Alertă de călătorie în Israel: MAE recomandă evitarea oricăror deplasări neesențiale, pe fondul atacurilor reciproce dintre Israel și Iran
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie în statul Israel luni, 8 iunie. Ministerul informează cetățenii R. Moldova care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în statul Israel asupra agravării situației de securitate din regiune, pe fondul atacurilor reciproce dintre Israel și Iran și al riscului ridicat de escaladare.
Potrivit informațiilor furnizate de MAE, Comandamentul Frontului Intern din Israel a introdus restricții la nivel național, valabile până la 8 iunie 2026, ora 20:00.
„Instituțiile educaționale nu funcționează, adăposturile publice au fost deschise, spitalele au trecut la modul de operare subterană, transportul public funcționează limitat, iar adunările publice sunt restricționate. Activitatea instituțiilor publice este afectată.
Aeroportul internațional Ben Gurion funcționează, deocamdată, în regim obișnuit, însă situația rămâne extrem de volatilă și se poate schimba rapid”, avertizează MAE.
În acest context, MAE recomandă evitarea oricăror călătorii neesențiale în Statul Israel și reiterează recomandarea de a evita deplasările în zonele cu risc sporit de securitate, inclusiv în nordul Israelului, în proximitatea frontierelor și în alte zone afectate de evoluțiile militare.
Totodată, ministerul îndeamnă cetățenii moldoveni aflați în Israel să:
- evite zonele aglomerate;
- identifice din timp cele mai apropiate adăposturi antirachetă;
- mențină documentele de identitate valabile și la îndemână;
- urmărească permanent informațiile oficiale ale autorităților israeliene și ale Comandamentului Frontului Intern;
- respecte fără întârziere instrucțiunile de securitate emise de autoritățile locale.
Cetățenii R. Moldova pot solicita asistență consulară de urgență la Ambasada R. Moldova în Statul Israel: +972 52 778 9772 sau [email protected].