Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Trenul morţii

Trenul morţii

471-tren1O familie din s. Suvorovca, r. Făleşti, şi-a luat bilete şi a urcat în trenul ucigaş, care urma să ajungă în Chişinău miercuri seara, în jurul orei 19.00, de teamă că, după alegerile prezidenţiale din Ucraina, de la 25 mai, nu se vor mai vinde bilete şi, astfel, nu vor putea ajunge acasă, la cei doi copii care îi aşteptau. Bărbatul a decedat imediat după accident, iar femeia se zbătea, miercuri, între viaţă şi moarte, suportând deja două intervenţii chirurgicale.

Trenul mortal, Chişinău-Moscova, a ajuns la Chişinău în această noapte, cu mai multe ore de întârziere faţă de ora 19.00, la care ajungea tradiţional în Gara Chişinău. Oficial, până în seara zilei de miercuri, se cunoşteau numele a cinci cetăţeni ai R. Moldova, decedaţi în urma accidentului feroviar care a avut loc marţi, în apropiere de Moscova, pe sectorul de cale ferată Bekasovo – Naro-Fominsk, în jurul orei 12:38, ora Chişinăului. Rusia a anunţat, însă, că şi cea de-a şasea persoană decedată este din R. Moldova. Există, totodată, cel puţin 13 persoane, tot din R. Moldova, care au fost spitalizate, toate în stare gravă. Informaţia a fost confirmată pentru ZdG, miercuri seara, de către Diana Ţurcan, ofiţer de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE). Conform altor informaţii, numărul persoanelor spitalizate este însă cu mult mai mare, fiind vorba de 25, majoritatea din R.Moldova.

Copii rămaşi fără părinţi

Conform SPCSE, cele cinci persoane decedate, recunoscute oficial, până miercuri 21 mai, sunt: Dana Potlog, în vârstă de 24 de ani, din mun. Bălţi, Veaceslav Cvasivca, de 53 de ani, tot din Bălţi, Irina Cremleac, din s. Suvorovca, r. Făleşti, în vârstă de 29 de ani, Petru Gridiniuc, din s. Gălăşeni, r. Râşcani, de 46 de ani, şi Tatiana Daşcoveţ, în vârstă de 36 de ani. Rudele acestora suportă cu greu pierderea celor dragi. Oamenii din satul Suvorovca, Făleşti, localitatea de baştină a Irinei Cremleac, ne-au spus că aceasta lucra în capitala Federaţiei Ruse de 2-3 ani. Tânăra a lăsat acasă un băieţel care, conform sătenilor, învaţă în clasa I-a. Acesta a rămas, şi pe timpul plecării Irinei la Moscova, dar şi de acum încolo, în grija buneilor. Miercuri, acesta încă nu aflase că nu-şi va mai vedea niciodată mama.

Petru Gridiniuc, din Gălăşeni, a lăsat acasă doi copii aproape de vârsta majoratului. Oamenii din sat ne-au spus că acesta pleca de mai mulţi ani la muncă în Federaţia Rusă, împreună cu soţia sa, iar banii le ajungeau pentru a-şi întreţine familia. Unul din cei doi fii ai familiei Gridiniuc ne-a spus că, de fapt, părinţii săi nu ar fi trebuit să vină acum acasă. „Părinţii mei aveau toate documentele în regulă. Ei doreau să stea acolo patru luni şi pe urmă să revină. Dar, au auzit că din cauza situaţiei din Ucraina, după alegerile (prezidenţiale, n.r.) din 25 mai, nu se vor mai putea cumpăra bilete şi din acest motiv şi-au dorit să ajungă acasă până pe 25. N-au reuşit”, ne-a zis, în lacrimi, băiatul. După ce şi-a pierdut tatăl, acesta se teme că nu-şi va mai putea vedea nici mama în viaţă. „Mama este în stare foarte gravă. Am înţeles că a fost mutată într-un alt spital. Ştiu că a fost operată deja de două ori. Este ruptă toată”, ne-a mai spus tânărul. Iniţial, autorităţile au anunţat că au decedat încă două persoane, Maxim şi Roman Pleşco. Ulterior s-a precizat că aceştia nu au decedat, starea lor fiind însă una foarte gravă.

471-tren3Marfarul „vinovat” se numea „România”

Trenul Chişinău-Moscova a pornit spre R. Moldova marţi dimineaţa. În vagoane erau oficial 394 de persoane, majoritatea dintre ei fiind cetăţeni ai R. Moldova. Trenul de călători nr.341/342 format de ÎS „Calea Ferată din Moldova” s-a ciocnit cu un tren marfar, fiind accidentate vagoanele nr. 7 şi 8 ale trenului № 341. Conform presei din România, trenul marfar implicat în accidentul feroviar efectua curse pe ruta România-Ucraina-Rusia şi transporta piese ale filialei Renault România. Marfarul se numeşte România, e gestionat de compania publică ucraineană Liski. Presa rusă a anunţat imediat după accident că şaisprezece vagoane ale trenului marfar au deraiat din cauza unei defecţiuni a liniei, lovind din lateral un tren de pasageri care circula pe ruta Moscova-Chişinău”, a comunicat Departamentul Transporturilor din regiunea Moscova, citat de RIA Novosti.

Peste 500 de oameni şi circa 200 de unităţi tehnice, inclusiv elicoptere, au participat la operaţiunea de salvare. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor siguranţei circulaţiei feroviare. Anchetatorii ruşi examinează trei versiuni: starea proastă a trenului marfar, a liniilor de cale ferată şi factorul uman. S-a vehiculat totodată că s-ar fi rupt rampa laterală a platformei ori că ar fi crăpat o şină. Presa rusă a precizat că înainte de accident, la locul tragediei, au fost executate lucrări de reparaţie. „A fost un sunet de parcă ar fi explodat o bombă. Am încercat să ajut. Când m-au scos de acolo, nu-mi simţeam mâna. Era o fetiţă de doi sau de trei ani. Am reuşit să o iau şi să ajut să fie scoasă de acolo. Era un mare haos, iar din cauza fumului, la un moment dat nu se vedea nimic”, a mărturisit un bărbat, scăpat teafăr din accident.

Rudele răniţilor pleacă în Rusia

SPCSE a anunţat că cinci psihologi din cadrul Serviciului urmau să urce în trenul care a ajuns noaptea trecută la Chişinău în staţia feroviară Ocniţa, pentru a acorda asistenţă psihologică celor care vor avea nevoie, întrucât au fost martorii accidentului feroviar. Mai mult, în staţiile feroviare Donduşeni, Drochia, Bălţi, Ungheni, Călăraşi şi Chişinău urmau să stea echipe de salvatori pentru a acorda asistenţa necesară celor care vor coborî în staţiile respective.

Calea Ferată a Moldovei (CFM) a anuţat că organizează deplasarea spre oraşul Moscova a membrilor familiilor şi persoanelor apropiate celor ce au avut de suferit în urma accidentului feroviar din 20 mai 2014. Plecarea rudelor va fi asigurată gratuit în perioada 22-24 mai, cu trenurile Nr.341-342 şi Nr.47-48. Natalia Gherman, ministra Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a precizat că rudele victimelor vor avea la dispoziţie o cursă aeriană specială. Ajunse acolo, autorităţile ruse vor pune la dispoziţia acestora locuri de cazare şi le vor ajuta să-şi viziteze rudele aflate în mai multe spitale. Totodată, premierul Iurie Leancă a mulţumit autorităţilor ruse pentru susţinerea acordată victimelor accidentului feroviar de lângă Moscova.

„Am exprimat condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident. Mulţumim colegilor din Federaţia Rusă pentru susţinere. A fost o reacţie omenească. De asemenea, legislaţia rusă prevede oferirea de despăgubiri din partea transportatorilor. La noi nu există aşa ceva în caz de accidente. Trebuie să vedem cum să reglementăm astfel de situaţii. Rog să se ofere tot sprijinul pentru cei care sunt spitalizaţi şi cei care vor fi aduşi acasă, ca să nu întâmpine niciun fel de problemă’’, a menţionat Leancă.

471-tren2Despăgubiri de 800 de mii de lei pentru familii

Şi dacă autorităţile R. Moldova, cel mai probabil, nu vor acorda ajutoare materiale victimelor tragicului accident, autorităţile ruse au anunţat că urmează să facă acest lucru. Familiile persoanelor decedate vor primit câte 2 mln de ruble ruseşti, echivalentul a aproximativ 800 de mii MDL. Informaţia a fost furnizată presei de către vicepremierul rus, Olga Golodeţ. „Toţi cei care au avut de suferit vor primi despăgubiri de la compania de asigurări. Rudele celor care, din păcăte, şi-au pierdut viaţa vor primi câte două mln. de ruble ruseşti”, a anunţat aceasta, precizând că vor fi despăgubiţi şi cei care în urma accidentului şi-au pierdut capacitatea de muncă, valoarea despăgubirilor urmând a fi calculată în funcţie de gradul de pierdere a capacităţii de muncă.

Totuşi, conform unei informaţii postate pe site-ul CFM, doar 185 de pasageri din cei 394 deţineau poliţe de asigurare medicală procurate benevol. Acestea sunt de la patru companii de asigurări din Rusia. Asiguirările au costat 50, 100 sau 150 de ruble ruseşti, adică între 20 şi 60 MDL. Conform legislaţiei ruse, în funcţie de această sumă, plătită de călători pentru poliţa de asigurare, urmează să le fie plătită şi despăgubirea.
Miercuri, 21 mai, în cadrul şedinţei Guvernului s-a anunţat că, cel mai probabil, corpurile neînsufleţite ale persoanelor decedate vor ajunge în R. Moldova astăzi, pe calea aerului, cu un avion care va fi pus la dispoziţie de către executiv.

UPDATE: Joi, 22 mai 2014, a fost reținută o persoană în dosarul accidentului.