Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   O familie eminentă

O familie eminentă

285-familieCinci copii are familia Cotorobai din satul Răzeni, raionul Ialoveni. Eminenţi la şcoală şi cu diplome de studii superioare, aceştia muncesc cot la cot alături de părinţii lor pe deal, la prăşit, sau la vie. Fata cea mare este plecată la Moscova să facă bani ca să-şi construiască o casă în sat, cea mijlocie s-a angajat pe vară la magazinul din localitate ca vânzătoare, iar băiatul care a terminat pe nouă şi zece primul an la facultatea de drept – coace pâine şi spală rufele când mama nu e acasă. Aşa arată o familie de gospodari de prin părţile Răzeniului.

Veseli, prietenoşi, plini de viaţă şi amabili, aşa i-am găsit pe membrii familiei Cotorobai. Erau doar patru copii acasă, deoarece fiica cea mare s-a căsătorit şi a plecat să facă bani peste hotare. Ceilalţi, rămaşi în sat, sunt uniţi şi fericiţi în jurul părinţilor. Când se aşază tuspatru pe canapea, alături de tatăl lor, îşi cuprind cu drag părintele, care găseşte mereu o vorbă de duh, ca să râdă cu plăcere împreună.

Buni la carte şi la sapă

Doi şcolari şi doi studenţi se află acum în grija celor doi părinţi. Fata cea mare, Maria, a învăţat şi a devenit tehnologă pentru industria prelucrării cărnii. A lucrat la o firmă de mezeluri, însă banii nu-i ajungeau pentru necesitatea cea mai importantă: casa pe care a pornit să o ridice în sat.

Lenuţa este studentă în anul trei la o universitate din Chişinău. Vrea să devină profesoară de matematică. Mama sa zice că ea a muncit de mică ca să ajungă aici. «Participa la olimpiade, concursuri şi lua toate premiile». Şi tatăl Lenuţei confirmă că fata are un dar pentru dezlegarea enigmelor matematice. Efortul ei este recunoscut şi la facultate: «Pentru rezultate bune la învăţătură, au găsit şi pentru mine o cameră în cămin». Anii de studenţie şi i-a petrecut mai mult la cămin, deoarece, ca să ieşi la o distracţie în Chişinău, este scump şi periculos, adaugă tatăl fetei. «Uneori mergem la vreun concert în centrul capitalei, când este gratis».

Pe toată perioada studenţiei, vinerea, Lenuţa venea acasă, la Răzeni, ca să-şi ajute părinţii. «Noi, de când eram mici şi mama muncea nopţile, ne-am învăţat cu tata să coacem pâine, să facem o zeamă şi să avem grijă de casă», spune Lenuţa, care mai adaugă că acum nu-şi închipuie ca cineva să le muncească cotele pe deal. «Ne trezim cu toţii la cinci dimineaţa şi mergem la deal. Apoi venim la 11 acasă, ne odihnim şi la cinci seara revenim la sapă. Muncim două zile, dar ştim că am făcut lucrul».

O singură dată a fost Lenuţa la tabăra de copii, când era mai mică. În rest, verile a ştiut doar să muncească alături de părinţi. Acum s-a şi angajat la un magazin în sat, pe perioada vacanţei, tot mai aproape de ai săi.

Şi Dumitru, unul dintre fraţi, este în vacanţă. A terminat primul an de studii la Drept doar cu note de nouă şi zece. Părinţii spreră că aceste rezultate îi vor asigura un loc la buget, căci studiile costă scump. «La 1 septembrie trebuie să dăm zece mii de lei, opt mii pentru contract şi o mie jumate pentru cămin», zice Zinaida. Vor plăti în rate şi poate se descurcă. Anul trecut la plata contractului i-a ajutat unchiul familiei, Tudor Cotorobai, care munceşte în Rusia. Mama lui Dumitru, cu lacrmi în ochi, spune că, după plata contractului, nu le rămâne băieţilor un ban în plus. «Nu avem bani să le dăm pentru o bucată de salam sau produse din magazin. Toată mâncarea e de acasă».

Capul familiei le pregăteşte studenţilor câte o geantă, în fiecare duminică, când pleacă la Chişinău, şi le mai dă câte o sută de lei pe săptămână. Lenuţa şi Dumitru înţeleg efortul părinţilor şi încearcă să-i ajute cum pot. Dumitru glumeşte şi spune că invită fetele în parc când are de vorbit ceva. «Ştiu că în localuri peste tot e scump».

Ceilalţi doi copii, Constantin şi Nina, sunt în clasa a opta şi, respectiv, a noua. Învaţă bine şi nu fac probleme la şcoală. Zâmbesc când îi întreb despre planurile de viitor. «După terminarea şcolii, ei trebuie să meargă la un colegiu, ca să ia bacalaureatul şi să înveţe o profesie», îi sfătuie Lenuţa.

5 kg de macaroane

Zinaida Cotorobai are 43 de ani şi munceşte ca infirmieră la Spitalul Nr. 3 pentru copii din capitală. «Salariul meu de bază este de 1000 de lei, dar dacă mai lucrăm şi nopţile, mai facem ceva şi ajungem până la 2000-3000 de lei. Nu pot să spun că trăim rău, de ce să-l supăr pe Dumnezeu?», spune doamna Zinaida. Cu salariul mamei, familia îşi plăteşte serviciile comunale. Tatăl lucrează ca şofer, dar depinde de comenzile primite. În rest, are grijă de casă şi de animale.
Familia Cotorobai are cinci copii, şi a primit o singură dată un ajutor de la primărie – cinci kilograme de macaroane. «Apoi, de 1 iunie, copiii cei mici au fost chemaţi în centrul satului şi au primit un ajutor material, câte o sută de lei», spune mama. «Ca să mai primeşti ceva, trebuie să stai în fiecare zi pe holurile primăriei şi să te plângi, dar eu nu vreau să fac asta», povesteşte doamna Zinaida. «Chiar şi când erau la şcoală toţi cinci, nu aveam scutiri la plata cărţilor sau altceva. Plăteam, căci nu vroiam să simtă că n-au cărţi pentru că sunt cinci în familie».

Familia Cotorobai nu a mers niciodată la odihnă undeva. Gheorghe Cotorobai zice că l-au chemat o dată să-i dea o foaie de tratament la sanatoriul de la Cahul, însă când se pregătea să plece, s-ar fi găsit cineva mai bolnav ca el. «Iaca şi la noi în sat este o băltoacă şi poţi să te bălăceşti acolo, apoi să vii acasă să te speli cu furtunul de noroi», spune tatăl, şi copiii râd cu gura până la urechi.

Dar spălatul cu furtunul tot este un lux. «Dacă consumi până la zece cuburi, plăteşti patru lei, iar dacă depăşeşti – plăteşti 16 lei pentru un cub de apă. Dacă noi suntem şapte în familie, atunci clar lucru că cheltuim minimun 15—16 cuburi», explică capul familiei, opinând că ar fi bine să se ia în considerare şi numărul membrilor din familie.

O altă problemă este imposibilitatea de a trage linia de gaz în gospodărie. «Ca să trag până la mine la poartă zece metri de ţeavă, trebuie să plătesc 10000 de lei, de unde să iau aceşti bani? Oamenii din sat au vândut animalele şi şi-au tras gaz, dar noi trebuie să întreţinem şi copiii», se frământă Gheorghe Cotorobai, adăugând: «Iarna cumpărăm lemne de 4000 de lei, iar când avem bani, luăm şi cărbuni».

Cel mai mult îi salvează grădina şi animalele din curte. Până anul trecut au ţinut şi o vacă, de la care aveau şi lapte, şi brânză. Cu o mare tristeţe, Zinaida spune că vaca a pierit, aşa, pe neaşteptate. «Dacă este la gospodărie o vacă, atunci în casă este ceva de mâncare întotdeauna. Acum am cumpăra una, dar sunt foarte scumpe – opt, nouă mii de lei», zice mama celor cinci copii. Anul acesta au crescut nişte porci pentru vânzare.

Familia Cotorobai are un hectar de pământ pe care cultivă porumb. Mai au şi câteva rânduri de vie, dar copiii preferă să facă suc de poamă. Gheorghe spune că în grădină au acum cartofi, alte legume. «Pâine nu cumpărăm. Iau grâu de la Horeşti, mai ieftin, facem făină şi coacem pâine la fiecare două-trei zile».

«Nu-i cum trebuie, da-i bun cum este»

Cea mai dificilă perioadă pentru familia Cotorobai a fost în anii ’97—’98, când nu primeau niciun salariu. Tatăl copiilor a fost la muncă în Rusia, la construcţii. Zinaida recunoaşte că îi venea câte un gând să plece în străinătate la muncă, însă copiii o readuceau la realitate. «Cum să las copiii? Eu nu-i văd o zi şi mă sufoc, d-apoi luni întregi? Mai bine mănânc pâine cu sare, dar la mine acasă şi cu copiii împreună», zice femeia. Uneori îi mai ajută rudele, cu haine, cu încălţăminte, şi o scot în capăt cu anul şcolar.

Se roagă de sănătate, mai ales după un accident în care capul familiei a avut mult de suferit. Cu patru ani în urmă, fiind la volanul unui tir, a încercat să evite impactul cu un automobil, în care se aflau şi doi copii, şi s-a răsturnat. «Medicii nici nu vroiau să mă ia de pe hol, ziceau că nu au ce face din mine», îşi aminteşte Gheorghe. A zăcut la pat mai multe luni.

Copiii stau pe canapea cu lacrimi în ochi, amintindu-şi de durerea prin care au trecut. Gheorghe Cotorobai nu mai poate lucra ca înainte, dar face haz de necaz: „Nu-i cum trebuie, da-i bun cum este».

Acum copiii familiei Cotorobai mai au o bucurie – calculatorul. Este unul vechi, dar l-au cumpărat cu bani puţini şi sunt mulţumiţi de achiziţie. Tatăl copiilor crede că stau prea mult în faţa lui, căci băiatul cel mic a scăzut la învăţătură. «S-a ivit şi câte un şapte printre notele lui Costel…», îl dojeneşte mai în glumă, mai în serios tatăl. Totuşi, Gheorghe Cotorobai se bucură de fiecare zi petrecută alături de copii şi se gândeşte doar să aibă unde munci. «Că în alte familii cere câte unul, iar la noi cer tuscinci…», conchide bărbatul.

Natalia Dabija