Principală  —  IMPORTANTE   —   Istoria unui francez îndrăgostit de…

Istoria unui francez îndrăgostit de Moldova, de cașcavaluri și de economia solidară

În ultimii ani, satul Horodiște din raionul Rezina este cunoscut nu doar pentru amplasarea sa alături de rezervația peisajistică Țipova, care atrage numeroși vizitatori împătimiți de natură și de aceste locuri unice în arealul de la noi. La toate atracțiile din zonă s-a mai adăugat spiritul pur francez al acestor locuri, or, aici cu ușurință poți auzi șanson francez, poți gusta bucate neobișnuite pentru noi, poți întâlni pe străzi tineri din Franța și Belgia, vorbind franțuzește. Mai mult chiar, de ceva timp, în sat funcționează o mini-fabrică de producere a cașcavalurilor bio, după rețete franceze autentice.

Am aflat că spiritul francez s-a născut aici acum 15 ani, când la Horodiște au venit francezul Thierry Ernst și soția sa, chișinăueanca Tatiana. Cei doi au descoperit aici o clădire a unei școli vechi, au cumpărat-o și au început a scrie o poveste nouă în viața acestui sat. Timp de 5 ani, cei doi au tot făcut naveta Lyon-Horodiște, după care, acum 10 ani, au vândut totul în Franța, la Lyon, unde locuiau, și s-au stabilit în Moldova, unde au început să-și realizeze visurile legate de renașterea acestor locuri cu totul speciale.

Tatiana și Thierry

ÎNCEPUTUL

TATIANA: În 2005, noi am venit aici în ospeție și ne-am îndrăgostit de locul acesta… Și am zis că putem cumva să facem ceva… Atunci încă locuiam în Franța și eu aveam impresia că lucram într-o țară străină, iar gândul meu era să revin acasă, să fac ceva pentru țara mea… Cumva ne frământa foarte mult asta și, în 2010, am lăsat acolo totul și am venit cu fetița în Moldova. A fost greu și nici acum nu e ușor… E un sacrificiu, pentru că soțul meu are doi copii acolo, are deja nepoți, și familia – mama, frați, surori, și pentru el a fost un sacrificiu foarte mare. Dar, pe de altă parte, noi suntem norocoși pentru că ne trăim visurile noastre, și asta-i un miracol!

THIERRY: Am venit pentru prima data în Moldova în 1993. Eram tânăr și interest să combin călătoriile cu expedițiile umanitare. Noi am adus un camion din Franța pentru oameni defavorizați din sudul Moldovei, la Gura Galbenei. Am descoperit Moldova și imediat m-am îndrăgostit de ea. Atunci nimeni nu venise încoace cu haine, cu produse alimentare. Era strașnică situația în 1993. Eu, ca voluntar, am început să vin în fiecare an în Moldova.

TATIANA: Când ne-am întâlnit, în 1997, Thierry deja era pe calea umanitară și cumva, împreună, am mers pe calea asta – să ajutăm oamenilor. Iar dragostea față de oameni e imensă… Nu avem un alt scop decât a ajuta, a face bine! Până la urmă, noi suntem toți uniți – și dacă facem bine cuiva, ne facem bine și nouă. De mică am visat să ajut oamenii. Și mi-am promis mie că, atunci când voi fi mare și voi avea posibilitate, o să ajut, o să fac ceva pentru copii și pentru bătrâni. Și asta se realizează!

Școala veche

ȘCOALA

În 2002, soții Ernst au înregistrat în R. Moldova o Asociație obștească – „Vent d’Est” și au ajutat o școală-internat din Chișinău, de la Botanica. Atunci mai locuiau la Lyon, administrau acolo o afacere împreună – un restaurant și nu cunoșteau încă nimic despre Horodiște.

TATIANA: În 2005, am sosit la Horodiște, în ospeție, și am descoperit școala veche din sat. Ne gândeam cu soțul meu că putem face ceva ca să oprim exodul din sat, să rămână părinții cu copii acasă. Și ne-a venit idea să facem o mini-fabrică, să producem dulcețuri și siropuri, după tehnologia franceză, ca să fie producția mai naturală, și să cumpărăm fructele din această zonă, de la Horodiște, Rezina. O parte din clădire va fi viitoarea fabrica, altă parte va fi o ecopensiune, ca să primim copiii defavorizați aici în ospeție, în perioada vacanțelor, împreună cu voluntari din Franța și Belgia. Vom primi și turiști, ca să ne autofinanțăm.

Tatiana povestește că, atunci când au cumpărat clădirea, aceasta era distrusă, arsă pe jumătate, fără uși și fără geamuri. Au aflat că este din 1803. Aici locuia o familie nobilă care a deshis într-o parte a clădirii o școala pentru copiii din sat. Așa era descoperită o poveste frumoasă care i-a încurăjat pe Thierry și Tatiana să prelungească tradiția școlii în clădirea aceasta, tradiția binefacerii, lansată acum 200 de ani.

TATIANA: Am început construcția… Durează, e un proiect foarte mare. Între timp, am lucrat la școală, cu elevii, cu oamenii din sat, am finanțat studii, diferite activități…

Multă lume nu a înțeles de ce eu cu Thierry am venit anume în acest sat și am decis anume aici să facem bine. Asta a fost întrebarea principală a sătenilor! (râde)

Cu asociația lor, Thierry și Tatiana au adus de-a lungul anilor grupuri de voluntari din Franța și Belgia, care ajutau la fabrică, la reparația și construcția școlii.

Voluntarii se mai împlică și la organizarea festivalurilor de șanson francez și de cașcavaluri autohtone, fac master-clasuri și ateliere de creație, animație și jocuri sportive pentru copiii din Horodiște și din alte sate din apropiere.

O parte a satului participă la aceste activități, oferind cazare, transport și produse alimentare. Aceste servicii sunt contra plată și constituie o contribuție financiară importantă pentru acest sat, în special pentru vârstnici.

Thierry și Tatiana atrag fonduri din diferite surse franceze pentru proiectele lor sociale și pentru a acorda un ajutor direct familiilor cu nevoi speciale din Horodiște.

Voluntari

CAȘCAVALURI ȘI ECONOMIA SOLIDARĂ

Zi de zi, Thierry simțea că îi lipsește ceva. Îi era dor de gusturile franceze! Odată, a încercat acasă să facă cașcaval după o rețetă franceză tradițională… Și a reușit!

THIERRY: Prima dată am făcut o expoziție cu Ambasada Franței. Am prezentat cașcavalul nostru cu gust particular, intens. Nu este un cașcaval ușor. Și am văndut foarte mult, am vândut totul, nu a ajuns cașcaval! Și am spus că putem face ceva. Eu gândeam că putem face repede un proiect social. Pentru că deja noi cumpăram lapte din sat, am spus că dacă noi cumpărăm mai mult lapte, noi putem ajuta direct satul.

De atunci au început marile schimbări la Horodiște. Dis-de-dimineață, localnicii vin cu lapte proaspăt la casa lui Thierry. Satul a prins viață. Lumea a început să cumpere vaci, dar pentru cei nevoiași Thierry cu Tatiana au cumpărat câte două vaci – ca și ei să poată beneficia din vânzarea laptelui la mini-fabrica lor.

Cașcavalurile lui Thierry sunt bio, sută la sută naturale, deoarece rețeta include doar lapte proaspăt, cheag și sare. În cazul unor anumite feluri de cașcaval, se mai adaugă condimente picante: piper negru sau roșu, cimbru, usturoi, cenușă alimentară. Thierry afirmă că produsul său e unic, deosebit de cașcavalurile franceze, produse industrial, din laptele unor vaci, care, probabil, nu au văzut în viața lor iarbă verde…

THIERRY: Noi avem mulți clienți, în fiecare săptămână, noi clienți descoperă cașcavalul nostru. Da, e un produs unic: cașcaval francez, fabricat în Moldova, din produse naturale, din lapte de la fermieri.

La baza afacerii lor stau principiile economiei solidare – un model francez care presupune activități în sprijinul celor vulnerabili. Cei care practică o astfel de economie, acceptă să-și limiteze profiturile în schimbul soluționării problemelor sociale.

TATIANA: Am deschis întreprinderea de producere a cașcavalurilor anume pentru că era nevoie să ajutăm oamenilor – nu prin a dona, pur și simplu, bani sau ajutor umanitar, dar a le oferi posibilitatea să facă bani acolo unde trăiesc.

THIERRY: Economia solidară este importantă pentru că – eu cred – în Moldova nu există problema locurilor de muncă. Or, locuri de muncă sunt multe, prea multe! Problema e că salariile sunt foarte mici. Când omul lucrează zi de zi și nu-i ajung bani pentru familie, pentru copii – asta e strașnic! Eu aș vrea să schimb nivelul de viață al oamenilor, ăsta e visul meu. Asta face economia solidară. Noi putem cumpăra lapte la jumătate de preț, dar nu vrem, fiindcă noi vrem să acordăm ajutor populației care e foarte săracă. Eu vreau să ajut la dezvoltarea economică a acestui sat.

În perioada pandemiei, economia solidară a fost chiar salvatoare pentru sătenii din Horodiște.

THIERRY: Da, era foarte complicat, totul a fost închis pentru noi – bar, piață – dar nu vrem să abandonăm oamenii din sat, noi lucrăm fără profit, am făcut prețul foarte mic și așa putem să ajutăm oamenii.

Acum ne gândim să facem prețul și mai mic, ca să vindem mai mult cașcaval, pentru a cumpăra mai mult lapte din sat. În acest fel noi ne gândim să dezvoltăm businessul.

Acum, colectăm circa 600 de litri într-o zi, 1200 de litri săptămânal. Obiectivul este să luăm 1500 de litri – deci să producem 150 de kg de cașcaval pe săptămână. Noi nu putem cumpăra tot laptele din sat, iar oamenii întreabă – de ce nu cumpărați lapte de la mine? Noi vrem să dezvoltăm afacerea. Am deschis un „Bar à fromage”, în Chișinău, unde e și un magazin, poți să cumperi cașcaval acolo și poți gusta de pe platoul de cașcaval, cu o sticlă de vin. Acolo noi facem toată mâncarea pe bază de cașcaval. Chiar eu sunt bucătarul!

DESPRE MENTALITATEA LOCALNICILOR

N-am putut rezista să nu întreb – ce crede Thierry, după 10 ani de trai în Moldova, despre țara noastră și, mai ales, despre oamenii de aici. De ce moldovenii pleacă, nu reușesc să se dezvolte aici, dar el a reușit?

THIERRY: Cred că prima problemă în Moldova e că oamenii de aici nu iubesc Moldova! Dacă întrebi moldovenii din Italia, din Franța, ei spun că Moldova e nimic – tradiția e superbă, dar Moldova e goală. Și nu poți face nimic dacă mentalitatea e așa! În primul rând, trebuie să iubești Moldova, să dorești s-o dezvolți.

O altă problemă este că generația nouă vrea să dezvolte antreprenoriatul, dar aici a mai rămas mentalitatea din perioada URSS, și e greu, e blocaj. Fără un spirit antreprenorial autentic, Moldova nu poate să se dezvolte repede.

TATIANA: Concluzia mea e că moldovenii caută un loc mai bun acolo unde statul deja asigură cumva viitorul. Mai este mentalitatea potrivit căreia statul trebuie să ne dea, că statul e de vină de tot ce ni se întâmplă rău. Eu n-aș spune așa. Noi suntem fiecare parte din stat și fiecare trebuie să-și cunoască locul, și fiecare trebuie să participe că să ameliorăm situația în Moldova, în primul rând, rămânând acasă. Pentru că-i țara noastră, e pământul nostru, trebuie să-l dezvoltăm!

THIERRY: Eu cred că atunci când diaspora va reveni în Moldova, asta va fi o bogăție pentru Moldova și vor apărea multe posibilități de a face ceva cu mentalitatea schimbată, văzând altceva. Eu cred că asta-i o soluție pentru Moldova.

Chiar în cazul nostru. Soția mea a trăit 10 ani în afara Moldovei, a învățat multe și apoi a revenit și e bogată prin cunoștințele pe care le are!

TATIANA: În Moldova, ca să obții ceea ce vrei, trebuie mult curaj, trebuie să crezi în proiectul tău. Dacă nu crezi și nu ai curaj, sigur, te vei opri din primul pas. Și multă răbdare, și multă dragoste de țara asta… Dacă n-ai dragoste, nu poți face nimic.

DESPRE POLITICA RURALĂ ȘI SCHIMBAREA VIEȚII OAMENILOR

Cu atâtea binefaceri, făcute în sat, nu ar vrea Thierry să devină, să zicem, primar, să se implice mai mut în politică?

THIERRY: Eu sunt foarte interesat de politică. Ce este politica? Politica e schimbarea vieții oamenilor. Eu cu Tatiana deja facem politică în Horodiște. Prin proiectele noastre, le oferim oamenilor posibilitatea de a-și schima viața. Dacă devin eu primar, eu nu cred că este bine, mai eficient e ce facem acum, dezvoltăm proiecte – așa e mai interesant. Așa facem politică!

Aș vrea să facem proiecte care pot să crească singure. Vreau ca, după mine, aceste proiecte să trăiască. Dar asta-i complicat, avem nevoie de timp.

TATIANA: De la început, au fost piedici foarte multe, e multă dezorganizare la nivel administrativ. Din păcate, multă lume nu e profesionistă, ca să ne dea un sfat real. Foarte mult timp am pierdut, foarte mulți nervi, foarte mulți bani și energie din cauza că la posturi importante stau persoane care nu sunt competente, din păcate…

Chiar ieri mă gândeam: cât am plâns pentru proiectele acestea! Îmi puneam întrebarea – de ce am venit aici, ce vreau să dovedesc prin asta? Pentru ce îmi trebuie asta? Pentru că copilul meu aproape că nu m-a văzut 10 ani. Fetiţa mea îmi spune: „Mama, tu îi iubești pe alți copii, pentru dânșii te lupți, dar pentru mine nu vrei, mă uiți”. Într-adevăr, așa a fost, a fost foarte greu.

Cu 10 ani în urmă era mai greu, pentru că era mult haos. Acum am făcut un pas înainte, dar mai e mult de lucru.

Cu familia

— Dar cât de mult s-a schimbat viața la Horodiște?

THIERRY: Cred că este exigent să spunem că s-a schimbat viața… Aș vrea să schimbăm nivelul de viață. Eu sper că de la copiii care cresc astăzi vor veni schimbările în Moldova. Şi noi ajutăm ca asta să se întâmple. Vreau să adun bani pentru scoala din Horodiște și să oferim copiilor posibilitatea să facă studii de calitate.

Deci, pentru mine, Moldova e bogată, dar populația e săracă. Sunt multe posibilități. Când am vorbit cu cineva de aici, cu mulți ani în urmă, el mi-a spus – „ție îți este ușor, tu ești în Franța”. Ok, acum eu stau în Moldova – și noi am reușit multe împreună cu Tanea. Nu e ușor, e complicat, dar să faci business în Franța tot e complicat. Deci, eu cred că mentalitatea trebuie schimbată.

TATIANA: Da, cred că mentalitatea e provocarea cea mai mare… Pentru că lumea la noi e deschisă, e foarte amabilă, toți vor să facă ceva. Dar când vii cu lucruri noi, nu te înțelege nimeni și este foarte multă frică. Lumea gândește că dacă vii cu proiecte noi, atunci vrei să-i minți, să-i furi, nu înțeleg lucru acesta.

Altceva este administrația. Cum să vă zic… Atunci când alegi calea cinstită, nu te vede nimeni. Noi preferăm să mergem pe calea cinstită, fără cunoștințe, cumătri și așa mai departe. Și asta e cel mai greu. De asta și durează proiectul nostru, de 10 ani doar construcția.

— Dacă știam de la început că așa o să fie, aș fi mers pe calea asta?

Cred că da – drumul e frumos până la urmă, acest drum ne-a maturizat. Chiar și proiectul acesta care durează 10 ani. Până la urmă noi am întâlnit atâta lumea frumoasă, cred că mii de persoane care au fost la Horodiște și ne-au ajutat cu brațe de muncă, cu un ban, fiecare în felul său. Cu ceva timp în urmă, am aflat că la Bruxelles se întâlnesc voluntarii și vorbesc depre Horodiște – și asta-i o minune!

Cu siguranță, Thierry cu Tatiana sunt un model demn pentru populație – și nu e o excepție, ci o „normă”, la care trebuie să ne asociem cu toată încrederea și diligența. Doar așa am obține speranța că vom auzi râsul copiilor în sate moldovenești, reuniți cu părinții, care cu inima calmă și cu încredere în viitor pot rămâne acasă.

THIERRY: Sunt bucuros pentru că văd mulți tineri care dezvoltă firme micuțe, ecologice, în zece ani am văzut schimbarea asta. De exemplu, la piața EcoLocal, unde noi vindem în fiecare sâmbătă, sunt foarte mulți tineri care vin cu diferite produse naturale – deja e bine. Eu cred că generația tânără trebuie să fie încurăjată. Asta e bogația Moldovei!

TATIANA: Și amabilitatea oamenilor! La noi oameni sunt foarte amabili, ei au un spirit deschis de primire a omului, chiar și necunoscut, în casă, și asta atrage străinul. Dar natura Moldovei… Eu îs îndrăgostită! Ori de cite ori merg pe drum, zic: „Doamne, mulțumesc, că m-am născut aici!”

VOCEA SATULUI

VASILE LISNIC, medic-veterinar de liberă practică, angajat la fabrica de producere a cașcavalurilor franceze:
Este un prilej pentru populația noastră, în special pentru tineri. Eu sunt încă optimist și sper că Moldova are viitor, atâta timp cât tinerii se opresc aici, mai cumpără câte o vacă și vor să stea acasă, lângă familii, lângă copii, înmulțesc animalele și se ocupă de creșterea bovinelor, de producerea laptelui…
Sunt oameni care nu țin doar o vacă, dar țin două vaci, sunt care țin și câte trei vaci, și au interes să vândă laptele, pentru că există o diferență mare de preț. Dacă în unele localități laptele se recepționează cu 5-6 lei, în dependență de procentul de grăsime – aici, dumnealui achită 10 zei, fie iarnă sau vară. Unii oameni, dintre cei mai în vârstă, care nu mai au posibilitate să țină o vacă, înmulțesc capre. Țin câte 2-3 capre și aduc lapte, că e mai scump, e achitat mai bine decât laptele de vacă.