Exodul din R. Moldova: creierele care migrează

Sate pustii şi rămase doar cu numele pe hartă, de unde oamenii pleacă peste hotare sau se mută în oraşe pentru a-şi găsi un loc de muncă. Liniştea colindă printre casele părăsite şi pământurile lăsate în paragină de către bătrânii care nu mai au puteri să le lucreze. Acesta este portretul şters al R. Moldova – ţara care pierde oameni din cauza lipsei locurilor de muncă şi a instabilităţii.

Urmărește ZdG în Google News Adaugă ZdG ca sursă preferată

Tinerii de la sate reprezintă viitorul comunităţilor rurale, susţin specialiştii, însă, cu toate acestea, tinerii ajung să nu aibă unde să se angajeze, decât să lucreze pământurile părinţilor sau ale străinilor. „Bine, îţi dă liderul câteva kilograme de făină sau de grâu, dar ai nevoie şi de bani, ca să cumperi măcar ceva de la magazin”, ne spune Vasile Tătaru, din raionul Teleneşti, care a venit la Chişinău în căutarea unui loc de muncă. „Învăţ repede, doar de lucru să găsesc. Aş pleca la lucru peste hotare, dar nu am bani pentru perfectarea paşaportului şi nici pentru procurarea unui bilet. Totul se rezumă la bani şi totul se face cu bani”, oftează bărbatul.

Şomajul cronic din sate

În satele prin care trecem, întâlnim cel mai des copii şi bătrâni. Bunicii îşi îngrijesc nepoţii, iar părinţii îşi caută un loc de muncă mai bine plătit în altă ţară, pentru a-şi scuti copiii de grija zilei de mâine, trimiţând lunar colete cu alimente şi bani. Potrivit datelor oficiale, aproape în fiecare sat din R. Moldova circa 30% sunt copii şi bătrâni, 25% sunt plecaţi, 20% au un lucru stabil, iar ceilalţi 25% nu lucrează. „În sate avem astăzi o situaţie de şomaj cronic, de circa 50%. Însă, dacă e să luăm în calcul şi pe cei plecaţi, pentru că au plecat în cea mai mare parte pentru că nu au un loc destoinic de muncă, şomajul, în sate, ar fi ajuns la 75-80%”, susţine Ghenadie Ivaşcenco, coordonator de proiecte în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

„Migraţia a devenit, de-a lungul anilor, un fenomen obişnuit pentru tinerii din satele Moldovei”, ne spune Victor Guriev, primarul satului Gordineşti, Edineţ. „Aproape toţi tinerii din sat sunt plecaţi peste hotare, iar cei care au rămas fie că încearcă să se pună pe picioare, lucrând din greu, fie aleg să lenevească şi să se plângă pe soartă”, susţine primarul satului Gordineşti. Potrivit lui, în satele din regiunea de nord a ţării nu există problema lipsei locurilor de muncă. „Da, cei care au studii superioare ar putea să nu-şi găsească întotdeauna un loc de muncă în specialitate, dar un loc de muncă care să le ofere un trai decent, cu siguranţă că pot să-şi găsească”, explică Victor Guriev.

Cu toate acestea, Ghenadie Ivaşcenco este de părere că trebuie să ţinem cont că aşa-zisele „locuri de muncă” sunt doar un lucru sezonier, neoficial. „Când spun „neoficial”, mă refer la faptul că angajatorul nu-i oferă asigurare medicală, nu-i face omului un carnet de muncă, ci doar îi dă zilnic vreo 200-300 de lei, ceea ce înseamnă că acesta nu va avea nici un lucru stabil şi nici o pensie. Totodată, trebuie să ţinem cont şi de factorul psihologic. Este uşor să insulţi populaţia. Orice om, după o perioadă îndelungată de inactivitate, nu este în formă, îi este greu să lucreze. Întotdeauna vin cu exemplul: oricine vine după un concediu de două sau trei săptămâni spune că are nevoie de câteva zile ca să prindă ritmul, şi asta după două săptămâni. Dacă vorbim despre un om care nu a lucrat deloc vreo cinci sau chiar zece ani, ne dăm seama de starea lui psihologică, morală… Evident că el este într-o stare decăzută, el nu este în formă. Iată de ce după o perioadă îndelungată de inactivitate, după perioade de criză, pe toate continentele, şi în SUA, şi în Europa, şi în Asia, se practică lucrări publice. Scopul acestor lucrări publice este de a reanima psihicul, starea morală, pozitivă a unui om. Altfel, desigur, după ce nu a lucrat o perioadă îndelungată, omul se află într-o stare morală foarte complicată, şi când vii şi-i oferi 200 de lei pentru o zi, evident că omul nu este pregătit pentru aşa ceva. În acest caz, populaţia trebuie, mai degrabă, înţeleasă decât acuzată”, susţine coordonatorul de proiecte PNUD.

„Oamenii îşi vând bunurile pentru a beneficia de ajutor social”

„Oamenii zic că trăiesc greu, dar de ce stau atunci pe la baruri, discoteci? Oamenii susţin că nu sunt locuri de muncă în Moldova, dar cei care trăiesc în sate oare uită că Moldova e o ţară agrară, cu foarte multe pământuri care trebuie să fie lucrate?”, se întreabă Vasile Morcov, şeful Centrului de Sănătate din satul Chetriş, Făleşti. „În Moldova, stau mii de hectare pârloagă. În ţările europene lumea munceşte, acolo nu vezi pământuri care nu ar fi lucrate, deoarece pentru ei pământul este un bun pe care trebuie să-l îngrijească. Dar la noi oamenii nu vor să lucreze, ci să lenevească şi să consume alcool. Observăm cum, în ultimii ani, a crescut numărul cazurilor de omor, furt, tâlhării şi violuri. De ce? Pentru că au prea mult timp liber. Mulţi tineri au devenit un fel de paraziţi, care nu sunt buni de nimic”, se arată indignat medicul.

„Jumătate din tinerii din sat aşteaptă indemnizaţii, fiind înscrişi ca şomeri. Ştim prea bine că mulţi oameni vând totul: cota de pământ, calul, vaca… doar pentru a beneficia de ajutoare sociale pentru care nu trebuie să facă nimic”, subliniază Silvia Ţurcanu, primară de Chişcăreni, Sângerei.

„Această lene şi stare de confort a devenit o boală a societăţii, care duce şi mai mult la ruinarea şi dispariţia satelor”, explică şeful Centrului de sănătate din satul Chetriş.

Bărbatul ne povesteşte că în sate sunt lideri care au mult pământ şi tehnica necesară, dar nu au muncitori. De aceea, liderii sunt nevoiţi să cultive grâu şi floarea-soarelui. „Am vrut să angajez nişte tineri care să-mi lucreze pământul. Am vrut să le plătesc câte 200 de lei pe zi, plus mâncare, dar ei au refuzat. Sunt doar câteva familii nevoiaşe care lucrează cu ziua, iar restul spun că e prea umil pentru ei să facă asta”, menţionează Vasile Morcov.

Ghenadie Ivaşcenco nu este de acord cu astfel de afirmaţii. „Nu e corect că oamenii de la ţară nu vor să muncească. E vorba de demnitatea umană. În plus, munca cu ziua nu le oferă senzaţia unui job, siguranţa unei pensii”, îl contrazice Ivaşcenco, convins că agricultura nu este salvarea comunităţii rurale din R. Moldova. „Muncile sezoniere şi temporare, în toată lumea, sunt dedicate în special tinerilor, studenţilor, oamenilor care doresc să activeze suplimentar, când au un job de bază şi suplimentar vor să mai muncească undeva. Asta se numeşte economie sură, nu este vorba de evaziune fiscală în cazul dat. Noi trebuie să tratăm aceste activităţi nu ca oportunităţi economice generale, dar ca anumite oportunităţi pentru oamenii care deja au un job, în niciun caz pentru omul care-şi hrăneşte familia doar din munca cu ziua”, afirmă expertul.

„În sat totuşi există viaţă”

Rodica Ştiubei, secretară la primăria satului Lencăuţi, Ocniţa, susţine că problema cea mai mare, care duce la sărăcirea pe care o observăm în foarte multe sate, este lipsa infrastructurii. „În sate nu sunt fabrici, uzine… unde s-ar putea angaja oamenii. Astfel, le rămâne doar să-şi îngrijească pământul şi să supravieţuiască, fără a reuşi să mai vândă undeva fructele şi legumele”, ne spune femeia.

„Mergem în oraşe şi căutăm ceva de lucru. Nu poţi să stai cu mâinile în sân, nimeni nu te ajută”, ne-a spus Ion Radvan, un tânăr din satul Roşcani, Străşeni, care spune că lucrează la o întreprindere de construcţii din Chişinău.

Primara satului Chişcăreni este de părere că statul trebuie să încurajeze investiţiile care vin de peste hotare, pentru ca astfel să fie create locuri de muncă şi să fie încurajată dezvoltarea businessului mic şi mijlociu în mediul rural. „Acum 10 ani, un investitor italian a iniţiat în localitate o afacere, creând astfel peste 130 de locui de muncă pentru localnicii angajaţi până atunci în munci agricole. Ideea de a apela la el mi-a venit după ce am văzut câteva femei din sat care mergeau la muncă în satul vecin, unde exista o fabrică. L-am găsit pe investitorul italian, i-am arătat o clădire părăsită din sat şi i-am propus să construiască acolo o fabrică de textile. Astfel, uniformele medicale cusute aici îmbracă sute de mii de medici din mai multe state europene”, declară Silvia Ţurcanu.

Ea afirmă că, deşi satul Chişcăreni este afectat de probleme comune pentru orice sat din R. Moldova la ora actuală, inclusiv de migraţie, „există, totuşi, viaţă” în localitate, pentru că oamenii au un loc de muncă stabil şi bine plătit.

„Satele se topesc”

În satul Domulgeni, Floreşti, am găsit şi o bancă ţărănească, unde lucrează Andrei Sârbu. Bărbatul ne spune că oamenii din sat nu prea au un loc de muncă, dar cei care decid să-şi creeze o minifermă iau credite de până la 30 de mii de lei de la „banca” pe care o conduce. „Tinerii fug din sat, au rămas doar bătrânii. Oamenii nu prea au de lucru, este în sat un lider mai mare, care se ocupă cu livada, aşa că nişte oameni lucrează acolo, dar în rest…”, oftează bărbatul.

Acelaşi lucru ni-l spune şi Ion Boico, proprietarul morii vechi din satul Soloneţ, Soroca. Potrivit lui, în fiecare an, satele se topesc. „În sat mai că nu au mai rămas oameni, aproximativ 40 la sută din case sunt părăsite. La noi nu-s locuri de muncă, decât doar la prăşit şi toamna la strâns roada. Înainte aici, în sat, au fost două şcoli, dar au fost închise”, menţionează Boico.

„Viaţa e grea şi de aceea trebuie să faci tot ce-ţi stă în puteri ca să câştigi nişte bani în plus pentru a oferi educaţia cuvenită şi o viaţă mai bună copiilor”, ne-a mărturisit Adela Grosu, din satul Chetriş, Făleşti, zâmbind obosită. Femeia a lucrat mai bine de zece ani în Federaţia Rusă. „Avem patru copii şi trebuie să facem bani, ca să-i creştem şi să-i învăţăm. Dar am revenit pentru că fiica urma să meargă la universitate şi am vrut să-i fiu alături”, susţine femeia. Însă, după trei luni de aflare în Moldova, Adela se gândeşte să plece. „Aproape săptămânal trebuie să trimiţi genţi cu mâncare copiilor care trăiesc în capitală, iar în sat nu ai cu ce să te ocupi decât să lucrezi pământul, să creşti vaci şi să vinzi laptele sau să lucrezi la fabrica de haine din raion. Satul nostru este departe şi e mult de mers până la fabrică şi înapoi, cheltui mult timp şi bani şi la sfârşitul lunii ajungi aproape fără nimic… Sigur, aş vrea să rămân în Moldova, dar când văd că buzunarele îmi sunt goale, nu găsesc o altă soluţie decât să plec”, constată Adela.

Deşi satul Roşcani este unul modernizat, cu drumuri bune, pământ mult şi case mari, totuşi acolo nu există nicio întreprindere, iar oamenii nu-şi deschid afaceri. Aceştia preferă să lucreze în oraşele din apropiere sau peste hotare. „E mare sărăcie în sat”, ne spune Iurie Pascari. „Nu avem nicio întreprindere. Lucrăm în oraşe: la Străşeni sau la Chişinău, iar aici doar trăim… Doar nu o să stăm acasă să murim de foame. Ne-am duce şi peste hotare, dar pentru asta avem nevoie de paşapoarte biometrice”, explică Anatol, prietenul lui Iurie, sprijinindu-se de geamul furgonetei în care stă.

Ghenadie Ivaşcenco de la PNUD Moldova a declarat că soluţia pentru ca localităţile rurale din R. Moldova să fie salvate este atragerea unor investitori în localităţi. Totuşi, spune Ivaşcenco, 99 la sută din cele circa 830 de primării din republică nu ar fi pregătite să ofere infrastructura necesară pentru un investitor care ar putea crea locuri de muncă.

În cazul în care situaţia nu se va redresa, există riscul ca mai multe localităţi din R. Moldova să ajungă în lista celor pe cale de dispariţie, odată cu pierderea potenţialului economic, subliniază Olga Gagauz, şefa Centrului Demografic.

Potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 68,1% din numărul total de şomeri. În rândurile tinerilor (15-24 de ani) rata şomajului a constituit 13,9%.