Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Voluntarul care a restituit Ordinul…

Voluntarul care a restituit Ordinul „Ştefan cel Mare”

Au trecut 20 de ani de la războiul de pe Nistru, dar oamenii încă mai trăiesc cu teroarea acelor timpuri. Cei reveniţi acasă sunt lăsaţi în voia sorţii, iar cei căzuţi pe câmpul de luptă au rămas uitaţi acolo. Nici familiile celor ucişi pe front n-au beneficiat de vreun ajutor. Soţiile celor decedaţi au fost nevoite să caute un loc de muncă peste hotare, iar copiii lor să înveţe de mici să se descurce singuri. 

Nicolae Bârlădeanu este primul preşedinte al Mişcării Voluntarilor şi cel care a restituit Ordinul “Ştefan cel Mare”. Nu şi-a dorit să fie o unealtă în mâinile diferitor partide politice şi a renunţat la distincţie. Astăzi, este dezamăgit de actuala guvernare, de la care avea aşteptări mult mai mari, dar care a demonstrat că e exact ca cele anterioare.

Lupta de la fabrica de conserve

Nicolae Bârlădeanu este din Căuşeni. În 1992, a luptat împreună cu grupul de activişti în Tighina. “În primele zile, era un haos total, că nu mai înţelegeai nimic. Erau şi voluntari, şi combatanţi, şi poliţişti, şi carabinieri. Am participat la multe lupte direct. Noi şi cu oamenii noştri, împreună cu Poliţia de Destinaţie Specială, am salvat circa 25 de oameni, carabinieri şi voluntari, atunci când au fost atacaţi la Fabrica de Conserve din Bender, care a luat foc”, îşi aminteşte fostul activist. Acea zi va rămâne pentru totdeauna în memoria sa. Aflând despre situaţia combatanţilor, Bârlădeanu a plecat în acea direcţie împreună cu un detaşament de destinaţie specială.

Ştia exact locaţia, pentru că fusese acolo ziua, dându-le ostaşilor instrucţiuni despre cum să se apere. Deoarece cunoştea împrejurimile, a mers primul, ca să arate drumul. “Am ajuns acolo până în zi. Când am deschis uşa, am strigat către cei din interior să nu tragă. Trebuia să ne protejăm, căci de jur-împrejur erau clădiri. În oraş, în general, e foarte greu de luptat. Te ascunzi la colţ cu luneta şi nu ştii pe cine vei întâlni la celălalt colţ şi dacă vei supravieţui”, spune acum Nicolae Bârlădeanu. Când au ajuns, clădirea era în flăcări. Bărbatul îşi aminteşte că era încălţat în adidaşi. Încălţămintea i se lipea de podeaua fierbinte şi simţea cum i se topeau adidaşii.

A reuşit, totuşi, să se strecoare în celălalt capăt al clădirii. În acel moment, unul dintre camarazii săi a luat un aruncător de mine şi a tras în cei care îi atacau. Acesta a fost rănit atunci. Între timp, alţi combatanţi au adus blindata şi au rămas să înnopteze acolo, pentru ca, în câteva zile, să urmeze o altă luptă, la fel de sângeroasă. “Ne-am dus la Fabrica de Conserve ca să-i eliberăm pe ai noştri. În apropiere e Comisariatul de Poliţie, care era blocat”, explică Nicolae Bârlădeanu. Peste patru zile, au primit ordin să se deplaseze spre cinematograful “Drujba”, care se află la vreo 200 m distanţă de Comisariatul de Poliţie. Noaptea, de regulă, începeau atacurile. De aceea, prindeau grenade de sârme, ca să ştie când se apropie inamicul.

Trădaţi de ai lor

Într-una din zile, Nicolae Bârlădeanu a primit ordin să treacă împreună cu detaşamentul de cealaltă parte de drum, ca să ocupe poziţia adversarilor, care se aflau acolo de ceva timp. Lui Nicolae i s-a părut suspect faptul că nimeni nu mai mergea cu ei ca să-i susţină, iar ei nu ştiau ce-i aşteaptă. Urma să meargă doar doi tineri, care ar fi spus că ştiu unde se află adversarii, tineri pe care bărbatul nu-i  mai văzuse anterior. Ca să ajungă de cealaltă parte, trebuiau să treacă un pârâiaş, apoi să treacă prin nişte grădini… Pe drum, unul dintre cei doi tineri, care spunea că ştie calea, i-a anunţat că se duce înainte să vadă locaţia exactă a adversarilor.

Cei doi ar fi vrut să se ducă împreună, dar Bârlădeanu i-a permis doar unuia să plece, pe celălalt ţinându-l lângă el. “L-am luat, practic, ostatic. Am văzut că nu le-a plăcut, dar n-au avut de ales. Nu aveam încredere în ei şi am avut dreptate”, spune Bârlădeanu. Cel care a plecat a revenit abia peste jumătate de oră, anunţându-i că duşmanii ar fi pe poziţie. În acest timp, însă, îşi aminteşte Nicolae, detaşamentul lor a fost încercuit. “Am înţeles imediat că ne-a trădat. Le-a arătat unde suntem şi ei au venit prin grădini, ne-au înconjurat şi imediat au început să tragă. Bineînţeles, nici cel care ne trădase nu a supravieţuit”, relatează Nicolae. Adversarii trăgeau în ei de la o distanţă destul de mică, de 10—15 metri.

Totuşi, amicii lor nu se aflau foarte departe şi au auzit împuşcăturile, grăbindu-se să le vină în ajutor. Între timp, însă, fuseseră omorâţi câţiva camarazi. Un băiat din detaşament semăna cu unul dintre cei doi care îi trădaseră. Era blond, în cămaşă gri, de aceeaşi statură. Inamicii l-au confundat, considerându-l de-al lor. Astfel, Valentin, aşa-i spunea tânărului, strecurându-se printre inamici, a reuşit să-i nimicească pe câţiva. Atunci le-a venit în ajutor un alt detaşament. Nicolae Bârlădeanu, de asemenea, a fost rănit. A avut şi contuzie, dar cel mai grav a fost rănit la umăr, omoplatul său fiind împărţit în două. Medicii i-au spus că l-a salvat tinereţea, faptul că nu a neglijat sportul, dar mai ales voinţa de viaţă.

Ordin restituit în semn de protest

Nicolae Bârlădeanu şi azi se întreabă de unde au apărut cei doi băieţi. “Îmi amintesc, se vorbea că erau detaşamente speciale care voiau să-i nimicească pe activiştii frontului. Se spune că mulţi eroi au fost împuşcaţi “de ai noştri”, chiar şi Grigore Vârtosu (care a fost împuşcat în spate la 20 iulie 1992), însă n-am dovezi ca să pot învinui pe cineva anume”, remarcă Nicoale Bârlădeanu. În prezent, însă, fostul activist este indignat cel mai mult de faptul că familiile acestor eroi au rămas practic în stradă. În timp ce stâlpul familiei a fost ucis, soţia şi copiii trăiesc fără niciun ajutor din partea nimănui. Văduvele şi copilaşii au fost puşi în situaţia să se descurce singuri, pentru că nimeni, şi mai ales statul, nu le-a întins o mână de ajutor.

Nu doar copiii celor care au rămas pe câmpul de luptă n-au văzut vreun ajutor de la cineva, dar nici cei întorşi schilodiţi. Aceştia primesc doar pensia de invaliditate şi nimeni dintre autorităţi nu s-a mai interesat de soarta lor ulterioară. “Înţeleg, autorităţile de atunci nu au acordat nicio atenţie voluntarilor, mai ales unor astfel de categorii, precum răniţii, invalizii de gradul I şi II, copiii celor rămaşi pe câmpul de luptă. Înţeleg de ce aveau o astfel de atitudine. Erau comunişti, dar, nici după schimbarea puterii, nu s-a întâmplat nimic”, spune, cu regret, bărbatul. Mai mult, Bârlădeanu consideră că foarte mulţi dintre cei care au primit Ordinul “Ştefan cel Mare” nu l-au meritat din simplul motiv că nu au participat la lupte.

„Acest ordin se dă doar celor care au participat direct la lupte. Însă cei de la putere au început să le dea oricui, cum ar fi unor primari, care nici nu s-au apropiat de linia frontului. Au început să împartă ordine unor cunoştinţe, în scopuri personale”, explică Bârlădeanu. În semn de protest, el a restituit Ordinul “Ştefan cel Mare”. “Îmi amintesc foarte bine cum s-a votat independenţa. Eram atunci în piaţă. Eram 500 de mii. Dacă încerca cineva să nu voteze, ei nu ar fi ieşit de acolo. Deci, care-s meritele lor? Adică, ei n-au grijă de aceste două categorii, de invalizii de gradul I şi II şi de copiii celor căzuţi pe câmpul de luptă, dar vor facilităţi”, spune indignat Nicolae Bârlădeanu.