică a 23 de întreprinderi silvice de stat.
Totodată, din totalul acestor terenuri, drepturile patrimoniale sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile (RBI) doar pentru aproximativ 55 de mii hectare. În consecință, soldul grupei de conturi „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării” a fost subevaluat cu 6,7 miliarde de lei, ca urmare neînregistrării în evidența contabilă a terenurilor fondului forestier”, comunică Curtea de Conturi.
Potrivit raportului, Agenția „Moldsilva” a transmis în arendă terenuri din fondul forestier cu destinație cinegetică și de recreere, cu suprafața totală de 3,4 mii ha (308 contracte), care au generat în anul 2025 venituri în sumă de 4,5 milioane lei.
„Aceste terenuri nu au fost recunoscute în evidența contabilă, ceea ce nu se aliniază regulilor recomandate în perioada 2022-2023 de către Ministerul Finanțelor, privind contabilizarea terenurilor din fondul forestier transmise în arendă la contul „Terenuri”.
Drept cauză invocată de Agenția „Moldsilva” constituind lipsa evaluării patrimoniului public de stat. Din totalul terenurilor transmise în arendă, doar circa 2,5 mii hectare sunt înregistrate cu drept de proprietate în RBI, iar alte aproximativ 0,9 mii hectare nu sunt delimitate și înregistrate conform cerințelor legale. În consecință, soldul contului „Terenuri” a fost subevaluat cu aproximativ 303,1 milioane lei, cu aceeași sumă fiind subevaluate și alte venituri și finanțări”, precizează CCRM.
Auditul realizat mai atrage atenția și asupra lipsei unui cadru normativ privind evaluarea și recunoașterea în evidența contabilă a vegetației forestiere, care face parte din bunurile proprietate publică și care la situația din 31.12.2025 constituia circa 39,6 milioane m³ de masă lemnoasă, în valoare de circa 31.380,4 milioane lei.
Deși, Ministerul Mediului a elaborat anterior un proiect de metodologie privind evaluarea economică a pădurilor din domeniul public, acesta a fost retras, iar la moment cadrul normativ în domeniu lipsește.
Auditul a evidențiat mai multe deficiențe care nu au influențat opinia de audit, însă care necesită atenția persoanelor responsabile de guvernanță:
- Clasificări contabile eronate: Agenția „Moldsilva” a raportat incorect alocații de 13,9 milioane de lei destinate politicilor de mediu, utilizând coduri ECO neconforme (subvenții în loc de granturi interne).
- Gestiunea deficitară a sistemelor IT: Nu au fost înregistrate în contabilitate platforme active (ex: Lemne.md, ARIS) în valoare de 0,5 milioane de lei. Concomitent, figurează în continuare sisteme învechite sau nefuncționale de 7,1 milioane lei, fapt ce împiedică monitorizarea costurilor de mentenanță și securitate.
- Creșterea creanțelor din arendă: Lipsa unei proceduri clare de recuperare a dus la majorarea restanțelor pentru arenda pădurilor cu 26% (ajungând la 13,8 milioane de lei). Aproape jumătate din această sumă (5,8 milioane de lei) sunt creanțe istorice sau compromise.
- Nereguli în înregistrarea patrimoniului: Mai multe instituții (Moldsilva, IPM, SHS) nu au înscris în RBI 14 imobile în valoare de 13,3 milioane de lei. De asemenea, s-au depistat divergențe între realitatea faptică, evidențele contabile și datele cadastrale pentru construcții din Ungheni și Ștefan Vodă.
- Transferuri de proprietate nefinalizate: Din cauza proceselor de fuziune universitară, transmiterea unui imobil către Inspectoratul pentru Protecția Mediului a depășit termenul legal, fără măsuri suficiente pentru actualizarea datelor de patrimoniu.
„În scopul remedierii deficiențelor constatate, Curtea de Conturi a înaintat un șir de recomandări menite să îmbunătățească procesul de administrare, evidență și gestionare a patrimoniului public, să consolideze controlul intern managerial, precum și să asigure conformitatea evidenței contabile și a raportării financiare”, comunică CCRM.