Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Aparataje și instrumentar utilizat în…

Aparataje și instrumentar utilizat în stomatologie ascunse, depistate de vameși la Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au contracarat două tentative de transport ilicit de bunuri la trecerea fontierei, pe sensul de intrare în țară, potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal.

Cazurile au fost documentate după ce controlului de specialitate au fost supuse două unități de transport, de model Mercedes-Benz Vito și Mercedes-Benz Sprinter, ce se deplasau din România. Șoferii, doi bărbați cu dublă cetățenie (MDA/ROU), cu vârstele de 27 și 40 de ani, au comunicat că transportă doar bunuri de uz personal.

„Totuși, în baza analizei de risc, a fost dispusă efectuarea unui control amănunțit, care a scos la iveală contrariul. Astfel, în compartimentele marfare, printre lucruri personale, au fost depistate aparataje, instrumentar și implanturi utilizate în medicina dentară, nedeclarate autorității vamale”, scrie Serviciul Vamal.

Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.

  • Sursă foto: Serviciul Vamal