Arta de după gratii

Cu degetele zgâriate, pe alocuri însângerate, cioplesc atent şi răbdător bucata de lemn până o transformă într-un trandafir sau o icoană. Deşi conştientizează că puţini vor ajunge să le vadă lucrările, continuă să muncească de fiecare dată când se iveşte un minut liber. Prin muncă reuşesc să-şi alunge gândurile rele.

Urmărește ZdG în Google News Adaugă ZdG ca sursă preferată

Lipsiţi de libertate, izolaţi de lume, chiar şi după gratii au reuşit să-şi găsească liniştea sufletească. Aici au însuşit abilitatea de a crea. Icoane, cutii pentru bijuterii, trandafiri din lemn, vase din lut – sunt doar câteva dintre lucrurile cărora îşi dedică timpul.

Un tremur al mâinii ar distruge creaţia

Deţinutul Vasile este pasionat de confecţionarea vaselor din lut, lucru pe care l-a însuşit după gratii. „Au venit profesori şi ne-au arătat. Mie de trei ori mi-au arătat cum să fac nişte lucruri din lut foarte mici, după care eu singur am început să muncesc. Am învăţat să mă descurc singur”, spune Vasile. Mărturiseşte că, la început, i-a fost cel mai dificil. „Era greu când se explica felul cum se urcă lutul în sus, după care poţi să faci orice lucru”, zice bărbatul. Pe de altă parte, susţine că-i place să lucreze cu lutul. „Nu e nimic greu aici. Trebuie doar să ştii cum să lucrezi cu mâinile. Cel mai important este să ridici un stâlp. Pe urmă, lucrezi doar cu degetele. Dacă partea de sus a ulciorului vrei s-o faci mai îngustă, ţii degetul mijlociu de la mâna stângă în interior, iar cel de la mâna dreaptă în exterior şi mergi de sus în jos”, ne explică Vasile.

Totuşi, un mic tremur al mâinii ar putea distruge creaţia. „E foarte important să menţii distanţa între degete şi vas”, ne arată acesta urciorul la care lucrează. Deşi spune că nu e o muncă dificilă, recunoaşte că, din aproximativ 20 de tineri care au dorit să însuşească această meserie, doar câţiva au reuşit. „Era complicat mai ales la obiectele mărunte. Le stricau. Se enervau şi lăsau, dar eu m-am străduit. Dacă simt că pot face un lucru, muncesc până la capăt”, explică deţinutul. Făurirea unui vas durează între 10 şi 15 minute, dar asta doar după ce ai căpătat suficientă iscusinţă. Vasile însuşi inventează modelele urcioarelor. „Încerc tot ce îmi vine în minte, pentru ca atunci când cineva mi-ar comanda un urcior, să am ce-i propune”, spune tânărul.

Un lemnar confecţionează vase din lut

Pentru început, Vasile a rugat colaboratorii penitenciarului să-i permită să scoată din internet mai multe modele de vase. Acestea, însă, i-au fost doar un punct de reper, propria imaginaţie fiind mai importantă. „După ce urciorul se usucă, trebuie şlefuit, vopsit, apoi aşezat în cuptorul înfierbântat până la 1000 de grade, de unde este scos abia după ce se răceşte”, povesteşte Vasile. La libertate, nu s-a gândit că ar avea abilităţi în acest domeniu, fiind de profesie lemnar. A moştenit pasiunea pentru lemn de la bunelul său. „Vedeam cum lucra şi îmi plăcea. Încercam să fac şi eu câte ceva, dar eram copil pe atunci. Pe urmă, am crescut, am început să fac mobilă, geamuri, uşi. Cu lutul n-am lucrat deloc, doar la televizor am văzut şi mi-a plăcut”, îşi aminteşte deţinutul. Deşi provine dintr-o familie numeroasă, având trei surori, doar una dintre ele îl vizitează. „Celelalte nici nu vor să audă de mine”, zice Vasile cu tristeţe.

Deşi îi place mult ceea ce face, spune că, atunci când va fi iarăşi liber, nu e sigur dacă va continua să confecţioneze vase din lut, preferând să revină la munca de lemnar, cea care e mai bine plătită. Şi-ar fi dorit să practice şi la libertate cele studiate în detenţie, însă situaţia complicată din familie îl face să se gândească, în primul rând, la un venit financiar stabil. „Tată nu am. Mama e bătrână. Când ajungi la necaz, toţi te părăsesc şi te uită”, spune cu regret tânărul, tot el fiind cel care va trebui să-şi ajute în continuare mama.

Viorel Dogotari, şef de sector al Serviciului activitate educativă, susţine că cei care se înscriu în astfel de activităţi, „devin mai disciplinaţi, petrec util timpul. Totodată, este şi un hobby pentru condamnaţi. Ei nu sunt remuneraţi pentru această muncă şi o fac din proprie dorinţă”, explică acesta.

Idei noi la un fum de ţigară

Doi dintre deţinuţi, ambii cu prenumele Ion, sunt pasionaţi de lemn. Deşi în libertate nu erau interesaţi de lemnărit, şi-au descoperit această pasiune în detenţie. Aici fac icoane, cruci, biserici, dar şi cutii pentru bijuterii, rame pentru fotografii, trandafiri sau orice altceva, ce le permite imaginaţia. „Dacă lucrăm la o icoană de dimineaţă până seara, într-o lună o terminăm”, spune unul dintre ei. Această muncă, însă, nu este remunerată şi tinerii vin în atelier atunci când au timp. Deşi preţuiesc fiecare lucrare creată, sunt gata să se despartă de oricare dintre acestea, ca să muncească la altele, acumulând experienţe noi. „Poţi să realizezi lucrări şi mai frumoase. Îţi vin alte idei sau vezi ceva ce-ţi place. Orice idee nouă îţi completează imaginaţia şi realizezi ceva diferit”, spune deţinutul.

Deşi Ion, la fel ca şi Vasile, susţine că nu e o muncă prea complicată, recunoaşte, totuşi, că e nevoie de dorinţă, dar şi de răbdare pentru a o duce la bun sfârşit. „Dacă n-ai voinţă, nu te apuca. Decât să faci de mântuială şi să strici lemnul sau înfăţişarea icoanei, mai bine nu. Trebuie să ai multă răbdare şi să munceşti din inimă”, spune acesta. Când nu le reuşeşte ceva, nu disperă. „Dacă aşa nu merge, înseamnă că încercăm altfel, dar, până la urmă, oricum ne va reuşi. Dacă vedem că ne enervăm, lăsăm un pic lucrul, ieşim la aer, mai fumăm o ţigară, ne sfătuim cum să lucrăm mai departe. Aşa se nasc noi idei. Revenim şi le realizăm”, spun colegii.

Avem o ocupaţie şi nu ne gândim la rău

Complexitatea muncii diferă în funcţie de calităţile lemnului. „E greu să lucrezi cu nucul. E lemn tare şi trebuie să depui mult efort. Ne şi tăiem uneori, deşi încercăm să fim atenţi”, spun băieţii, arătându-şi rănile mai vechi. „Când obiectul e aproape gata, după ce am făcut ornamentele, trebuie să-l şlefuim cu „najdacikă” (şmirghel, n.r.), să netezim toate părţile. Apoi îl acoperim cu apă şi clei. După ce se usucă, luăm un ciocănaş mic, cu care batem colţurile de jur împrejur, iarăşi ca să şlefuim şi mai bine”, explică procedura de lucru unul dintre deţinuţi. Această îndeletnicire reprezintă, într-un fel, colacul de salvare al multora dintre condamnaţi, indiferent de termenul de detenţie pe care aceştia trebuie să-l depăşească. „Când te iei cu munca, timpul trece mai repede. Avem o ocupaţie şi nu ne gândim la rele”, spun ei.

Deşi meseria le este pe plac, cei doi lemnari sunt nehotărâţi în privinţa posibilelor activităţi de la libertate. „Nu ştim cu ce ne vom ocupa. Timpul va arăta. Vom ieşi la libertate şi vom vedea. Acum sunt greutăţi financiare şi e greu să începi un lucru, dar dacă o să fie lemn, o să facem”, declară bărbaţii. Viorel Dogotari, şef de sector al Serviciului activitate educativă, susţine că, spre deosebire de munca remunerată, participarea la activităţile educative nu influenţează termenul de pedeapsă al deţinuţilor. „Sunt alte avantaje care ar putea fi luate în consideraţie la eliberarea condiţionată înainte de termen, obţinerea unor stimulări, cum ar fi întrevederi suplimentare cu rudele, menţiuni ş.a.”, spune şeful de sector.