7 ani de închisoare pentru un bărbat din Drochia, găsit vinovat de trafic de ființe umane. Detalii de la Procuratură
Un bărbat de 39 de ani, originar din raionul Drochia, a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, prevăzută de art.165 alin.(2) lit.b) și d) din Codul penal, anunță Procuratura Generală. Astfel, pe 24 ianuarie 2025, ela. fost condamnat la 7 ani de închisoare, pedeapsa urmând a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Conform materialelor cauzei, bărbatul a recrutat în februarie 2008, prin înșelăciune și abuz de poziție de vulnerabilitate, doi tineri de 22 și 23 de ani, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Federația Rusă. Acesta, împreună cu persoane neidentificate, a organizat transportarea victimelor în regiunea Rostov și, odată ajunși la destinație, le-a confiscat pașapoartele, privându-le de posibilitatea de a se întoarce acasă.
„Victimele au fost exploatate timp de trei săptămâni, fiind forțate să lucreze fără remunerație și amenințate că au fost „vândute în robie”. În final, acestea au reușit să fugă și să revină în R. Moldova fără acte de identitate”, se arată în comunicatul Procuraturii.
Urmărirea penală în acest caz a fost un proces de durată, fiind inițiată în 2009 și preluată succesiv de cinci procurori. Deși dosarul a fost suspendat în mai multe rânduri, fiind ulterior și clasat, în urma intervenției Procuraturii Generale investigațiile au fost reluate, iar în 2022 cauza penală a fost transmisă în judecată.
Examinarea dosarului în instanță a durat aproape trei ani, din cauza dificultății de a audia victimele și martorii, aflați în afara țării.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.
În acest context, Procuratura îndeamnă persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă să fie precaute, pentru a nu cădea în capcana traficanților.