„Eram singură ca frunza”. Cum se învață independența

În cadrul Proiectului Apartamentul social „Spre independență”, anual, câte șase adolescente orfane sau din familii vulnerabile învață, timp de 11 luni, deprinderi și abilități de viață, pentru a se descurca singure. La Apartament, fetele însușesc tot felul de lucruri pe care într-o lume ideală le-ar fi învățat în familie – cum să-și caute un loc de muncă, cum să caute o gazdă, cum să economisească bani, dar și cum să se apere. Totodată, tinerele pot învață o meserie. Dar, pe lângă toate acestea, învață și cum să se distreze – unele dintre ele și-au sărbătorit aici, pentru prima dată, ziua de naștere sau au mers pentru prima dată în oraș să mănânce pizza.

ZdG a discutat cu patru dintre adolescentele care se află acum la Apartamentul social. Dincolo de ceea ce ne-au spus ele, coordonatoarea proiectului, Iraida Cazac, punctează că poveștile fetelor sunt mai dramatice decât ar putea părea la prima vedere și că, prin acest proiect, încearcă să li se ofere posibilitatea de a se pune singure pe picioare acum, când aproape nimeni nu le poate susține.

Fata care știe că va reuși

Ana (numele fetelor au fost schimbate, pentru siguranța lor, n.r.) are 16 ani și vine dintr-o localitate din raionul Rezina. Acolo, și-a luat diploma de absolvire a nouă clase. După ce bunica i-a decedat, s-a trezit, cum zice ea, „singură ca frunza”. Nu avea cu cine rămâne, pentru că părinții săi muriseră. Mama – când ea avea doar opt luni, iar tata, când era de șase ani. Spune că bunica devenise un fel mamă pentru ea, iar după ce aceasta a decedat, o mătușă a luat-o pe Ana sub tutelă. Doar că mai apoi, a decis să plece peste hotare și, ca fetei să-i fie mai ușor să se „aranjeze”, s-a decis să vină la Apartament.

„Aici, am învățat bucătărie, că nu puteam face mâncare deloc. Dacă puneam mâinile pe farfurii, ajungeau pe jos sau nu le spălam cum trebuie. Nu eram responsabilă, lucru pe care îl învăț. Din septembrie, anul trecut, fac cursuri de frizer. La final, va trebui să susțin un examen. M-am gândit să fac asta, pentru că îmi place acest domeniu. Îmi doresc să devin un stilist bun. Eu știu că pot, chiar dacă mai am multe de învățat. Îmi lipsește mătușa. În rest, am aici tot ce-mi trebuie”, spune Ana.

Din tot timpul petrecut la Apartament, cel mai tare i-a plăcut atunci când au mers cu fetele la pizza. A reușit să se împrietenească cu ele și acum își spun una alteia poveștile și își împărtășesc secretele. Așteaptă cu rezervă viitorul – „urmează să devin singurică, independentă și să lucrez”, enumeră fata.
Planul ei pe termen lung e să devină un bun profesionist în domeniul pe care îl studiază și să aibă o casă a sa.

Planuri de viitor

Diana are 16 ani, este din raionul Criuleni și se află la Apartament din iulie, anul trecut. La țară i-au rămas mama și tata, iar fratele și sora sunt aici, la Chișinău (familia sa este una social-vulnerabilă). Sora ei a trecut și ea anterior prin acest proiect. În fiecare lună, Diana merge acasă, să își vadă părinții. Pe de altă parte, cu sora și fratele se văd mai des.

Odată venită la apartament, Diana s-a înscris la cursuri de bucătar-cofetar. „E o muncă bună și unde se caută profesioniști, pentru că oamenii vor să mănânce în fiecare zi”, punctează ea.

În timpul liber, se implică în tot felul de activități, împreună cu celelalte fete. Tot împreună fac ordine și gătesc de mâncare. Seara, de obicei, fac totalizările.

Diana își dorește să lucreze și să facă bani, pentru a-și continua studiile.

„Vreau să merg să mai învăț la un liceu, sau la un colegiu, iar apoi să fac studii superioare. Cel mai mult îmi doresc să devin arhitect”, spune ea.

Visul despre studii superioare

Maria e din Ungheni și până a ajunge la Apartament, a stat la „cea de-a doua familie”, după ce mama ei, cu care a crescut până la cinci ani, a fost decăzută din drepturi. Ulterior, ambii săi părinți au decedat.

Maria este prima dintre beneficiarele proiectului din acest an care s-a angajat și muncește. „Sunt frizeriță și îmi place să fac tot ce e legat de asta. La început, nu eram prea încrezută, dar venind aici, spunându-mi că pot și că voi reuși să fac ceva, m-am simțit mai bine. Cred că e foarte important să ți se spună că o să reușești. Mai departe, îmi doresc să profesez și să fac voluntariat, așa cum facem acum (fetele participă în alte proiecte de voluntariat ale Diaconiei, n.r.)”, susține ea.

Adaugă că nu prea dispune de timp liber, dar atunci când îl are, lucrează uneori cu materiale reciclabile sau citește. Cel mai tare își dorește să-și deschidă propriul salon de frumusețe.

„Vreau să fiu pe cont propriu, ca să pot ajuta alte persoane, așa cum ne ajută și pe noi. Apoi, îmi doresc să întemeiez o familie și să am o casă”, visează ea.

Prima zi de naștere, sărbătorită la 17 ani

Nina are 17 ani și este din Călărași. A crescut la un Centru pentru copii. Apoi, a ajuns la acest proiect social. Spune că, la Apartament, cel mai mult îi place să gătească și să facă ordine.

„De când am venit aici, am învățat să fiu mai responsabilă, să gătesc și mai bine decât o făceam mai demult, să lucrez la ii și să fac tot felul de alte lucruri”, spune ea.

Acum, frecventează cursuri de bucătar-cofetar. „Vreau să lucrez pe profesia mea și să devin un bucătar renumit, să am propriul restaurant, o familie fericită și să călătoresc – să văd tot globul”, surâde tânăra.

Cel mai bun moment de când a ajuns în cadrul proiectului Apartamentul social a fost ziua sa de naștere. Înainte să ajungă aici, nu o sărbătorise niciodată așa cum se cuvine – cu tort, șampanie și felicitări care de care mai frumoase.

„Pur și simplu, până acum, nu a fost așa. Aici, ziua mea de naștere a fost așa cum trebuie să fie. Rămâne o amintire pentru totdeauna”, spune fata în încheiere.

„La lucru trebuie să te învechești”

Întrucât fiecare generație de fete se află la apartament timp de 11 luni și pentru că sunt minore, acesta nu le poate oferi suport pentru a urma studii superioare. În schimb, pentru a se putea descurca financiar, ele pot învăța o meserie.

După ce părăsesc proiectul, fetele se angajează la serviciu și încep un trai desinestătător, majoritatea alegând să rămână în Chișinău. Tinerele susțin că deși le e frică de ce le așteaptă în continuare, sunt gata pentru „viața de afară”. Timp de trei luni, după ce părăsesc Apartamentul social, ele sunt monitorizate, fiind urmărit inclusiv modul în care și-au amenajat spațiul în care trăiesc.

Coordonatoarea proiectului, Iraida Cazac, menționează că vorbește deja cu beneficiarele proiectului despre detalii legate de angajarea în câmpul muncii.

„De pe acum discutăm cu fetele că trebuie să înveți, să stai șapte sau opt ore la serviciu. Adică, la lucru trebuie să te învechești, cum ziceau bătrânii noștri. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să accepte să li se încalce drepturile. Însă, lucrurile pe care le cere un angajator de la angajatul său – să vină la timp, să respecte tehnologiile, să fie omul potrivit la locul potrivit, trebuie respectate”, subliniază Cazac.

Ea adaugă că obiectivul proiectului e ca, ieșind de aici, fetele să poată duce un trai independent.

„În 11 luni, nu prea poți transmite abilități de viață, dar noi le vorbim de lucruri practice, aplicabile – să știe cum să facă un buget, cum să cheltuie banii, mai ales că pe fete nu prea are cine să le ajute. După Apartament, susținerea din partea noastră va fi mai mult morală. Le învățăm unde să se adreseze în caz de nevoie – de la medic, până la jurist – lucruri care le-ar prinde bine. Ne adaptăm activitățile la nevoile lor. În lipsa părinților, ne asumăm noi responsabilitățile respective, le ajutăm să caute un loc de practică, și tot așa”, mai spune Iraida Cazac.

Anual, câte 6 tinere ieșite din sistemul rezidențial, orfane sau din familii dezorganizate, sunt găzduite în cadrul Apartamentului, un stabiliment social din Chișinău. Serviciile oferite (asistență socială, psihologică, spirituală, vocațională etc.) urmăresc creșterea gradului de autonomie personală și socială a tinerelor. Fetele din acest an fac parte din a 12-a generație a proiectului.