Marea provocare: natura vs omul
Istoria de succes a agricultorului care a învăţat să îngrijească pământul
Lipsa precipitaţiilor şi verile secetoase ne-au uscat pământurile şi lacurile, care au rămas doar o platformă împânzită cu rădăcini arse de soare. Toate acestea au afectat fermierii, în special roadele aşteptate de ei. Pentru a evita problemele de acest fel, agricultorii învaţă să practice o agricultură prietenoasă mediului, pentru menţinerea unui sol fertil, a apelor curate şi a sănătăţii oamenilor.
Practicile prietenoase mediului sunt folosite şi de către agricultorul din regiunea de sud a Moldovei Vitalie Ciobanu. Tânărul agricultor din satul Hârtop, Cimişlia, a învăţat să folosească raţional darurile naturii, sufocată în prezent de indiferenţa umană.
„Am început patru, iar acum suntem 46”
Vitalie Ciobanu are studii juridice, dar a devenit agricultor. „După absolvirea Facultăţii de Drept la Chişinău m-am întrebat ce am să fac mai departe. Nici prin gând nu mi-a trecut că am să revin în sat, viitorul însă mi-a fost scris altfel. Sunt jurist de profesie, dar am devenit agricultor. Acum mulţi specialişti s-au recalificat, pentru că nu există prea multe locuri de muncă pentru tinerii care au studii superioare. Nu funcţionează această sferă în statul nostru. Universităţile sunt pline cu studenţi, însă cererea pe piaţă este mică şi nu sunt suficiente locuri de muncă”, constată cu tristeţe tânărul.
Întorcându-se în sat, în primăvara anului 2008, Vitalie Ciobanu a creat compania „Vitcim” SRL. Tot atunci a început cultivarea cerealelor pe o suprafaţă de circa 40 ha, având o echipă de patru oameni: contabila şi trei mecanici. „Aşa a pornit activitatea companiei noastre. Am început cu o echipă formată din patru persoane, ca să ajungem să fim acum 46”, ne povesteşte antreprenorul.
Totodată, acesta ne spune că, anual, compania îşi măreşte suprafaţa de teren cultivată cu 200—300 ha. Astăzi, compania deţine aproximativ 1300 ha. Cea mai mare parte a pământurilor sunt luate în arendă. „Aproape toate aceste pământuri erau într-o stare deplorabilă, fiind lăsate în paragină, pentru că nu avea cine şi cu ce să le lucreze. Ne-a fost destul de greu, mai ales că lucram cu tehnică veche şi ruginită, dar atunci era tot ceea ce ne puteam permite. Treptat am mai învăţat, ne-am mai dezvoltat şi acum ne putem mândri cu o tehnică modernă, care ne ajută să îngrijim corect pământul”, explică Vitalie Ciobanu.
Mai mult de 95 la sută din terenurile lucrate de companie sunt ale satului Hârtop, iar alte câteva zeci de hectare sunt din satul Ialpug. Pe cotele închiriate de la localnici compania Vitcim creşte culturi de floarea-soarelui, orz, grâu, porumb, mazăre şi soia. „Creştem tot ce aduce bani, pentru că în caz contrar afacerea nu ţine mult şi nu ai cu ce plăti angajaţii. De-a lungul celor opt ani am înţeles că agricultura este o afacere deloc simplă, iar banii aici nu se fac aşa de uşor, ci prin multă muncă şi sudoare”, susţine antreprenorul, care în ultima perioadă se ocupă şi de reconstruirea clădirilor vechi ale fostei gospodării colective. „Încercăm să ne descurcăm cu banii pe care-i avem. Totodată, îi mai ajutăm uneori şi pe săteni, mai ales pe pensionarii care nu se descurcă singuri: mai ducem cu remorca nişte cereale, transportăm lemnele, că aşa mai economisesc şi ei nişte bani din puţinii pe care-i au”, ne spune Vitalie, întristat de îmbătrânirea satelor şi migraţia tinerilor.
„Nu avem apă. Nu avem cu ce iriga”
Potrivit antreprenorului, cea mai mare problemă cu care se confruntă este lipsa apei. „Nu avem apă, nu avem iazuri, nu avem râuri. Astfel că nu avem cu ce iriga. Fiecare an este un risc, pentru că nu ştim ce volum de precipitaţii va cădea în acest an sau în anul viitor. E ca un fel de loterie jucată cu natura. Iar de acest „joc” depind foarte mult roadele pe care le vom strânge, precum şi cantitatea de îngrăşăminte pe care urmează să o folosim”, adaugă Vitalie, care spune că pledează pentru o agricultură în care se prelucrează foarte puţin solul. De aceea, una dintre ultimele sale achiziţii a fost o semănătoare care răscoleşte mai puţin solul. „Trebuie să-i dăm solului posibilitatea să respire, dar să nu-l sufocăm cu lucrările pe care le facem”, adaugă agricultorul.
Potrivit lui, pământul are nevoie să fie arat mai puţin, pentru că astfel conservăm apa în sol şi nu-i distrugem biosfera. „Pentru că în fiecare strat de pământ este viaţa lui, pentru că la fiecare centimetru de pământ trăiesc insectele necesare pentru îmbogăţirea calităţii solului”, susţine Vitalie.

Înainte de folosirea îngrăşămintelor, antreprenorul a făcut analiza solului, ca să vadă ce-i lipseşte. „Pământurile noastre sunt sărace în fosfor şi conţin puţin calciu şi doar câteva microelemente. Nu ne mai putem lăuda că avem un sol fertil, pe care-l putem folosi până nu mai poate creşte nimic în el. Fertilitatea solului este exact ca şi sănătatea noastră, de care nu ne putem bucura dacă suntem indiferenţi şi nu ne îngrijim”, remarcă Vitalie Ciobanu.
Tânărul antreprenor spune că nu duce lipsă de cumpărători. „Avem o producţie de calitate, iar acolo unde există calitate nu e greu să găseşti cumpărători”, subliniază el.
Recent, Vitalie a devenit unul dintre beneficiarii Programului de granturi post-investiţionale „Managementul durabil al terenurilor”, oferite în cadrul proiectului MAC-P şi destinate producătorilor care aplică practici agricole prietenoase mediului.
Linia de granturi este deschisă în cadrul proiectului MAC-P (Agricultura Competitivă în Moldova), finanţat din fondurile Băncii Mondiale, Guvernului Suediei, Facilităţii Globale de Mediu şi Guvernului Republicii Moldova. În prezent este în desfăşurare cel de-al cincilea apel de granturi MDT, doritorii fiind invitaţi să prezinte dosarele până la 15 decembrie 2016, la oficiile teritoriale ale Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA). Mai multe detalii pe paginile www.aipa.gov.md, www.capmu.md.