Principală  —  IMPORTANTE   —   Atenție, FALS! Ministerul Educației informează…

Atenție, FALS! Ministerul Educației informează despre o pretinsă circulară care se referă la „amenajarea panourilor informative”

Sursa foto: MEC

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță marți, 19 august, cadrele didactice și opinia publică despre faptul că o așa-numita „circulară”, care ar conține prevederi privind amenajarea panourilor informative și sancțiuni disciplinare aplicabile în cazul nerespectării acestora, nu a fost emisă de instituție.

Ministerul menționează într-un comunicat faptul că pretinsul documentul diseminat instituțiilor de învățământ „este fals și nu are valoare juridică, distribuit cu scopul de a induce în eroare opinia publică și de a radicaliza societatea”.

Reprezentanții instituției susțin că vor sesiza autoritățile competente pentru a investiga răspândirea acestui fals.

„Rugăm cadrele didactice, părinții și elevii să verifice informațiile doar din surse oficiale:

  • pagina web a MEC: www.mec.gov.md;
  • pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării;
  • comunicatele de presă transmise prin canalele instituționale (…).

Ne aflăm în ajunul unei campanii electorale care va fi plină de falsuri și sperietori. Este esențial să rămânem lucizi și să ne folosim gândirea critică. Îndemnăm publicul să trateze cu prudență astfel de informații și să se informeze doar din surse oficiale”, se spune în comunicatul Ministerului.