Bicicleta: favorizată în Europa, marginalizată în Moldova
Europenii consideră bicicleta un mijloc de transport sigur şi eficient. Cetăţenii Uniunii Europene parcurg cu bicicleta sau pe jos până la 40% din călătoriile zilnice (la serviciu, la şcoală, în instituţii publice sau pur şi simplu la plimbare). Majoritatea străzilor UE, pe lângă trotuare şi carosabil, au prevăzute şi piste pentru ciclism. Echipa Reporter de Gardă a vizitat câteva state europene, discutând cu cetăţeni şi autorităţi despre cel mai non-poluant şi sănătos mod de transport.
România este legată de Ungaria nu doar prin autostrăzi. De curând, a fost dată în exploatare o pistă pentru ciclişti care uneşte municipiul Oradea din România şi oraşul maghiar Berettyoujfalu. Această pistă are lungimea de circa 50 km şi a fost construită din fonduri transfrontaliere. La inaugurarea ei au participat nu doar actori municipali, ci şi parlamentari, dat fiind faptul că promovarea ciclismului este considerată o prioritate pentru ambele state.
România şi Ungaria, unite de ciclişti
Anca Grama, purtătoare de cuvânt la Primăria Oradea, a declarat pentru ZdG că acest proiect nu aduce un beneficiu doar cicliştilor orădeni. Miza proiectelor desfăşurate de Primăria Oradea ţine de atragerea turiştilor, dar şi a investiţiilor, prin crearea unei infrastructuri cât mai comode pentru toţi.
Oradea este un oraş situat la limita de vest a României. În ultimii ani municipalitatea acestui oraş a atras peste 250 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare urbană, chiar dacă are o populaţie de vreo 200000 de locuitori. În prezent, centrul istoric al oraşului Oradea este renovat total în baza unui proiect finanţat de UE, care prevede reabilitarea şi menţinerea obiectivelor istorice.
Anca Grama ne-a explicat că Primăria se ocupă în prezent de extinderea reţelei verzi a oraşului, care cuprinde grădini publice, aquaparcuri, toate unite prin piste de ciclism, majoritatea obiectivelor fiind realizate cu fonduri europene. ”Urmărim creşterea calităţii vieţii pentru orădeni, prin spaţii verzi, locuri de odihnă şi agrement. Acum avem câte un parc amenajat în fiecare cartier. Cetăţenii apreciază acest zone verzi, au început să ţină mai mult la curăţenie”, spune reprezentanta municipalităţii.
Proiecte europene – cât portbagajul unei maşini
Primăria Oradea are şi o Direcţie specializată în managementul proiectelor europene. Marius Moş, seful acestei direcţii, susţine că atragerea de fonduri este o muncă grea, dar merită tot efortul. ”Direcţia noastră este formată din 15 persoane, dar beneficiem de sprijin şi din alte structuri ale Primăriei. Un proiect poate avea şi câteva sute de pagini, dar altele, la depunere – au umplut portbagajul unei maşini. E o complexitate de acte, e multă birocraţie, dar satisfacţiile sunt mari”, a declarat Moş pentru Ziarul de Gardă.
La începutul anului 2016 orădenii au primit în folosinţă cel mai mare aquaparc din zonă. Costă 20 de milioane de euro, obţinuţi din finanţări europene. Conţine bazine de înot, tobogane de apă, acoperite, descoperite, toate construite din materiale moderne, sigure. Astfel, Oradea devine şi mai atractivă pentru turişti, pentru cei care vor să-şi petreacă timpul într-un mediu ecologic. „Faptul că suntem la limita de vest a României ne permite să atragem şi fonduri transfrontaliere. Astfel, beneficiem şi de experienţa celor din Ungaria, care sunt cu un pas în faţa noastră la unele capitole”.
Insula cicliştilor din centrul Budapestei
Budapesta este un oraş mare, de circa 2 milioane de locuitori. Deşi este o capitală europeană aglomerată, are suficiente zone de agrement, libere de transport public. Insula Margareta este situată în mijlocul Dunării, dar şi în mijlocul oraşului. Toate podurile care duc spre această insulă au piste pentru biciclişti, pentru alergători şi pentru pietoni. Insula este ocrotită de transportul cu carburanţi şi de orice alt tip de poluanţi. Aici au loc doar sporturile şi activităţile în aer liber.
Daniel Eczeny vine pe această insulă în fiecare zi şi încurajează cetăţenii să facă ciclism. El îngrijeşte un parc de biciclete care sunt oferite doritorilor de a practica ciclismul. „Insula este ca un parc mare în mijlocul oraşului. Majoritatea oamenilor vin aici să se relaxeze, dar e şi un loc foarte bun pentru cei care vor să practice sportul: avem o pistă de alergare în jurul insulei, avem şi un complex sportiv aici, putem juca tenis, dar avem şi piste pentru ciclism, căci traficul pe insulă este foarte limitat.”
Pe această insulă oamenii pot închiria vreo şase tipuri de biciclete, şi Daniel poate face recomandări pentru fiecare: „Da, avem diferite tipuri de biciclete, bunăoară acestea sunt cu patru scaune, pentru 2 adulţi şi 2 copii, avem şi modele mai mari, avem şi biciclete tandem, dar şi biciclete pentru o persoană. Oamenii vin aici zilnic. Nu îmi pot imagina Budapesta fără această insulă dedicată amatorilor de ciclism şi de sport”, spune Daniel Eczeny.
Moldova – pericole în lanţ
Activistul Oleg Brega a circulat cu bicicleta atât pe insula Margareta din Budapesta, cât şi în alte capitale europene, Lisabona, Stockholm, Berlin sau Bucureşti. Totuşi, cel mai mult el a pedalat prin R. Moldova. Dorind să compare facilităţile pentru cicliştii de pe insula Margareta din Budapesta, a mers cu bicicleta pe insula La Izvor din Chişinău. El susţine că aceste parcuri nu aparţin cetăţenilor nici de jure, nici de facto. „N-avem niciun parc pregătit pentru pedalat. Nu există piste demarcate, în orice moment poţi să loveşti vreun pieton, trebuie să recunosc că evit parcurile atunci când sunt cu bicicleta”, susţine Brega.
Cu toate acestea, bicicleta este un simbol al lui Oleg Brega. Pe lângă faptul că a parcurs de mai multe ori teritoriul R. Moldova pedalând, în campaniile electorale recente a şi candidat, având ca simbol electoral bicicleta. Pedalând pe oriunde, nu urmăreşte doar peisajul, ci şi modul în care sunt încălcate drepturile cicliştilor. „Dacă nu pedalez prin parcuri, asta nu înseamnă că pe străzi e mai uşor. În Chişinău, doar câteva străzi au piste pentru ciclişti, dar care sunt demarcate într-un mod neprofesionist. Pe majoritatea străzilor pista din dreapta, de lângă trotuar, este ocupată de autovehicule care staţionează pe trotuare. Nu mai zic de găurile din asfalt, gurile de canal descoperite, asfaltul denivelat – pericole în lanţ”, ne spune Brega.
UE: condiţii tot mai bune pentru ciclişti
Şi ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, cunoaşte din propria experienţă cât e de complicat să fii biciclist în R. Moldova, utilizând transportul ecologist. „Îmi place extrem de mult să merg cu bicicleta, dar e foarte greu. Omul, dacă are maşină, şi tu eşti cu bicicleta – va striga să te dai într-o parte. Obişnuiam anterior să pedalez de la Floreni până la Tighina. Dar trebuie să recunosc faptul că mersul cu bicicleta pe şoseaua Chişinău-Tighina era un act sinucigaş, nu un act de relaxare. Efectiv, trebuia să ai grijă să nu te omoare cineva”, susţine ministrul Mediului. Valeriu Munteanu consideră că pistele pentru ciclişti, dar şi alte tipuri de transport ecologic sunt încă puţin promovate în Moldova, deoarece lipseşte infrastructura adecvată, iar crearea acesteia necesită fonduri de care Moldova deocamdată duce lipsă.
Legea fundamentală care a acceptat bicicleta ca şi mijloc de transport este considerată Convenţia de la Viena privind Circulaţia Rutieră, care a intrat în vigoare în 1968 şi care a fost semnată până în prezent de 150 de state ale lumii. Din păcate, Moldova nu a semnat această convenţie. Statele Uniunii Europene monitorizează anual cazurile de accidente în care sunt implicaţi ciclişti şi elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru practicarea ciclismului. Ultimele propuneri ale Comisiei Europene ţin de echiparea autovehiculelor cu sisteme de detectare a bicicletelor, care ar putea ajuta şoferii să evite accidentarea cicliştilor.