Campania „Cheamă ZdG în satul tău”: „Suntem o țară mică și săracă, dar bogată în deputați”
Am ajuns în satul Bardar, raionul Ialoveni, într-o zi importantă pentru mulți săteni – ziua când este adusă pensia. La ora 11:00, la ușa oficiului poștal din centrul satului s-a format un rând lung. Oamenii au venit să-și primească pensia. Între timp aceștia discutau despre scumpirea energiei electrice și a lemnelor, despre familiile care au plecat în afara țării și despre viitorul țării.
„Ne-am săturat de politică și de politicieni, dar ei au intrat în casele noastre și nu pleacă. Ne indispun. Vrei să nu vorbești despre ei, dar nu ai cum. În fiecare seară spun vreo prostie sau minciună la TV și nu ai cum să te abții și să te faci că nu-i auzi. Te apucă inima”, se indignează Agafia Tunu, născută în anul 1928. Bătrâna urcă încet cele trei scări ale oficiului poștal, sprijinindu-se în cârja roasă de ani și palma sa bătătorită, atunci când o femeie îmbrobodită o anunță că i-a venit rândul să-și primeacsă banii. „E mare bătaie de joc această pensie. E o insultă pentru noi, bătrânii”, oftează femeia, în timp ce deschide ușa oficiului poștal mic și neîncăpător pentru toți cei care stau să-și ia banii pe care-i vor număra atent de câteva ori, de parcă ar mai avea speranța că astfel numărul bancnotelor va crește. După care vor pune deoparte banii pentru lumină, apă, gaz, lemne și medicamente, iar restul pentru pâine.
„Multe nu-ți poți permite. Ce mai? Nici puținul nu îți este accesilbil atunci când primești așa de puțin, acum, când viața este atât de scumpă”, adaugă o altă femeie, care iese din oficiu numărând banii pe care i-a primit, apoi îi strânge sul și îi afundă în buzunarul de la haină.
„Dacă aș fi președinte aș confisca averile tuturor deputaților și aș da banii oamenilor ca să trăiască măcar puțin mai bine. Aș vinde toate casele și mașinele de lux ale deputaților și i-aș lăsa pe drumuri, ca să vadă cât de greu este să trăiești în Moldova când nu trebuiești nimănui”, spune cu indignare Nicolae Stănilă, în timp ce răsfoiește ziarul pe care-l ține în mâină vecinul său Tudor Dinu. „Privește-i pe toți acești deputați care ne-au trădat încrederea. Nu merită ei să ne facem inima rea. Nu merită ei nici măcar un ban. Suntem o țară mică și săracă, dar bogată în deputați – tocmai 101! Pentru ce? Oare nu ne ajung și 50? Apoi, oamenii pleacă peste hotare, Moldova devine tot mai pustie, iar în ajunul alegerilor aflăm că suntem peste 4 mln, dar de unde?”, se întreabă Tudor Dinu.
„Un stat este ca o casă. Dacă temelia este rea, atunci casa se va dărâma. De aceea și suntem un popor dărâmat, pentru că la conducere avem doar niște hoți. În zădar luptăm noi cu corupția. Ea nu va fi dată jos până nu vor fi schimbați toți cei din Parlament”, zice Andrei Vlas, în timp ce construiește acoperișul unei case din sat. „Înainte am lucrat ca șofer la ambulanță, dar salariul era prea mic și m-am apucat de construcții. Mă gândesc să plec peste hotare, la fel cum au făcut jumătate din tinerii Moldovei. Întrebarea este ce lași aici? Și acasă trebuie să faci ceva, să nu lași copiii pe drumuri”, susține bărbatul, revenind la vopsirea fâșiilor groase de lemn.
„Ne mulțumim cu ce avem, dar vrem tot ce-i mai bun pentru copiii noștri. Viitorul lor ne macină și nu ne lasă să dormim nopțile. Pentru ei muncim din greu și tot pentru ei plângem atunci când vedem că sunt nevoiți să plece ca să-și găsească un loc de muncă în oraș, unde își cheltuie tot salariul doar pentru închirierea vreunei garsoniere. În acest caz cum putem să mai vorbim despre vreun viitor, despre o dezvoltare și dorința tinerilor de a-și crea o familie și de a rămâne în Moldova?”, oftează Anastasia Spânu, o altă localnică din satul Bardar. „Vreau ca tinerii să poată să-și construiască un culcuș al lor și să nu umble pe uși străine”, susține femeia.
Cu pași grăbiți se îndrepta spre oficiul poștal și Sofia David. Femeia susține că indiferent ce s-ar schimba în lumea politică din țara noastră, „soarele va răsări și va apune la aceiași oră”. „Suntem o frântură dintr-un neam, un neam rătăcit ce este mereu dezbinat și șters de politicieni. Indiferent de ce se întâmplă pe plan politic, viața continuă. Trebuie să îngrijim de curtea, satul în care trăim. Trebuie să începem de la noi. Avem nevoie de o canalizare centralizată, ca oamenii să-și poată construi în casă un veceu, că lumea îmbătrânește dar tot se duce afară cu nevoile, ca oamenii primitivi… Poporul acesta a fost furat mereu și sunt sigură că miliardul furat nu mai este căutat de nimeni, decât pe documente…”, conchide femeia.
