Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Protestul agricultorilor: „Am ajuns…

VIDEO Protestul agricultorilor: „Am ajuns în prag de faliment”

Imagini de la protestul din august 2020

De la primele ore ale dimineții de marți, 11 august, peste 100 de tractoare au fost parcate, rând pe rând, pe marginea traseului Hîncești-Leușeni, la intrarea în satul Lăpușna din raionul Hîncești, formând o coloană de peste un kilometru. Agricultorii au scos tehnica agricolă pe traseele naționale pentru a protesta astfel față de, spun ei, lipsa de reacție a guvernării la cerințele lor din ultimele săptămâni.

Fermierii cer sprijinul imediat al autorităților pentru a putea face față crizei în care s-au pomenit din cauza secetei, iar pentru că acțiunile conducerii s-au lăsat așteptate, aceștia au decis să protesteze prin blocarea unor trasee preț de câteva câteva minute.

Proteste similare ale agricultorilor au loc deja a treia zi consecutiv în mai multe raioane ale țării, printre care Ungheni, Leova, Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca, Ialoveni sau Cimișlia.

Ziua protestului de marți de la Lăpușna a început la umbra unor castani de pe marginea traseului Hîncești-Leușeni, unde s-au adunat în jur de 100 de oameni, lideri agricoli și conducători ai utilajelor aduse la protest. Membrii grupului de fermieri care au inițiat protestul au vorbit pe rând despre principalele revendicări către autorități, dar și despre cum urma să decurgă ziua de marți, îndemnând oamenii să protesteze pașnic.

„Noi nu vrem să blocăm drumul, noi vrem doar să fim auziți. Poate noi, până vom lua decizia să blocăm, vom avea informația de la autorități că, oameni buni, noi v-am auzit, convocăm ședința parlamentului, acceptăm declararea stării de urgență, găsim bani. Văd că aseară cineva din politicieni deja a spus că vor vorbi cu Fondul Monetar… De ce aseară și nu cu două luni în urmă? Că se cunoștea despre problema asta demult. Adică faptul că noi ne-am mobilizat i-a făcut pe dânșii să se gândească. Dacă noi nu ieșeam – așa și trecea”, le-a spus participanților la protest Iurie Păsat, primarul satului Bălceana, care este și fondatorul unei întreprinderi individuale care activează în domeniul agriculturii.

Discuția agricultorilor din dimineața zilei de marți, 11 august, prima zi de protest

Polițiștii, prezenți în număr mare la protestul de la Lăpușna, i-au atenționat pe fermieri că, în cazul blocării traseului, vor fi amendați. „Dacă ne amendează, noi ieșim cu toate tractoarele. Lasă-i să ne amendeze pe toți”, a fost replica unui agricultor. 

„Am fost preîntâmpinați că dacă vom bloca drumurile vom fi amendați. Noi suntem în permanentă legătură cu toți colegii din cele 11 raioane și noi am spus că chiar dacă vor fi blocări, nu vor fi masive, ci câte 10-15 minute. Acolo unde va fi o urgență sigur că vom elibera traseul. Asta este intenția noastră”, ne-a spus, în dimineața zilei de marți, și Mihai Gribincea, agricultor din satul Boghiceni, raionul Hîncești, unul dintre inițiatorii protestului. 

„Am ajuns în prag de faliment”

„Am ajuns la un colaps economic din cauza secetei excesive a anului 2020, o secetă pe care nu știu dacă am mai suportat-o în ultimii 70-80 de ani. Suntem aici în lanul de porumb al unui coleg de-al nostru, așa arată practic toate câmpurile de porumb din raionul Hîncești”, ne-a spus Mihai Gribincea arătându-ne plantele de porumb deja uscate și fără știuleți.

Mihai Gribincea, agricultor din satul Boghiceni, raionul Hîncești

„Am avut în cadrul raionului Hîncești o ședință a producătorilor agricoli și am făcut un demers către Ministerul Agriculturii, Guvernul R. Moldova, Parlament și alte organe abilitate prin care am notat unele revendicări în scopul revigorării situației create astăzi în sectorul agrar. Am înaintat demersul, am așteptat 10 zile și, practic, nu am primit niciun răspuns până în prezent. La inițiativa unor grupuri de producători din 11 raioane ale republicii am convenit că pentru data de 11 august să ieșim într-un protest masiv pentru a fi auziți și pentru, sperăm, ca statul să ia măsuri în susținerea producătorului agricol”, explică producătorul agricol de la Boghiceni.

„Anul 2020 pentru sectorul agrar este un an practic de colaps economic. Investițiile, luate de la bănci sub formă de creditare, toate s-au dus de râpă. Astăzi în câmpuri practic nu avem un kg de porumb. Plus la aceasta este dificil să prelucrăm aceste terenuri pentru că ele trebuie practic de fărâmițat, discuit, arat. Pentru a elibera câmpurile și a le pregăti pentru anul următor e nevoie de 40-50 de litri de motorină la hectar. Am ajuns în prag de faliment fiindcă toți sunt datori la bănci, toți sunt datori la furnizorii de inputuri (îngrăşăminte, pesti­cide şi seminţe, n.r.). Au apărut probleme și pentru ei, și pentru bănci și în acest moment suntem într-o stare de alertă, nu știm încotro și cum vom rezolva reeșalonările datoriilor, cum ne vom înțelege cu furnizorii. Asta e cel mai dificil în acest moment”, afirmă Mihai Gribincea.

La protestul de la Lăpușna de marți, 11 august 2020, fermierii au adus peste 100 de tractoare

„Nu vedem ieșire din situație”

Mihai Gribincea spune că efectele secetei vor fi resimțite din plin nu doar de liderii agricoli, ci și de proprietarii terenurilor pe care le arendează, mulți dintre ei oameni în vârstă.

„Arendașii din localitatea în care activez primeau în fiecare an în jur de 450 de tone de cereale, 60 de tone de floarea soarelui sub formă de ulei sau alte produse. Practic în anul acesta din producția preconizată de 1200 de tone de grâu am recoltat doar în jur de 200 de tone, ceea ce alcătuiește semința, dacă vom putea ceva calibra, și nu știm cum vom plăti arenda proprietarilor de pământ. Nemaivorbind de vânzări de cereale pentru a cumpăra motorină sau a face alte investiții. Situația care s-a creat pe parcursul anului 2020 va avea niște efecte economice pe parcursul următorilor 2-3 ani. De exemplu în anul 2007, când tot am avut o secetă excesivă și am recoltat doar 500-700 kg de grâu la hectar, a fost o altă situație cu grupa a doua (porumb, floarea soarelui, n.r.) și tot ne-au trebuit 2-3 ani ca să revenim la normal. Acum nu vedem ieșire din situație. Dacă nu vom fi auziți de către conducere, agricultura noastră rămâne numai cu datorii și rămâne un dezastru pe care nu-l vom putea recupera în următorii 3-4 ani de zile”. 

Fermierul spune că, în actualul cadru legislativ, nici încheierea unor contracte de asigurare nu i-ar ajuta să treacă mai ușor de anii secetoși, deoarece companiile de asigurări nu sunt dispuse să facă asigurări în acest domeniu: „Companiile de asigurări nu-și asumă răspunderea asigurării pentru secetă excesivă, grindină etc. În condițiile anului acesta, dacă toți agricultorii din R. Moldova aveau asigurare pentru culturile calamitate, sunt sigur că companiile de asigurare nu puteau să ramburseze așa sume enorme de bani. În cadrul întreprinderii noastre, care gestionează 850 de hectare, avem pierderi de 10 milioane de lei. Vă dați seama că nu pot companiile de asigurare, nu sunt în stare să asigure”.

Prezența ministrului nu i-a convins pe agricultori să renunțe la protest

În timp ce aproape toți agricultorii din raion se aflau la protestul de la Lăpușna, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a făcut o vizită în centrul raional, la Hîncești, unde s-a întâlnit cu doar câțiva agricultori și conducerea raionului. În jurul orei 12 ministrul a venit și la Lăpușna pentru a discuta cu producătorii agricoli protestatari.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, la întâlnirea cu agricultorii din raionul Hîncești

Ion Perju a enumerat acțiunile pe care le întreprinde guvernul, anunțând și suma de 300 de milioane de lei care ar urma să fie destinați sectorului agrar pentru atenuarea efectelor secetei. Ministrul a declarat că pentru 1 ha semănat cu grâu, afectat în proporție mai mare de 60%, statul ar urma să acorde 1000 lei compensație, pentru un ha de orz – 1020 lei și pentru un ha rapiță – 1400 lei. Discursul ministrului a fost deseori întrerupt de intervențiile agricultorilor care-și manifestau dezacordul față de afirmațiile lui Ion Perju.

Agricultorii de la Hîncești în discuție cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju

Pentru că promisiunile ministrului nu i-au convins pe fermieri, cei din urmă au recurs totuși la blocarea traseului Hîncești-Leușeni, așa cum stabilise anterior că vor face împreună cu agricultorii din alte raioane. La ora 13:20 câte două tractoare au blocat șoseaua atât dinspre Leușeni, cât și dinspre Hîncești.

Polițiștii au intervenit imediat, cerând eliberarea traseului. „Chemăm satul și vă ia în furci și pe voi dacă nu ne lăsați”, a strigat către polițiști unul dintre conducătorii tractoarelor care au blocat drumul. „În caz de nesubordonare, purtați răspundere atât penală, cât și contravențională”, i-a replicat polițistul, care insista să fie eliberat traseul. 

Traseul Hîncești-Leușeni a fost blocat timp de 15 minute, după care traficul a fost reluat

După aproximativ 15 minute protestatarii au dat la o parte tractoarele și circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri. Câțiva dintre polițiști i-au filmat pe conducătorii tractoarelor care au blocat șoseaua ceea ce, spun cei din urmă, ar fi o metodă de intimidare.

Alexandru Cuciuc, șeful Inspectoratului de Poliție Hîncești, i-a anunțat pe protestatari că vor fi aplicate amenzi. Întrebat de ZdG ce anume au încălcat agricultorii și pedeapsă riscă, Cuciuc a ezitat inițial să dicute cu noi, apoi a menționat că cei care au blocat drumul vor fi amendați în baza articolului 225 din Codul Contravențional al R. Moldova (blocarea intenţionată a unei benzi de circulaţie sau a arterelor de transport), care prevede amenzi între 1500 și 4500 de lei.

Spre sfârșitul zilei de marți, 11 august, după ce a vorbit cu fermierii de la Hîncești, ministrul Ion Perju a scris pe facebook că „la Guvern discutăm în continuu despre toate oportunitățile de suport, analizăm, negociem, vom reuși să identificăm soluțiile optime. Blocarea traseului nu aduce bani în buget și nu rezolvă probleme. Vă îndemn să dăm dovadă de comunicare și cooperare comună”.

Miercuri, 12 august, în a adoua zi de proteste ale agricultorilor din toată țara, premierul Ion Chicu a declarat că Guvernul va veni cu suport, dar că nu va tolera șantajul. „Vor primi suport, dar în niciun caz reprezentanții agricultorilor nu pot crea impedimente altor cetățeni. Nu este o soluție și nu veți primi mai mult decât s-a alocat. Este un efort semnificativ și rog să nu blocați aceste drumuri”, a declarat Chicu, îndemnând agricultorii să solicite acea compensație de 1000 de lei la hectar.

Igor Dodon: Am alocat ce am putut

Tot despre ajutorul de 1000 de lei per hectar de spicoase a vorbit și președintele Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate de miercuri.

„Înțeleg poziția și greutățile prin care trec agricultorii, dar blocarea străzilor și încercarea de a merge pe discuții politice, de la aceasta bani în plus în buget nu vor apărea. Am acordat maxim ce am putut. Nu putem opri salariile și pensiile ca să acoperim pierderile agricultorilor. Am alocat ce am putut, am solictat de la parteneri, am decis să deschidem un cont special ca la covid unde toți cei care pot să vină cu un suport pentru a ajuta să o facă. Sunt ferm convins că și partenerii externi vor veni cu un suport”, a declarat Igor Dodon.