Jertfele de la Katyn

Acum 70 de ani, la început de aprilie 1940, în pădurea de lângă Katyn, nkvd-iştii au executat prin împuşcare în cap peste 20000 de intelectuali şi ofiţeri polonezi, iar în dimineaţa de 10 aprilie 2010, la doar câţiva kilometri de acolo, s-a produs o nouă groaznică tragedie. Într-o catastrofă aviatică s-au pierdut 96 de vieţi de mareşali, preoţi, funcţionari de stat, politicieni de cel mai înalt rang. Printre ei – cuplul prezidenţial Lech şi Maria Kaczyński. În Polonia, această tragedie a şters toate neînţelegerile dintre partide şi fracţiuni politice.

Polonezii împreună fac faţă traumei şi durerii provocate de această pierdere subită.

Până şi jurnaliştii care îşi câştigă pâinea prin luarea în zeflemea a politicienilor recunoşteau că până la catastrofă credeau că politicienii sunt buni doar de lapsusuri şi demagogii, iar după catastrofa, sunt gata să-şi retragă aceste gânduri şi cuvinte, căci politicienii au devenit oameni de rând, nu se mai mănâncă între ei, nu se mai urăsc, vorbesc omeneşte despre doliul pe care fiecare polonez îl simte acum.

Toţi îi pomenesc de bine pe cei trecuţi în lumea celor drepţi. Jurnalişti şi politicieni, care nu au tăcut pentru că serviciul lor constă în a vorbi, îşi aduceau aminte de cei pe care-i intervievau, de colegi de fracţiune, precum şi de cei din partidele cu care se aflau în conflict, dar mulţi dintre ei, exprimându-şi condoleanţele, mai spuneau că le este greu să vorbească, că poloneza nu are cuvinte suficiente pentru a exprima această tragedie. Nici o limbă, probabil, nu le are. Posturile importante de radio şi televiziune transmit non-stop ştiri şi imagini de la locul accidentului şi din Moscova. Erau date pe post opiniile experţilor din domeniul pilotajului şi al aeronauticii. Se încerca dibuirea unui sens. Încă se mai încearcă. Un psiholog zicea că această căutare disperată de sens e o metodă de a prididi cu durerea, cu realitatea situaţiei. Tragedia e atât de „reală”, încât multora nu le vine a crede nici acum că aceasta a avut loc.
Varşovienii au început să se adune în faţa Palatului prezidenţial imediat după anunţul tragediei. Aduceau flori, lumânări. S-au format câteva insule mari de luminiţe, care nu încetează să lumineze şi acum, când scriu aceste rânduri. Au început să apară flori şi lumânări lângă cancelaria preşedintelui, ministere, lângă comandamentul suprem al armatei. Se pare că nu există varşovian care să nu fi participat cumva la comemorare. E felul lor de a-şi exprima doliul. Dar nu doar localnicii aduc flori şi lumânări. În faţa Palatului prezidenţial oamenii vorbesc şi în alte limbi decât polona. Pe lângă drapelele alb-roşii, legate cu panglici negre, se întrevăd drapele ale altor popoare, însemnate cu doliu.

În timp ce corpurile neînsufleţite încep să revină în ţară, amintirile invitaţilor radio şi TV reînvie în imaginaţia ascultătorilor chipurile celor care s-au prăpădit în dimineaţa zilei de 10 aprilie. În primul rând se vorbeşte despre preşedinte, despre soţia sa, despre deputaţii aflaţi la bordul acelei maşini de zbor. Nimeni nu este uitat.

Voi încerca şi eu să vă spun câte ceva despre o persoană care se afla la bordul acelui Tu-154 M. O persoană pe care mi-aş fi dorit foarte mult să o cunosc. Wojciech Seweryn s-a născut cu o zi înaintea începerii războiului II mondial în or. Tarnow. A fost sculptor. Este unul dintre cei care au contribuit la călirea în memoria noastră colectivă a amintirii masacrului de la Katyn, fiind şi autorul unui ansamblu monumental «Jertfele Katynului», dezvelit în 17 mai 2009 în localitatea Niles, la 20 de kilometri nord-est de Chicago. Despre Chicago se vorbeşte că ar fi al doilea oraş polonez după numărul populaţiei, acolo locuind peste 900.000 de polonezi. Monumentul reprezintă două statui realiste din bronz în mărime naturală – Sfânta Maria ţine în braţe trupul moleşit al unui soldat polonez. Figurile sunt inspirate după Pieta – scena coborârii de pe cruce a lui Isus. În spatele lor, pe un fundal din marmură albă, conturul căreia aminteşte vulturul purtat de militarii polonezi pe chipiuri, doar că e decapitat, se înalţă o cruce din granit negru.

Pentru W. Seweryn, acest monument, de altfel, după ştiinţa mea, singura sa lucrare monumentală instalată în spaţiu public, a izvorât inclusiv şi dintr-o tragedie personală. Acum 70 de ani, la Katyn, a fost împuşcat tatăl său, locotenentul Miecyzsław Seweryn. A apucat să-şi ţină în braţe fiul nou-născut doar o oră, căci începea războiul, era anunţată înrolarea generală. La scurt timp, a fost arestat de sovietici şi, în final, împuşcat la Katyn. W. Seweryn a fost emigrant. În cazul lui, probabil, unul dintre motivele care l-au determinat să-şi părăsească ţara a fost şi dureroasa conştientizare a faptului că ofiţerii polonezi au fost ucişi în Katyn de către sovietici, un adevăr, însă, nerecunoscut în Polonia socialistă, căci URSS dădea vina pentru acest masacru pe nazişti. Pentru tânărul Seweryn acesta era un adevăr care trebuia strigat la cer, dar sabotarea puterii sovietice era de netăgăduit. De fapt, nici în vest nu era uşor să afirmi acest adevăr. De exemplu, în Marea Britanie, multe iniţiative ale diasporei poloneze de a instala plăci comemorative ale masacrului de la Katyn întâmpinau, din diverse motive, împotrivirea autorităţilor locale. Ajuns în SUA, Seweryn a lucrat iniţial într-un magazin de piese de schimb pentru automobile. Mai târziu a ajutat la crearea unor sculpturi şi instalaţii în câteva biserici catolice. Monumentul «Jertfele Katynului» a fost scopul vieţii sale, în acelaşi timp, un omagiu pe care a reuşit să-l aducă tatăluli său. A lucrat la monument peste 20 de ani.

Odată cu catastrofa aviatică toate monumentele dedicate Katynului, inclusiv cel instalat de Seweryn lângă Chicago, au dobândit o nouă dimensiune, pe care nu trebuia să o fi căpătat vreodată. Odihniţi în pace Voi, cei căzuţi la Katyn! Noi vă vom păstra vie amintirea.

Teodor AJDER