Principală  —  IMPORTANTE   —   Anchetă de serviciu după ce…

Anchetă de serviciu după ce pe rețelele sociale au fost publicate fotografii cu teste de examen. MEC: „Materialele au fost transmise Inspectoratului General al Poliției”

Sursa: mecc.gov.md

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță marți, 11 iunie, că s-a autosesizat după ce pe un canal de Telegram au fost publicate fotografii cu testele de examen la matematică și limba română (clasa IX) și rezolvarea acestora. Conform unui comunicat al instituției, imaginile au apărut în timpul desfășurării probei de examen, fapt care contravine legislației în vigoare.

MEC menționează că mecanismele de securizare a testelor de examen au permis identificarea instituțiilor de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații. Astfel, a fost dispusă o anchetă de serviciu, iar materialele au fost transmise Inspectoratului General al Poliției (IGP). Subiectul va fi discutat și în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene.

Regulamentul cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului prevede că „nu se permite realizarea copiilor, fotocopiilor sau preluarea sub orice formă a informaţiei din testele administrate în examene”. Totodată, este interzisă publicarea subiectelor examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, precum și a soluțiilor la acestea, până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfășurării acestuia.

„Candidaţii care sunt surprinşi copiind sau transmiţând soluţii cu privire la rezolvarea subiectelor, sunt eliminaţi de la proba respectivă, iar testul este anulat, prin proces-verbal, cu menţiunea „test anulat pentru fraudă”. Testul anulat nu se verifică. Candidaţii respectivi pot susţine repetat examenul în sesiunea suplimentară.

Persoanele implicate în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului care nu respectă prevederile Regulamentului cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului (furnizarea soluţiilor subiectelor, înlocuiri sau falsificări de teste, modificări de note, admiterea copierii sau a altor modalităţi de fraudare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului) sau manifestă neglijenţă în exercitarea atribuţiilor (tolerarea acţiunilor sau intenţiilor de încălcare a prevederilor prezentului regulament) sunt sancţionaţi cu destituirea din funcție”, precizează reprezentanții MEC în comunicat.

Pe 5 iunie 2024, MEC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) s-au autosesizat pe marginea informațiilor apărute anterior în spațiul online cu referire la presupusele servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire și a condamnat orice practici care încalcă principiile de integritate în procesul de evaluare a elevilor.