Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Cum a funcționat Procuratura Generală…

Cum a funcționat Procuratura Generală în anul 2015

Anul trecut, 72 de procurori au demisionat din organele Procuraturii. Majoritatea, 71 dintre ei, au plecat onorabil din sistem, în timp ce un procuror a fost demis pentru încălcări. În schimb, în 2015, au fost angajați doar 48 de procurori. Anul trecut, Colegiul de Calificare a atestat 178 de procurori, dintre care 10 nu au reușit să primească calificativul „atestat”.

Rapoartele anuale pe 2015 ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și ale organelor subordonate, Colegiul Disciplinar (CD) și Colegiul de Calificare (CC), arată că anul trecut instituția Procuraturii s-a confruntat dur cu fenomenul fluctuației de cadre în rândurile procurorilor, în condițiile în care, în perioada respectivă, au demisionat din sistem circa 10% din procurori.

10% din procurori au demisionat

Anul trecut, din subdiviziunile teritoriale și specializate și din aparatul central al Procuraturii, din diferite motive, au plecat 72 de procurori, 71 demisionând, iar unul fiind concediat. Cifra este de aproape trei ori mai mare decât cea din 2014, când din organele Procuraturii au plecat 23 de procurori. În schimb, în 2015, arată datele din raportul CSP, au fost angajați 48 de procurori, dintre care 47 în bază de concurs, iar o persoană, în baza deciziei instanței de judecată. Astfel, la 31 decembrie 2015 în R. Moldova erau angajați 712 procurori, dintre care 28 fuseseră suspendați din funcție pentru diferite motive, fie pentru că figurau în dosare penale, fie pentru că erau plecați în concediu pentru îngrijirea copilului. Un procuror fusese suspendat din funcție în baza legii cu privire la serviciul diplomatic.

CC remarcă în raportul său că a atestat 178 de procurori în 2015, dintre care 10 nu au reușit să primească calificativul „atestat”, cu unul mai mult față de anul 2014, urmând să fie reevaluați peste 3 sau 6 luni. Totodată, anul trecut, CC a primit 47 de solicitări de informație din partea Uniunii Avocaților în privința a 47 de ex-procurori care și-au dorit să devină avocați. CC a constatat că numărul de avize prezentate de CC Uniunii Avocaților s-a mărit considerabil comparativ cu anul 2014, „fapt ce denotă refluxul sporit de cadre, generat de mai mulți factori”, printre care, reforma organelor Procuraturii, modificările în legea cu privire la avocatură, asigurarea socială și remunerarea (ne)adecvată a procurorilor. Anul trecut, dar și la începutul acestui an, mai mulți procurori au renunțat la funcțiile din Procuratură și au încercat sau chiar au reușit să devină judecători.

În urma fluctuației de cadre cu care s-a confruntat Procuratura la începutul anului, CSP a propus Consiliului Institutului Național al Justiției suplimentarea numărului de burse pentru audienții institutului cu 15 locuri pentru procurori, pe lângă cele 25 scoase anterior la concurs. Această propunere a fost însă respinsă din raționamente bugetare.

567-statistica-procurori-2Un singur procuror demis în 2015

CSP a examinat, în 2015, 59 de proceduri disciplinare soluționate de CD, față de 52 în 2014, aplicând, în privința a opt procurori, „avertismentul”, în privința a cinci procurori mustrare, în privința la trei procurori mustrare aspră, iar în privința unui procuror a fost validată sancțiunea disciplinară – concedierea din organele Procuraturii. Singurul procuror care a fost demis anul trecut pentru încălcări din Procuratură este Oleg Oală. „Sancțiunea de concediere a fost dictată de admiterea de către procuror a unor încălcări grave în activitatea sa, de conduita necorespunzătoare a acestuia în calitate de procuror, dar și pentru lipsă de integritate. Consiliul a considerat că pedeapsa aplicată de către CD este proporţională, fiind racordată la gradul prejudiciabil al abaterilor constatate, inclusiv s-a ţinut cont de cazierul disciplinar al titularului”, precizează CSP. Oleg Oală a activat ca procuror în cadrul Procuraturii sect. Râșcani. El a fost demis pentru o serie de abateri disciplinare, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar fi încercat să influențeze, din poziția sa de procuror, administrația S.A. „Autogara Nord” să favorizeze circulația a două microbuze de pe ruta Chișinău-Bălți, deținute de soția sa. În alte 4 cazuri, în legătură cu pornirea urmăririi penale, CSP a acceptat suspendarea din funcţie a procurorilor figuranți în dosare penale.

„Activitatea disciplinară în anul 2015 a fost mai intensă decât în anul precedent, avându-se în vedere adoptarea unui nou Cod de etică și conduită al procurorului, dar și riscurile la care sunt supuși procurorii în cadrul exercitării atribuțiilor lor. Astfel, CD a adoptat mai multe hotărâri și a respins majoritatea propunerilor privind stingerea sancțiunilor procurorilor înainte de termenul expirării lor”, se menționează în raportul CSP.

70 de plângeri pe numele procurorilor

Pe parcursul anului 2015, la CSP au parvenit 70 de petiții şi adresări de la persoanele fizice şi juridice, aproape de două ori mai mult față de anul 2014 (37 de petiţii). Dintre ele, 56 au fost primare, iar 14 – repetate. Problematica reclamată de petiţionari a vizat ilegalitatea măsurilor dispuse și hotărârilor adoptate de procurori în cauzele penale, conduita necorespunzătoare a procurorilor, dezacordul cu neadmiterea la concurs.

CSP a identificat mai multe vulnerabilități în activitatea organelor de autoadministrare a procurorilor în 2015, cum ar fi: lacunele legislative, lipsa unui buget autonom, a sediului şi a personalului aparatului CSP, nedelimitarea clară a funcţiilor dintre Procuratura Generală şi Consiliul Superior al Procurorilor sau asigurarea tehnico-materială insuficientă, se mai spune în raport.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul Civil Rights Defenders şi National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.