A fost lansat un proiect-pilot privind delegarea competențelor Poliției de Frontieră către Serviciul Vamal. Perioada și punctul de trecere a frontierei undeva va derula proiectul

Astăzi, 10 octombrie 2025, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal lansează, în premieră, un proiect-pilot privind delegarea competențelor în punctul de trecere a frontierei de stat „Costești–Stînca” (rutier), pentru o perioadă de 12 luni, se arată în comunicatul de presă emis de Poliția de Frontieră. Proiectul are drept scop optimizarea controlului la trecerea frontierei de stat, prin eficientizarea proceselor de verificare și fluidizarea traficului transfrontalier.
Lansarea oficială a avut loc la punctul de trecere „Costești–Stînca”, în prezența Secretarei de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, a șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, și a directorului Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, evenimentul fiind marcat prin semnarea Ordinului comun privind aprobarea Instrucțiunilor interinstituționale.
Acest act stabilește un cadru clar de responsabilități și o delimitare transparentă a atribuțiilor între cele două autorități, scrie sursa citată. În acest context, au fost aprobate Instrucțiunile interinstituționale privind procedura de delegare a competențelor Poliției de Frontieră către Serviciul Vamal, care stabilesc atribuțiile, modul de acțiune și responsabilitățile instituțiilor implicate.
Conform comunicatului, pe parcursul derulării proiectului, la intervale de șase luni și la finalul perioadei de implementare, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal vor prezenta rapoarte de evaluare privind rezultatele obținute și impactul delegării competențelor asupra procesului de control la frontieră.
„Implementarea proiectului contribuie la conturarea unei experiențe moderne și eficiente de traversare a frontierei pentru cetățeni. Prin consolidarea cooperării între autoritățile de control și aplicarea unor proceduri optimizate, procesul de traversare devine mai fluent, mai transparent și mai previzibil. Această abordare reflectă deschiderea instituțională față de așteptările cetățenilor și angajamentul constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, confort și respect pentru fiecare persoană care ajunge la frontieră”, comunică Poliția de Frontieră.