Mamele solitare – singure în faţa nevoilor
Maria este o fiică dorită. Deşi este al doilea copil în familie şi mama a rămas iarăşi singură să înfrunte toate nevoile, micuţa se poate bucura de toată atenţia şi dragostea maternă. Totuşi, unei mame solitare îi este greu să facă faţă greutăţilor.
Natalia (nume schimbat, n.r.) şi-a dorit mult ca fiul ei să aibă o surioară. Totuşi, dacă tatăl băiatului se implică în creşterea şi educarea acestuia, tatăl Mariei este prea puţin interesat de soarta fiicei. Obişnuită să înfrunte de una singură orice impediment, femeia nu se plânge, dar caută soluţii.
„Când am născut-o, am reuşit s-o văd doar câteva secunde”
Natalia este originară dintr-o suburbie a or. Bălţi. Când a rămas însărcinată cu primul copil, studia la frecvenţă redusă. Şi-a luat concediu academic pentru o perioadă de trei ani. „Credeam că nu-mi voi continua studiile. Trebuia să am grijă de fecior. Într-un final, m-am decis. Era greu, dar doream să-mi închei studiile, ceea ce m-ar ajuta, ulterior, să găsesc şi un job mai bun”, spune Natalia. În sat era grădiniţă, dar a decis să treacă la oraş cu traiul, pentru a-şi continua studiile, fiind mai aproape de universitate şi de bibliotecă, dar şi pentru că aici copilul său ar avea mai multe posibilităţi de a învăţa şi de a avea un viitor mai sigur. La Bălţi închiriază, iar stăpânul apartamentului i-a făcut viză temporară.
Când a aflat că este însărcinată, Natalia s-a bucurat. Sarcina a decurs bine, însă fetiţa s-a născut prematur, la 33 de săptămâni. „E vina mea. Era timpul cireşelor. M-am dus să culeg cireşe. Credeam că o să urc în pom aşa încetişor şi totul va fi bine. Însă, încet-încet, am ajuns la spital”, povesteşte femeia. Spre seară, începu hemoragia şi s-a adresat la ginecolog. Imediat, medicul a chemat urgenţa, iar la spital i-au spus că va trebui să nască prin cezariană. „Când am născut-o, am reuşit s-o văd doar câteva secunde, pentru că trebuia s-o conecteze la aparate, în incubator, că nu putea respira singură. A stat circa cinci zile cu masca cu oxigen”, îşi aminteşte mama micuţei.
Soluţia – creşa
La naştere, copila cântărea 2 kg 150 gr. Ulterior, fetiţa a adăugat în greutate şi acum se simte bine. Totuşi, Maria „are nevoie de reabilitare. Ea merge în premergător. O mai iau de mânuţă, dar singură nu păşeşte, deşi, uneori, parcă ar vrea s-o ia la fugă”, spune Natalia. „Îi făceam acasă masaj, aşa cum ştiam. Ea, însă, avea nevoie de masaj profesionist, ca să se dezvolte ca şi ceilalţi copii. Când încercam s-o masez, plângea. Muşchii nu erau prea elastici, cum ar fi trebuit să fie. Parcă era încordată”, continuă mama fetiţei. Adresarea la un specialist s-a adeverit a fi anevoioasă, pentru că trebuia să-şi aştepte rândul. „Am pierdut jumătate de an, iar timpul, în cazul micuţilor, e foarte important, ca să se dezvolte corect”, spune Natalia.
În plus, femeia este mamă solitară şi trebuie să lucreze, ca să-şi întreţină copiii. S-a adresat la asistentul social, cu o altă problemă. Acolo, însă, a aflat despre deschiderea unei creşe. „Mi-au povestit despre creşă şi mi-au propus să-mi duc fetiţa acolo. M-am gândit să încerc”, continuă femeia. Astfel, la vârsta de opt luni, Maria a început să frecventeze creşa. „Atunci am şi văzut efectul, pentru că este neurolog, pediatru, maseză şi nu trebuie să stau sub uşă la medici până vom fi primiţi”, spune Natalia. Totodată, a avut posibilitatea să se angajeze în câmpul muncii. „Cel mai mare copil este la şcoală, dar cu cea mică trebuia să stau acasă. După ce am dus-o la creşă, aveam timp să-mi caut un loc de muncă. Mă ajută şi părinţii, dar şi eu trebuie să lucrez”, menţionează mama copiilor.
Abandonul îşi lasă amprenta asupra copilului
Pe de altă parte, fetiţa s-a născut cu strabism. Natalia s-a adresat la medicul-oftalmolog, fiind în căutarea unei soluţii. „Specialistul mi-a spus că e nevoie de intervenţie chirurgicală, însă, în R. Moldova, astfel de operaţii nu se fac”, ne spune femeia cu regret. Ea încearcă pe internet să afle preţul unei astfel de intervenţii peste hotare. „La Moscova se fac aşa operaţii. E foarte scump, dar e necesar. Va trebui să lucrez mult, ca să adun bani. E fetiţă. Nu vreau să aibă probleme sau să-mi reproşeze, când va fi mare, că nu am făcut totul pentru ea”, explică mama copilei.
Deşi este mamă solitară, Natalia e plină de forţe. Ea e sigură că-şi va putea îngriji micuţii. Alte mame, în situaţii similare, renunţă, iar copiii lor ajung în instituţii rezidenţiale. Însă, acest pas îşi lasă amprenta asupra viitorului copiilor. Astfel, un studiu arată că, la fiecare trei luni de şedere într-o instituţie rezidenţială a unui copil, acesta pierde o lună de dezvoltare. Totodată, creierul copilului instituţionalizat poate fi de trei ori mai slab dezvoltat faţă de cel al unui copil crescut în familie. Doar 3–5 % din copiii care au avut experienţa instituţionalizării au capacitatea de a forma şi a menţine o familie.
Locul fiecărui copil este în familie
În 2010, CCF-Moldova (Copil, Comunitate, Familie) şi Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului au demarat o acţiune de reformă a Casei Municipale pentru copii de vârstă fragedă, obiectivul principal fiind înlocuirea serviciului de plasament de tip rezidenţial cu o gamă de servicii sociale. Cornel Ţăruş, reprezentant al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, susţine că „fenomenul abandonului în R. Moldova se reduce”, iar un pas important în acest sens a fost dezvoltarea centrelor maternale, unde pot fi plasate cuplurile mamă-copil aflate în dificultate. În R. Moldova funcţionează 10 centre de acest fel. „Avem în plan promovarea unui program naţional de asigurare cu locuinţe a mamelor solitare, care, deseori, sunt nevoite să se afle în concubinaj doar pentru a avea un acoperiş deasupra capului, însă preţul unei astfel de găzduiri este extrem de mare atât în ceea ce priveşte integritatea fizică, cât şi psihică a mamelor, dar şi a copiilor”, afirmă Cornel Ţăruş.
Stela Vasluian, preşedinta APSCF (Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei), a menţionat, în cadrul unui club de presă cu genericul „Casa de copii nu e acasă. Instituţionalizarea copiilor trebuie stopată”, patru principii de bază ale Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului: non-discriminarea, interesul superior al copilului, supravieţuirea/dezvoltarea şi opinia copilului. „Noi reprezentăm o alianţă de 89 de organizaţii şi luptăm pentru stoparea procesului de instituţionalizare, continuând să credem cu fermitate că locul fiecărui copil este în interiorul familiei, lângă mama şi tata”, punctează Stela Vasluian.
La începutul anului 2000, circa 17.000 de copii se aflau în instituţii rezidenţiale. În prezent, sunt instituţionalizaţi în jur de 3800 de copii.
